Fata din Capalna, ca sarea-n bucate

O cunoscusem mai demult. Aflasem tot ce un muritor poate afla chiar din gura doamnei Veta Biris. Intr-un fel… Cuvintele, trecute printr-o mana straina, dar indragostita fara putinta de scapare, s-au asternut in pagina. "Cantecul vietii"… Vorbele doamnei Veta Biris puse pe hartie de Ion Moldovan in volumul adus de la Blaj de-o buna prietena imi aduc in cale o lume… Sa-ncalecam pe un armasar de poveste si sa purcedem ca-n basme catre alte zari.

Am fost primiti cu bratele deschise si cu tot ce-i mai bun pe masa in caminul doamnei Veta Biris din localitatea devenita celebra datorita fetelor cu pricina. Despre fete n-as sti sa va spun prea multe, iar la urma urmei s-au spus atatea, dar despre bunatati...

Bunatati de la Capalna

Doamna Veta Biris zambeste. "Dar bunatatile cine le face? Fetele. Ca de mici trebuie sa stie rostul in casa", adauga gazda mea si-si continua trebaluiala ca pentru a sublinia cele spuse. Face lucrurile cu mana sigura, ca pe negandite, dintr-o-nvatare adanca a lucrurilor. Caci "o gospodina trebuie sa aiba ochi", cum imi spusese in clipa in care ii pasisem pragul bucatariei, iar gramajoara de faina de pe masa, inconjurata de cele de trebuinta imi furasera privirile. Gestul cu care presara sarea, banal la o adica, dar aproape fara sa priveasca, imi nascuse intrebarea pe buze. Iar raspunsul, parca demult stiut, caci il primise poate la randu-i din bunici, doamna Veta Biris mi-l oferise precum odinioara un batran in munti, pe care, intrebandu-l cat mai e pana nu stiu unde, imi spusese "cat o da Dumnezeu".

Cantecul vietii

"Cand eram eu copil, fiind si cea mai mare dintre frati, mama ma lua cu ea la treaba mereu", isi continua povestea doamna Biris. "Deja la 10-11 ani, nici un copil nu ramanea acasa. Numai cei care nu pot, batranii si copiii foarte mici, nu muncesc. Restul pun umarul la gospodarie. Eu am ales sa raman aici intre ai mei, unde imi sunt radacinile. Ma simt si protejata aici de tot ce-nseamna agitatia unui oras. Intr-un fel am ramas fata aceea care a aparut pentru prima oara la televizor in 1967. Si asta datorita satului meu. Pai, cand m-am intors de la concursul pe care-l castigasem, am intrat imediat in paine, cum se zice. Ca era de treaba in gospodarie...". Iar treaba e si-acum, dupa cate bag eu seama. Lichia calda ma-mbie. "Ia de mananca!", ma-ndeamna gazda mea. Sunt in Ardeal si mi-e teama. Invitatia la masa aici se rosteste o singura data. Stiindu-ma regatean - alt bordei, alt obicei - , doamna Biris ma mai indeamna o data. Apai ii chiar ultima, ca mana ascultand mai mult de pofta a luat-o-naintea politetei.

O rata cat cinci

"Mai exista si alte feluri de lichiu", ma atentioneaza doamna casei vazandu-mi pofta. "Lichiul de duminica e din aluat de cozonac. Dar lichiu de toata ziua, cum ii zicem noi, poti sa faci cu orice - branza, curechi, loboda... Multe invata omul sa faca aici, laolalta cu romani, sasi, unguri. Invatam unii de la altii", adauga doamna Biris. Politica de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Asta ca sa spun frumos... Ca de mananci cu Gyuri dintr-un blid, poa’ sa te cheme Ion sau Johann, foamea le-mpaca pe toate. "Dar sa umpli c-o rata o masa-ntreaga nu prea stie multa lume", ma aduce doamna Biris din Parlament la masa de mi-am pierdut (poli)tichia pe drum. "Ca au venit odata instrumentistii de la «Crai Nou» pe la mine si, daca as fi facut un pariu cu ei, castigam, ca nu ma credeau nicicum. Dureaza cam o zi sa le faci pe toate, dar merita." O data cu mirarea mea si curiozitatea, la o adica, vin si lamuririle. "Dupa ce-ai indopat rata vreo doua-trei saptamani, o tai, iar sangele il amesteci cu doua-trei oua si doua cepe calite intr-o craticioara scufundoasa, adica mai adancuta. Din grasime faci jumari, din spate, labe si gat, supa cu taitei de casa, din picioare si aripi, tocana, iar carnea de la piept, tocata cu oua, paine, ceapa si cartofi, proportiile le simte gospodina, se asaza din nou pe oase, se remodeleaza pieptul si se pune la cuptor." Sa tot mananci, ma surprind zicand cu gura plina in asteptarea astui tratament. In ograda, o rata se revolta din nimic.

"Eu am invatat de mica sa gatesc. De copil trebuia sa stiu rostul casei. Eram cea mai mare, iar mama ma punea la treaba. Ca sa fii buna de maritat trebuie sa stii a gati, sa stii cum sa tii o casa. Acum, vremurile s-au schimbat" - Veta Biris, interpreta de muzica populara

LICHIU DE TOATA ZIUA

Eu as spune mai degraba ca-i paine din vremi asezate, cand toate erau parca mai la locul lor. Si-n timpurile alea luai un kg faina alba, iar daca familia ti-era mai numeroasa, chiar 2, sare, apa, o nuca de drojdie si faceai aluatul de paine pe care-l asezai la loc de odihna pentru dospit. In timpul asta mai trebaluiai prin gospodarie. Apoi, cand venea timpul, iar gospodina stia prea bine cand, calea ceapa. Arsese cuptorul din vreme. Iar acum puneai aluatul pe lopata, faceai loc ca pe o foaie de placinta si puneai acolo ceapa. Apoi impatureai si lasai focul sa-si implineasca menirea. Dupa ce rostul sau se-ncheiase, cuptorul dadea ’napoi omului ce pritocise. Scoasa pe lopata si unsa c-o creasta de slanina cat inca era calda, lichia isi dadea puterea trupului ostenit de munca.

CARE ITI ESTE LOCUL?

Cu mine viata a fost foarte generoasa. De la debutul meu din 1967 in emisiunea "Dialog la distanta", aveam 17 ani atunci, apoi concursul "Floarea din gradina", la care sotul meu a insistat sa ma prezint si a carui castigare mi-a adus si inregistrarea primului meu disc, si pana astazi am avut sansa de a fi mereu in preajma unor oameni minunati. N-am cum sa-i mentionez pe toti, dar am mereu in inima oameni ca muzicianul Tudor Jarda, care m-a incurajat de la prima aparitie in public, Tudor Vornicu, cu care am facut nenumarate emisiuni, Marioara Murarescu, dragul meu actor Ovidiu Iuliu Moldovan, inegalabilul Amza Pellea, doamna Leopoldina Balanuta, de care ma leaga amintirea unor minunate spectacole. Si atatia altii... I-am respectat si iubit. Am stiut mereu care mi-e locul. Totul este ca o data ce ai succes sa nu te ia valul reusitei de moment. Pentru ca valul te ridica, dar te si coboara. O cariera o cladesti greu. Dar si mai greu este sa te mentii acolo unde ai ajuns. Iar fara seriozitate, munca si sacrificii nu poti face nimic durabil.