Cu Maria Itu, despre post şi sărbătoare

S-a născut la Şinca Nouă. Aici s-a căsătorit, aici i s-au născut copiii. Cum se ţine o gospodărie, Maria Itu a învăţat de la mama şi de la bunica. Şi tot de la ea a deprins reţetele cele vechi cum se fac. "Aveau grădină bătrânii, şi noi avem acum grădină... Ei creşteau păsări, oi, vaci, puneau cartofi, porumb, fasole – aici de bază sunt cartofii. Îşi plantau grâu şi făceau pâine. Ajungeau cu grâul să-l macine tocmai la Beclean. Se gospodăreau şi de la ei am învăţat şi noi. Am şi eu o vacă, 15 oi, găini, strictul necesar", zice Maria Itu, arătându-ne mândră acareturile şi casa părintească, veche de aproape 300 de ani.

"Mâncarea tradiţională sunt cartofii. Varză călită cu grăsime de la porc, unturică. Slănina o legau cu sare, cu sfoară, şi o puneau la fum. Iarna, o tăiau felii, o topeau şi puneau varza acolo. Când venea Postul Paştelui, făceau bucatele fără untură. Uleiul era numai pentru post. În rest aşa se gospodăreau, din grăsimea porcului, că tăiau doi porci pe an. Afumau carnea, acum carnea nu mai are acelaşi gust, slănina, cârnatul – le puneau în pod, apoi le luau de acolo şi le puneau în găleţi smălţuite, cu untură, şi aveau toată vara. Când plecau la lucru, luau carne, bulz, un castron de lapte".

Simplitatea vieţii din satele făgărăşene, odinioară, ni se relevă uşor-uşor. "Mulţi copii
şi nepoţi se adunau la maica; niciodată nu-şi făcea probleme cum se va descurca cu ei. Aveam două camere. Tinda şi casa, care avea două paturi şi un lădoi. Lădoiul este tot o ladă, care se trage şi se face un pat din el, cu saltea din paie. Din când în când se mai schimbau paiele. La casa părintească mai avem şi acum saltea de paie. Era somnul dulce..."

În Ţara Făgăraşului, de bază sunt mămăliga şi cartofii. Li se mai zice "picioci" sau "picioaice". Se pun până şi-n plăcintă. "La noi, când se făcea pâinea, nevasta îşi oprea aluat şi făcea plăcintă cu cartofi. Întindea aluatul şi punea cartofii, care erau fierţi, apoi îi zdrobea, călea puţină ceapă, punea boia, piper, pe care-l pisa în piuă de lemn, brânză, nu orice fel o brânză, ci coajă de la caş, o curăţa bine, o dădea prin maşina de tocat şi brânza aia o punea. Întorcea coca pe lângă cartofi."

Ce se mai gătea în alte vremi, la Şinca Nouă? Prăjituri, cozonac, "la zile mari", cu nucă şi mac. "La cozonac, făina dă tonul. Şi aromele, trebuie tot ce trebuie, lapte călduţ, să nu-i pui multă grăsime, că se îneacă. Şi umplutura contează. Dar totul depinde de făină. Multe femei cred că făina trebuie să fie puţin gălbuie, dar acum de multe ori te păcăleşti, pentru că e ambalată."

Bucate de Post
Maria Itu ne invită să-i gustăm bucatele. De post, că mai e o ţâră până la Paşte. "Toate sunt reţete vechi, cum făcea maica, dar noi punem condimente mai noi." O îndemn să împărtăşească reţetele.

"Pentru salata de cartofi, am fiert cartofii din grădină, i-am curăţat, i-am tăiat, am pus sare, măsline, gogoşari, castravete, piper, alături avem spanac. Salata zisă «orientală» se mânca şi acum 60 de ani, doar că părinţii mei puneau în loc de măsline prune uscate. Făceau un amestec de dulce cu sărat şi cu acrişor. Ciupercile sunt tot din vatra satului, adunate şi bine cunoscute de noi. La noi le zice ciuperci pietroase, sunt foarte tari, dar toate-s bune. Mai sunt nişte bureţi albi, mai iuţi, şi vineciori, care se mănâncă şi crude. La ciuperci am călit ceapa, într-un tuci, am pus ulei, patru cepe, sare. Am adăugat ciupercile care au fost fierte în prealabil şi gogoşarul. Le-am făcut ca la noi la ţară. Pentru pilaf am pus ulei, două cepe, la o porţie de orez se pun trei de apă, focul trebuie să fie molcom, ca să iasă mai lipicios. Am făcut un pilaf cu prune de data asta." Cât timp stăm noi aşa de vorbă, a venit şi primarul, care s-a aşezat la sfat cu soţul gazdei.

Eu continui să o iscodesc pe Maria Itu, că încă nu am aflat nimic despre deserturi. "În toată săptămâna se face ceva dulce: gogoşi, clătite, plăcintă cu mere, prăjituri. Aici avem un compot de prune tot din grădină. Compotul e din prune albe, iar din cele negre am făcut gem. La gemul de prune, de multe ori, dacă pruna e bine coaptă, necesită mai puţin zahăr. Pentru compot, prunele albe trebuie să fie puţin mai tari. La un borcan de 800 g am pus 3 linguri de zahăr, batoane de scorţişoară." Se opreşte o clipă, apoi continuă: "După o masă aşa de copioasă, servim un pahar de ţuică, apoi unul cu vin din via noastră. Ştiţi ce n-am? De multe ori sănătate, să avem dragoste, armonie, linişte şi pace".

În aşteptarea Învierii
În Săptămâna Mare, prin tradiţie, se face ordine şi curăţenie. "De joi ne pregătim pentru Paşte. Coacem la cuptor...
La părinţii mei, înainte de post aveam un cazan mare, făceam foc sub el, puneam într-o cârpă cenuşă şi făceam un fel de leşie, de băgam toate vasele. Bunicul meu a murit la 97 de ani, cu toată dantura şi era drept ca bradul. Când venea Paştele avea undeva o căsuţă în care stătea cu oile. Venea cu o săptămână, era un om de o credinţă rară. Lua cojile de ou şi le punea la cheutoarea casei, să vadă şi păsările că a venit Paştele."

Cum se vopseau ouăle, mai demult? Se aducea vopsea de vopsit lână. Mama le închistra cu ceară de albine. În foi de ceapă, şi eu le fac acum, legate în ştramp (ciorap) cu frunze de prin grădină. Dar mama le închistrea în Vinerea Mare şi nu se stricau. Secau, dar nu se stricau niciodată. Apoi le punea pe dulap, ca ornament. Ouă se vopseau până la Înălţare. Făcea mama tot felul de modele: trifoiaş, frunze de ferigă, ghiocel, o floare de-i zicea Floarea Paştelui. Împărţea oul în patru şi apoi făcea în ficare pătrăţel un model. Copiii trebuia să fie cuminţei, să meargă să se împărtăşească. Dar să fie cuminţi, asta e cel mai important..." La vorba asta, nu ştiu de unde, răsar zgomotoşi nepoţeii Mariei Itu. Femeia întinde doar o mână către ei, şi deodată se liniştesc, adunându-se pe lângă dânsa.