Dragii mei, la cat sunt eu de moderna si de toleranta, tot am reusit sa ma supar pe una dintre nepoatele mele. De ce? Pai sa va povestesc. M-am dus in vizita la ea. M-a invitat, ca tocmai se mutase in
casa noua si trebuia sa vad si eu cum s-a asezat. Nu am intrat bine pe usa, ca m-a si palit un miros de am simtit ca lesin. Fum de tigara. "Mai fata, ii spun, tu nu iti dai seama ca iti distrugi sanatatea?" Numai bine ca, intrand in sufragerie, constat ca avea o tigara aprinsa in scrumiera. Avea pachetul si bricheta alaturi, ceea ce m-a facut sa cred ca nu este un obicei ocazional. Acum sa nu credeti ca sunt eu depasita de vremuri. Si pe vremea mea era chiar sic ca o doamna sa fumeze. Dar parca nu era acelasi lucru. Fumam asa, ca sa ne prostim pe la vreo sindrofie, ca sa parem mai "de lume". Dar fetele astea parca fumeaza tot timpul, unde mai pui ca isi aprind tigarile si pe strada si merg "cu tupeu" (cum am auzit-o eu pe o domnita in autobuz), de parca ar face cine stie ce minune.
PUTERE DE CONVINGERE. Asa si nepoata mea, Claudia, Claudita pe care o plimbam eu cu caruciorul in parc, fumeaza. Va dati seama ce soc am avut cand am intrat in casa. Dupa ce am certat-o vreo jumatate de ora, parca-parca reusisem sa o conving sa se lase, numai ca a venit cu un argument care m-a lasat fara cuvinte: "Nu ma las pentru ca o sa ma ingras". Am inceput iar cu: "Mai fata, nu e chiar asaâ¦". A reusit sa ma transforme din tusa cea blanda intr-o scorpie. Nu intelegeam de ce ea nu pricepe ca isi face rau siesi. Mi-am propus sa stau mai multe zile pe la ea, poate intr-un final am sa o conving ca nu se va ingrasa.
M-am apucat de gatit pentru Claudita. Salata de dimineata, salata la pranz, salata seara. Tot felul de salate. Gustari intre mese. Ea a mai renuntat la tigari. De la aproape un pachet pe zi a ajuns la 3-4 tigari, pana cand intr-una din zile nu a mai fumat deloc. Si chiar mi-a dat dreptate, recunoscand ca se simte mult mai bine. Norocul a fost ca era o fumatoare de data recenta si nu facuse un viciu din asta. Are acum un program alimentar bine stabilit, ca sa nu se ingrase. Mese dese, cu putina mancare, astfel incat sa aiba mereu stomacul ce prelucra si sa nu aiba senzatia de foame. Asa Claudita s-a lasat de fumat, iar eu am plecat linistita acasa. (
Matusa Elvira)
SALATA DE OUA CU RIDICHI
|
Ingrediente: 7 oua fierte, 6 rosii, un castravete, doua linguri cu patrunjel, 50 gr maioneza, 75 gr telemea, doua lingurite cu smantana, o salata verde, ridichi, sare, piper
Preparare: Se oparesc rosiile si se curata de pielite. Se taie capacul fiecarei rosii si se curata miezul cu o lingurita. Se sareaza si se rastoarna. Se toaca marunt castravetele, se amesteca cu doua oua zdrobite, cu patrunjel tocat si cu maioneza, sare, piper, se umplu rosiile si se asaza pe un platou acoperit cu foi de salata. Separat, se amesteca branza cu smantana si se pune in jurul rosiilor. In mijlocul fiecarei rosii se pune un varf de albus fiert. Pe marginea platoului se aranjeaza felii de ou garnisite cu ridiche.
|