Un demers jurnalistic de felul Jurnalului de bucatarie are nevoie de un fir rosu care sa il strabata. Povestea este acel fir al Ariadnei - care insa nu ne va salva de labirint, ci ne va ajuta sa-l construim.
SIMONA LAZAR
Daca e sa vorbim despre constructii, numarul 3 al suplimentului gastronomic va propune una. Nu, nu labirintul Minotaurului, ci… Turnul Babel. Acesta este "alimentul-vedeta" al saptamanii. O friptura savuroasa, exuberanta, provocatoare. Si iata ca vorbesc despre acest fel de mancare ca despre un… fotomodel (ceea ce, pana la urma - veti vedea de ce maine, cand veti avea in fata ochilor Jurnalul de bucatarie - a si fost; ba, chiar, un fotomodel pretentios!).
DE CITIT. Ce altceva ar mai fi de citit? Ce… povesti? Una despre "Regele si regina simplitatii". Actorii Cristina Deleanu si Eugen Cristea sunt monarhii absoluti ai unei garsoniere in care totul se petrece sub semnul iubirii si al bunei dispozitii. Si, ramanand in spatiul spectacolului, cronica (piperata) de teatru "condimenteaza" o premiera a Nationalului din Bucuresti: "Lucretia Borgia", cu prezenta stralucitoare a Florinei Cercel in rolul "maestrei otravurilor". Foiletand Jurnalul de bucatarie, veti avea bucuria de a intra in poveste, pagina dupa pagina, citind despre "Covrigi fara resentimente" si "Mere la butoi" (despre cidru e vorba, v-ati dat seama, nu-i asa?), despre cozonac, ciuperci si traditiile culinare japoneze. Iar spatiul spiritual al publicatiei este dedicat povestii de suflet a maicii Dometiana de la Manastirea Tiganesti.
NEPOATA | |
PRINTESA OTRAVURILOR | |
Citește pe Antena3.ro