Facem dulceţuri să ne răsfăţăm

A venit vremea dulceţurilor! Cum, ei şi? Păi, vreau să fac o dulceaţă de caise şi am trecut la treabă. Adică, m-am dus la piaţă, unde am dibuit un vânzător care avea nişte caise tocmai pe placul meu.

Am luat caisele, am cumpărat 2 kg zahăr şi am plecat mulţumită către casă. Pe drum îmi făceam planul de luptă cu dulceaţa şi căldura. Ajunsă acasă, verific cratiţa, pun zahărul la îndemână, batonaşul de vanilie, sarea de lămâie, spumiera, farfurioarele pentru încercarea siropului, linguriţele, spăl caisele şi, când să le desfac în jumătăţi, constat că-mi lipseşte un ingredient esenţial. Culmea! Nu aveam apă de var! Aşa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată! Am început să mă panichez! Nu-i normal, îmi zic eu, supărată pe mine.

LA DRUM. Mă îmbrac şi, cu sacoşa în mână, plec în căutarea preţiosului ingredient, şi anume varul. Îmi trebuie o mână de var sau una-două pietre de var. Cum pentru ce-mi trebuie? Varul se pune într-un litru de apă, se lasă să se topească şi să se limpezească.

După ce s-a ridicat apa limpede la suprafaţă, o scoatem uşor şi în această apă punem jumătăţile de caise, curăţate de coajă, pentru 2-3 ore. După ce le scoatem din apa de var le limpezim în trei-patru ape şi abia apoi le putem pune în siropul bine legat. Altfel, caisele se vor fleşcăi, nu vor avea un aspect natural.

Se fierb doar 20-30 de minute, încercăm un fruct. Siropul trebuie fiert separat, să nu fie închis la culoare, să fie auriu. Prin el trebuie să se poată vedea jumătăţile de caise gălbioare, dolofane, ca nişte obrăjori de bebeluşi, nu moi şi scofâlcite ca nişte obraji bătrâni. Să fie legat cât să curgă un pic mai subţire ca mierea.

CERCETARE
Mă întâlnesc cu un vecin. Îl întreb dacă nu ştie pe cineva care are rămas nişte var de la vreo lucrare. Vecinul se uită uimit la mine şi-mi zice: "Doamnă, varul nu se mai foloseşte!". Îi mulţumesc şi ies pe alee. O întreb la fel şi pe femeia de serviciu. Ea-mi zice că găsesc la magazin. Ies în bulevard şi mă duc la un mare magazin.

Aici, un vânzător sterpezit aude cuvântul var şi dispare rapid. Vine tot atât de rapid purtând pe umeri un sac de 5 kg cu praf de var şi-mi zice sec să plătesc la casă. Rămân mască! Îi spun cât var vreau, vânzătorul ia sacul şi dispare plin de dispreţ. N-a mai apărut! Ies şi fac la dreapta pe o străduţă unde sunt numeroase curţi cu firme care vând materiale de construcţii. Intru în a treia curte şi mă întâmpină un ţigan pricăjit.

Îi zic de var. Se întoarce brusc şi dispare. Îmi zic: Doamne! Şi ăsta fuge! Nici nu-mi revin şi ţiganul apare cu doi pumni de var, într-un ziar. Dau să scot banii şi-mi zice: "Lasă, bre, când mai vii, îmi aduci două linguri cu dulceaţă!", şi râde şmechereşte. I-am dus. Un borcan! Şi am rămas prietenă cu Sandu.