x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Preparatul care îți hrănește sufletul și are efect de calmare

Preparatul care îți hrănește sufletul și are efect de calmare

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2023   •   19:40
Preparatul care îți hrănește sufletul și are efect de calmare

Fideaua cu lapte nu este doar un preparat care ne hrănește sufletul, aducându-ne aminte de copilărie, ci și un fel de mâncare care are efect de calmare.

„Nostalgia copilăriei în fidea cu lapte. Știm cu toții că există preparate care ne hrănesc sufletul, cu ajutorul lor putem să ne întoarcem în timp și să scăpăm (fie și pentru scurt timp) de tristețea sau monotonia realității noastre de zi cu zi. Unii o numesc nostalgie, dar eu i-aș spune bucurie într-o lingură de mâncare!”, spune nutriționistul Mihaela Bilic.

„Fideaua cu lapte este o astfel de bucurie simplă, care funcționează indiferent de vârstă și de vremea de afară. Se face în câteva minute, spre deosebire de orezul cu lapte care fierbe mai greu și se lipește de cratiță.

Mai nou există producători care au pus un strop de mălai în compoziție, așa că fideaua are culoare galben-aurie. Amestecul de lapte cu produse făinoase are efect garantat de calmare. Eu prefer varianta naturală, fără adaos de zahăr. Însă o "colorez" cu o lingură zdravănă de dulceață de cireșe amare… pentru o experiență senzorială de 5 stele!”, scrie Bilic, pe pagina ei de Instagram.

×
Subiecte în articol: fidea cu lapte efect calmare