Din regatul racilor

Raman pe marginea trotuarului, aproape de bordura. Caut din priviri in stanga si-n dreapta. Imi lungesc gatul peste capetele trecatorilor intr-un du-te-vino continuu. Unii intra pe terasa din spatele meu, altii isi fac loc la autoservirea de alaturi. Cei mai multi se plimba pur si simplu.

SARU’ MANA, LITORAL. E seara in Eforie Nord. Doi gemeni, cate unul pentru carca fiecaruia dintre parinti, incep sa se paruiasca de la inaltimea la care stau cocotati. Mama ii altoieste profesionist din doua miscari si cum trec de mine incepe plansul. "Ti-am zis eu ca era mai bine sa-i lasam la mama!". Nu stiu daca e vocea tatalui revoltat sau a tanarului care vine din contrasens cu doi canisi in lesa. Duduia blonda din spatele lui nu-l baga-n seama. Pare mai preocupata de posteriorul unui domn care tocmai a coborat dintr-o decapotabila. Vrabia malai viseaza... Eu, asijderea. Dar la propriu. Ca-mi chioraie matele a zi lunga de plaja.

O CINA INTRE PRIETENI. "Haide inauntru!", aud in urma mea. "Credeam ca nu mai ajungi", adauga Catalin Grigorenco, gazda mea din seara asta. "Era gata sa ratezi dansatoarele", zambeste si-mi intinde mana. "Mi-a taiat calea un Phoenix", dau eu sa fac o gluma. "A! Hotelul. Ai gresit drumul, atunci. Nu-i al nostru. Doar restaurantul asta si autoservirea de-alaturi", ma lamureste Catalin in vreme ce ma conduce la masa, dincolo de scarile de lemn, pe terasa ca un pod acoperit de epoca victoriana.

Catalin Grigorenco, gazda perfecta, si domnul Misa, cel care are mereu grija sa nu ducem lipsa de nimic la masa, si-au gasit ragazul de a ne sta o vreme alaturi

Ma asez aproape de capul mesei, pe locul ce-mi fusese oprit, laolalta cu alti cativa. "E o cina-ntre prieteni", imi explica gazda mea. "Faceti cunostinta. Vin si eu imediat", adauga repede si coboara treptele in viteza. Il urmaresc din priviri cum traverseaza terasa aproape in fuga si intra in bucataria de dincolo de ultimul rand de mese. Imi torn un pahar cu apa minerala si-un deget de vin alb. Vin alb? Asta anunta niscai peste, gandesc eu. Decid sa-mi beau spritul sprijinit de balustrada de lemn ce ma desparte de plaja.

POFTA BUNA. "Nu mananci?", intreaba Catalin. Cand o fi ajuns langa mine? Masa e deja plina, iar chelnerii roiesc care-ncotro. M-o fi furat marea de n-am bagat de seama. Fir-ar ea sa fie de sirena! Las’ ca te mananc eu, imi zic, si ma pun pe treaba, cu jumari de peste si mititei din acelasi aluat marin. Catalin ma pune in tema, cu glas scazut, cum sta treaba cu carnatii de peste din care ma-nfrupt.

Cuhnia cu minuni in care pestele devine mititei, iar racii isi schimba de dragul nostru culoarea, convinsi de mainile sigure ale maestrilor bucatari. Delicii...

"Placerea bucatariei de peste o am de copil. Tata e un mare amator de pescuit. Aproape toata copilaria mea e legata de Delta", marturiseste tanarul si gusta alaturi de mine din bunatatile aduse. "Bag seama ca nimeni din personal nu transpira de emotie cand «El Padron» mananca din cele aduse oaspetilor. Cand patronul mananca la restaurantul lui, sa stii ca e mancare sigura", imi spunea candva un obisnuit al crasmelor din Bucuresti. Imi amintesc acum vorbele lui si mananc se pare cu si mai multa pofta. Necesara. Caci platourile nu-nceteaza sa tot vina...

"Dat fiind faptul ca tatal meu este un mare amator de pescuit, eu am avut sansa sa-mi petrec mare parte din copilarie in Delta. In aproape toate vacantele, mai ales cele de vara, fireste, Dunarea era locul meu de joaca. Ma uit azi la copiii localnicilor, niste mici Tarzani, si-mi amintesc de copilarie" - Catalin Grigorenco

AVENTURA MARII

Chiar daca restaurantul nostru este abia in al doilea an de functionare, cred ca si-a castigat deja o notorietate. In primul rand, nu se face niciodata rabat de la calitate. Daca mananc ceva si nu-mi place, a doua oara nu se mai gateste. De altfel, bucatarii nostri au majoritatea specializari in strainatate, iar asta se vede si in calitatea preparatelor, dar si in varietatea de feluri de mancare.