Consumata singura, in prajituri sau in combinatie cu alte fructe si legume, smochina este o adevarata delicatesa si un ajutor incontestabil pentru o sanatate de invidiat. De aceea, este recomandata tuturor.
|
PLACUT. Miezul zemos al smochinei ajuta la hidratarea corpului |
Smochina este unul dintre fructele cunoscute inca din Antichitate, utilizat de egipteni in terapeutica. Mai mult decat atat, este considerat de multi un fruct inzestrat cu conotatii religioase, numele sau fiind mentionat in Biblie de aproape 50 de ori si asociat de israelieni cu simbolul istoriei si al credintei. Smochinul se deosebeste de alti pomi fructiferi prin faptul ca fructele apar inaintea frunzelor, existand nici mai mult, nici mai putin decat... 600 de specii diferite. Avand o crestere asemanatoare cu cea a maslinului, smochinul este cultivat in jurul Marii Mediterane, pe malul sudic al Crimeei, pe malul Marii Negre si in Asia Centrala. Smochinele se consuma atat in stare proaspata, cat si uscate. Merita mentionat faptul ca smochinele uscate sunt mai dulci si au o aroma mai intensa decat cele proaspete. Din punct de vedere
comercial, se disting mai multe tipuri de smochine, cum ar fi cele galbene sau grase, cele albe numite si marsilieze si cele violete sau medicinale, fiecare avand un gust si o intrebuintare specifice.
GUST. In bucatarie, smochina este un adevarat deliciu, fiind unul dintre cele mai consistente si mai hranitoare deserturi. Dulceturile, compoturile si prajiturile preparate din acest fruct te vor indulci intotdeauna, iar gustul lor special va multumi pana si pe cel mai pretentios invitat. In Grecia, smochinele reprezinta mancarea ideala consumata atat cu ulei, paine, vin, cat si cu miere.
NUTRITIV. Daca te ghidezi dupa principiul "Spune-mi ce mananci, ca
sa-ti spun cine esti", smochina iti poate deveni un "aliat" de incredere. Acest fruct este usor de digerat, foarte nutritiv, tonifiant, laxativ si este recomandat cu multa convingere de catre nutritionisti in special acelor persoane care depun eforturi fizice si intelectuale intense. Smochinele nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic al sportivilor de performanta. Zilnic, 4-5 smochine, alaturi de mere, morcovi, telina si salata verde, te vor ajuta sa-ti mentii tonusul si energia. In cazuri mai grave, precum starile febrile, bronsitele si laringitele, acest fruct este un "leac" fara pereche, iar un decoct de smochine preparat din 100 g fructe fierte intr-un litru cu apa constituie remediul ideal pentru a va recapata sanatatea si energia. Totodata, smochina isi aduce un aport deosebit si in cazul tratamentelor de infrumusetare. Miezul ei bogat in vitaminele A, B1, B2 si C reprezinta un adevarat rasfat pentru corpul tau, pe care il va hidrata mai bine decat orice alta crema.
PRAJITURA CU SMOCHINE
|
Ingrediente: un pachet napolitane, doua pahare cu zahar, doua pahare cu lapte, 200 g unt, 350 g biscuiti macinati, 100 g smochine taiate marunt, 100 g stafide, 100 g nuca tocata marunt, 100 g nuca macinata, doua linguri cacao, rom.
Preparare: Se fierb laptele, zaharul si untul, dupa care se adauga biscuitii, stafidele, smochinele, nuca, cacaua si romul. Se pune in frigider sa se raceasca si cand crema este rece se umplu foile. Prajitura se pune in frigider si se preseaza, iar dupa ce s-a racit si s-a presat se poate glazura cu ciocolata topita.
|