Taierea porcului
editorial de SIMONA LAZAR
De Ignat imi dau seama ca din copilarie nu am mai fost "pe-aproape" la taierea porcului. Nici pe atunci nu ma trezeam eu cu noaptea in cap, iar porcul il gaseam deja taiat si parjolit in paiele pe care le adusesem chiar eu sub streasina casei, din soprul cel vechi, in seara de dinainte. Era un fel de "politica de Ignat" sa nu trezesti copiii sa fie de fata la sacrificare, cum nu erau chemate nici femeile cu sufletul prea milos (nici tata, barem, caci bunicul prea il stia cu inima blanda), fiindca mila oamenilor face porcul sa moara mai greu. Nu eram de fata, in zorii zilei, insa in anii aceia porcul nu se transa decat dupa ce noi, copiii, mai eram o data feti-frumosi, calare pe cai nazdravani, care prin cine stie ce vraji se transformasera in animalele acelea cu rat si sorici.
Am invatat de multa vreme cum se fac si carnatii, si toba, si piftiile. "Pomana porcului" si tochitura stiu a le prepara dupa retetele vechi. Insa, oricat s-ar muta "sacrificiul" din ziua de Ignat din ritual in simplu gest de economie a casei, stiu ca niciodata nu voi fi de fata la taierea porcului...