Drumeţ pe uliţa "Pictor Ioan Măric"

Satul, cu nebuniile suprarealiste ale maestrului Maric! Pictorul "filosofează cu pensula" despre viaţa comunităţii din care provine. Satul Luncani, din judeţul Bacău, "năvăleşte" - cu bune şi (mai ales) cu cele nebune - în lumea culorilor, guvernată de cel mai mare dintre pictorii naivi români în viaţă.

Ioan Măric, "bădiţa Chagall", cum ne-am obişnuit să-i spunem, ne-a chemat în miez de mai, la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti", să-i împărtăşim bucuria, aceea de a fi deschis o nouă expoziţie, la ceasul aniversar al "marelui sat din inima Bucureştiului", căruia doar un an îi mai lipseşte ca să împlinească trei sferturi de veac. Bădiţa Măric e "oleacă mai fraged", anul acesta punându-şi vernisajele sub aceeaşi formulă: "Un naiv la 65 de ani"...

UN ŢĂRAN AUTENTIC
Cuvântul "naiv" se referă însă doar la încadrarea artei lui. "Măric a plecat de la frumosul satului românesc, obiceiuri, tradiţii.
Dumnezeu l-a hărăzit, are dar, har. Plecând de la aceste realităţi folclorice, el şi-a făcut un nume, a realizat o operă. A devenit mai frumos decât era, mai bogat decât era. Deja nu mai este o naivitate aici, este altceva. A prins un pic de expresionism german", spunea la vernisaj scriitorul Radu Cârneci, care îl cunoaşte pe Măric "din copilăria artei sale", de la începuturi, când învăţa să-şi strunească harul sub bagheta marelui artist plastic Ilie Boca la Bacău.

La vernisajul de la Bucureşti, s-a întâmplat ca de faţă să se afle şi una dintre colegele de şcoală de artă populară ale pictorului, astăzi reputat critic şi istoric, director al prestigiosului Institut Cultural Român de la Paris, Magda Cârneci. "Ioan Măric şi-a păstrat filonul frust şi popular, care este coerent. A reuşit să-şi creeze un brand, cu care a avut succes şi în ţară, şi în străinătate. Este un curent viu şi productiv. Cultura populară în România este în continuare vie prin astfel de oameni", a spus domnia-sa.

Departe de a fi un "naiv" în existenţa lui, Ioan Măric este "un om curat", aşa cum sunt oamenii de pe la ţară, nepervertiţi de lumea cu care intră în contact, fie că acest "contact" se consumă la Bacău, la Bucureşti, la Nantes sau la Bruxelles - unde, apropo, pictorul ajunge atât de des, încât ar trebui să i se dea cetăţenia.

În ciuda uriaşului impact pe care îl are în străinătate arta sa, "naivul român" Ioan Măric rămâne un ţăran autentic, care "interpretează maliţios tradiţiile, proverbele, zicătorile, viaţa rurală, a la Creangă...".

LADA DE ZESTRE
Dar să-l lăsăm pe artist să-şi mărturisească bucuria de a picta! "Izvorul meu de inspiraţie este satul, precum o ladă de zestre cu obiceiuri, datini, luate de la lume şi înapoi la lume date. Paleta şi gama de culori le am de mic copil. Eu am fost autodidact, dar am mers la şcoală pentru a-mi organiza o compoziţie. Mi-am păstrat stilul şi aşa am reuşit să merg mai departe. Eu sunt autentic. În toate lucrările mele mă reprezint eu. Ca să pot lucra cu personaje, e mai uşor să fiu eu. În satul meu natal, Luncani, au fost organizate expoziţii la biserica de lemn, monument de arhitectură, Vovidenia".

Într-un an, părintele Gânju i-a făcut expoziţie de jos, din sat, până sus la biserică, punând tablourile pe gardurile de pe uliţă şi apoi pe peretele bisericii. "Uliţa unde am crescut şi am umblat din toamnă îmi va purta numele. Uliţa Pictor Ioan Măric!" Ce poate fi mai frumos de atât? Poate faptul că tot din acest an primarul comunei va organiza şi un muzeu de pictură naivă la Luncani. "Pictura naivă, care este arta mută, vorbeşte întotdeauna în locul meu.

Compoziţia vorbeşte de la sine. Personajele sunt «eu» şi toată acţiunea este distractivă", mai spune pictorul, care nu se desparte niciodată de soţia sa, dna Niculina, căreia îi spune, de-o viaţă, "şefa"... Iar "şefa" ţine în frâu lumea reală, pentru ca pictorul să se simtă puternic în lumea lui de culori. Tot de la şefa aveam să aflăm şi câteva reţete moldoveneşti, pe care le adăugăm în această pagină


TABĂRA DE LA SAINT JEAN DE MONTS
Pictorul va merge între 8 şi23 iunie în Franţa, la Nantes, în tabăra de pictură Saint Jean de Monts. "Am mai fost acolo cu trei ani în urmă, la cel mai mare colecţionar de pictură, care are o sală de expoziţie permanentă Ion Măric. Ce am văzut acolo n-am să uit niciodată. Mai am multe locuri de vizitat, cum ar fi, de exemplu, Muzeul Jules Verne. Am foarte multe subiecte de pictat! Tot «din mâini» vorbesc cu francezii. Nu am avut posibilitatea să învăţ. Tata a spus că nu mă face nici doctor, nici popă, nici nimic.
De pictor nu a spus...", ne mai spune el.

"BĂDIŢA CHAGALL" ŞI COPIII
Programul pictorului din perioada imediat următoare este destul de încărcat. Între 28 şi 30 mai va fi la Satu Mare, apoi la Centrul de Cultură Unesco, unde se va ocupa de câţiva copii talentaţi, iar între 1 şi 7 iunie va participa la tabăra organizată de Centrul Internaţional de Creaţie Bucureşti, la Zimnicea, unde vor fi 20 de pictori. "De zilele copilului îi scoteam mereu pe prichindei şi făceam desene cu creta pe asfalt, apoi îi premiam", îşi aminteşte Ion Măric.

" Pe copiii din Luncani i-am adus la Biblioteca Judeţeană din Bacău cu obiceiuri de Anul Nou. Eu nu am văzut niciodată o bibliotecă aşa de mare. Printre copii sunt foarte mulţi talentaţi, dar mai trebuie puţin îndrumaţi. Câţiva ani la rând, în luna martie, am avut întâlnire cu elevii de ieri care azi sunt artişti: Caşcaval sau Dan Verona. Era o bucurie întâlnirea cu copiii satului, profesori şi învăţători", conchide pictorul.

 

Tochitură moldovenească
Reţeta aceasta este atât de populară pe plaiurile moldoveneşti, încât nu există gospodină care să nu ştie să o pregătească. Secretul este să se folosească şi ceva afumătură pentru un gust mai dichisit. Printre ingrediente se află 500 g carne de porc, 250 g cârnaţi afumaţi, 250 g ficat de porc şi doi rinichi de porc potriviţi ca mărime. Mai întâi se curăţă şi se spală toată carnea, iar rinichii se lasă în apă rece cu sare ca să se elimine sângele. Se încinge untură într-o cratiţă (se poate folosi şi un ceaun mai spornic) şi se călesc toate sortimentele de carne tăiată bucăţele. Când carnea este aproape gata se pun vreo 10 căţei de usturoi ca să-i dea gust, apoi se presară sare şi piper. Se scoate carnea pe farfurii, iar deasupra fiecăreia se pune câte un ou ochi şi brânză rasă din abundenţă. Musai se aşază alături o mămăligă vârtoasă şi o cană cu vin roşu rece.

Borş de sfeclă
Înainte vreme, femeile obişnuiau să pregătească un anume fel de borş, numit "holtei", adică lipsit cu totul de vreo bucăţică de carne. În locul lor se puneau legumele care se găseam prin grădini sau cămări, servindu-se doar cu pâine şi mămăligă. Borşul acesta nu este doar gustos, ci are şi un efect terapeutic, curăţind organismul după mai multe zile de înfruptări din bucate de soi. Borşul se pregăteşte din huşti, tărâţe de grâu şi mălai, iar în unele gospodării se adaugă şi câteva frunze de vişin ca să capete un gust mai bun. Pentru ca borşul să se acrească repede, este bine ca acela care îl face să tragă de urechi cea mai ursuză persoană din sat. Cu cât supărarea lui va fi mai mare, cu atât se va acri mai tare borşul. Borşul din sfeclă se face foarte uşor din 5 kg sfeclă roşie, curăţată şi tăiată în felii subţiri. Se pune în putinică, se toarnă apă rece cât s-o acopere puţin şi se lasă aşa 4-5 zile, la loc cald, timp în care va începe să se acrească. Se mănâncă rece, cu mămăliguţă.