Da, toti au disparut care incotro ca sa se simta bine! Numai mie imi vin ideile cele mai "masochiste", dupa cum zice un tanar vlastar al familiei. Azi vreau sa-i umilesc cu ceva dulce! Dar n-am nici o idee! Da, toti au disparut care incotro ca sa se simta bine! Numai mie imi vin ideile cele mai "masochiste", dupa cum zice un tanar vlastar al familiei. Azi vreau sa-i umilesc cu ceva dulce! Dar n-am nici o idee! Ma trantesc mai mult decat ma asez pe bancuta din gradina, in plin soare, si imi plimb privirea peste multimea de culori ale frunzelor si auriul gutuilor si rosul merelor... Doamne, ce frumoasa-i toamna! M-a cuprins o amorteala placuta. E minunat la tara... doar in concediu! M-am "topit" asa, la soare, pana am adormit.

Provocare dulce

"Scoala, draga! Hai! Am adus cateva gutui, sa-ti faci ceva dulceata!", striga si ma zgaltaie o matusa care traversase prin gradina noastra, ca sa taie drumul. M-am trezit brusc. Nici nu-mi dadeam seama unde sunt. M-am dumirit si am inceput sa ma adun de pe bancuta. Ha! Ce ciudat era! Tot mai aveam senzatia aia de trup din ceara inmuiata. M-am ridicat si am inceput sa ma tarasc in urma matusii, care parca ma credea surda sau asa mi se parea mie. Vorbea repede si tare, poate ca sa ma trezeasca din amorteala. "Haide draga! Se face tarziu!" Nici chiar asa! Nu era tarziu. Abia 11! Matusa s-a instalat la masuta din bucataria de vara, si-a suflecat manecile bluzei si s-a apucat de treaba. A luat un tocator si o razatoare, pe care le-a mirosit pe rand. Apoi mi-a cerut o cratita noua de sase litri si o olicica noua. Cratita am avut, dar olicica nu. A pus la fiert, intr-o oala, apa, pe care a folosit-o la oparit tocatorul si razatoarea. Pe urma le-a frecat cu o felie de lamaie. "Ca sa nu miroasa urat", a zis ea. In cratita noua a pus cele trei kilograme de zahar, peste care a turnat cinci cani cu apa si a pus-o la foc, la aragaz, ca sa lege siropul. Eu, care am avut ideea si am ramas doar la stadiul asta, priveam nedumerita. O idee ticaloasa mi-a venit brusc! Idei aveam, vlaga nu! O las sa faca ea dulceata. Eu fac pe adormita. Si matusa a continuat, dar si cu... sfaturi.

Povetele matusii

Dulceata aromata de gutui ne face ziua mai… gustoasa

"Ada-mi cutitele alea, sa le dau putin pe piatra! Sa le ascut bine, ca trebuie sa facem treaba repede, sa nu se innegreasca gutuile", mai zice ea, repezit. "Iti trebuie cutite bine ascutite!"

"Curata gutuile (adica eu si ea) de coaja si de casuta cu samburi. Patru bucati mari. Taie-le in felii mai mici, ca le cureti mai usor!", zice ea, rosie la fata, in timp ce rade de zor feliile de gutuie.

Apa din olicica de trei litri incepe sa fiarba in clocote si matusa pune in ea o lingura cu zeama de lamaie si gutuile rase, atatea cate erau. A micsorat flacara la aragaz, ca sa nu mai fiarba tare, si am continuat operatiunea de curatare, radere si punere la oparit pana am terminat cele patru gutui. Intre timp, matusa lua spuma siropului din cand in cand si-l verifica de grosime. "Uite, vezi? Controlezi mereu grosimea siropului si ai grija sa nu fie focul prea tare, ca sa nu-si schimbe culoarea. Acum, cand siropul este mai legat, asa cum este asta din farfurioara (un sirop bine legat!), scoti gutuile intr-o strecuratoare curata, fara miros, si le pui in sirop. Vezi? Acum siropul s-a mai subtiat. Daca il lasam sa mai fiarba, ca sa se indulceasca si gutuile, se leaga atat cat trebuie".

Amesteca mandra si sigura pe ea cu lingura noua din lemn, starnind un miros minunat de gutuie si ceva dulceag. Din cand in cand punea in farfuria "de control" cate o lingurita cu dulceata, ca sa-i vada culoarea, "legatura" si daca e fiert fructul, gustand ea, si eu. A mai fiert pret de o jumatate de ora. La ultimul control s-a verificat de dres. Adica, dupa standardele ei, dulceata trebuia sa fie transparenta, sa se vada gutuile rase plutind in siropul auriu ca mierea, sa fie acrisoara ("ca sa nu ti se dulceasca sufletul") si sa miroasa a gutuie si a vanilie. Asa ca i-a mai adaugat zeama de la o lamaie, a amestecat bine, ca sa se "patrunda", a lasat-o sa dea doua clocote si i-a pus trei pachetele cu zahar vanilinat. A amestecat iar si a oprit focul. A scos din cratita o lingura cu dulceata, pe care o turna de sus in farfurioara ca sa-i controleze calitatea. Ei bine, "calitatea" dulceaga-curgatoare-aurie-miere raspandea un minunat parfum de gutuie.

S-a intors catre mine cu fata unui cavaler victorios. "Sa tii minte: daca faci dulceata, trebuie sa ai cratita noua sau una pe care o folosesti numai la dulceturi! Lingura sa fie din lemn, numai noua, sau numai pentru dulceturi. Nu folosesti din cele de la mancare!"

Transpirata, rosie ca focul la fata, dupa o lupta de aproape doua ore si multumita de rezultat, s-a prelins si ea pe bancuta pe care statusem eu, mai inainte. Cu mainile in poala, cu ochii mijiti catre gradina, imi zice: "Zau ca e tare frumos, asa, cu frunzele astea colorate in pomi! Si gutuile astea aurii si merele rosii... Sezi, colea!"
Si am sezut!