Turcia de astăzi pare a fi paradisul gurmanzilor, prin multitudinea de gusturi pe care le oferă, dar şi prin ospitalitatea debordantă cu care sunt întâmpinaţi străinii. Felurile de mâncare de bază au rămas aproape neschimbate din perioada otomană. Dar în timp, turcii le-au mai perfecţionat, pentru că au devenit mai pretenţioşi.
În piaţă ei sunt obişnuiţi să guste înainte de a cumpăra, pentru a fi întru totul mulţumiţi de calitatea produsului. Iar când îşi întâmpină oaspeţii cu "Hoş geldiniz!" (bine aţi venit!) vor să fie siguri că aceştia se vor simţi perfect din toate punctele de vedere, inclusiv cel culinar.
Mese îmbelşugate
Majoritatea meselor turceşti încep cu un mix de gustări, felul de bază este vită sau miel. Nu lipseşte niciodată kebabul, cu variaţiile doner kebab şi siskebab. Şi peştele şi fructele de mare sunt foarte apreciate. La micul dejun turcii mănâncă brânză, miere, dulceaţă, măsline negre şi verzi, salam, ouă şi unt, roşii, castraveţi şi pâine. Se bea fresh de portocale şi ceai. La prânz, kebabul este preferat. Se mai servesc chifteluţe, pitta, lahmacun (pizza turcească). Cina începe cu gustări cum ar fi ezme (mâncare de roşii tocate mărunt), haydari (brânză de oaie, iaurt, pătrunjel, condimente), cacik (sos din iaurt şi castraveţi). Se continuă cu diverse fripturi. Un preparat foarte delicios este asma yapraginda sardalya izgara (sardine pe grătar în foi de viţă), care se poate prepara din 24 de sardine, 24 de foi de viţă proaspete, 200 ml de ulei de măsline, 3 lămâi tăiate rondele, sare, piper. Se curăţă sardinele, se presară sare şi piper, apoi se ung cu ulei. Înainte de a le pune pe grătar, se aşază frunzele pe o planşetă să se scurgă. Se pune o sardină pe fiecare frunză, apoi se rulează. Se aşază rulourile pe grătar şi se coc pe ambele părţi. Înainte de servire, se scot frunzele şi se stropesc sardinele cu sucul de lămâie. Se poate decora cu rondele de lămâie.
Tatlisi (desert)
Desertul turcesc este compus şi astăzi din halva (cu diverse ingrediente adăugate astăzi, cum ar fi cacaua, vanilia etc.) şi fructe din belşug. De asemenea, un dulce foarte cunoscut este baclavaua, dar ne putem bucura papilele gustative şi cu muhallebi, sutlac (budinci de orez şi amidon), kataifi (cataiful) şi rivani (amidon şi griş). După un astfel de desert, putem bea kaymak (smântână închegată), pentru a contracara dulceaţa. Mai putem savura astăzi în Turcia şi vezir parmagi tatlisi, pentru care avem nevoie de 300 g făină, 75 g unt, 400 ml apă, 4 ouă, coajă de portocală, sare. Pentru sirop: 500 g zahăr, 300 ml apă, un pachet de vanilie pudră, o lingură de suc de lămâie, ulei pentru prăjit. Fierbeţi timp de 3-4 minute apa cu zahărul, vanilia şi sucul de lămâie pentru a prepara siropul. Lăsaţi să se răcească. Într-o caserolă turnaţi 400 ml apă şi fierbeţi-o. Când începe să clocotească adăugaţi untul şi sarea. Lăsaţi focul la mic şi adăugaţi făina. Amestecaţi cu o lingură de lemn pentru a obţine o pastă omogenă. Se adagă ouăle unul câte unul, când vasul este pe foc, dar lăsaţi la foc mic. Amestecaţi după ce aţi pus fiecare ou. Veţi obţine o pastă. Pudraţi mâinile cu făină, modelaţi în mâini pasta în formă de degete. Aşezaţi-le pe o planşetă. Turnaţi ulei într-o tigaie şi încingeţi-l, adăugaţi degetele obţinute din pastă. Când s-au rumenit, scoteţi-le şi puneţi-le în sirop.
Băuturi turceşti
Se spune că otomanii sunt cei care au dat Europei gustul cafelei. Dar ceaiul este consumat mult mai des. Ceainăriile sunt renumite în satele turceşti. Îay - paharul prieteniei - va fi întotdeauna servit cald. Raki (vărul băuturii greceşti ouzo) este o altă băutură naţională, produsă din struguri negri, asezonată cu anason. Sucul natural de fructe este des întâlnit pe mesele turcilor. Este foarte variat: de piersici, cireşe, portocale, struguri sau caise, iar gustul este întotdeauna greu de egalat. Salgam suyu este o specialitate din regiunea sudică Adana. Este un suc roşu, acid şi foarte sărat, care se găseşte peste tot în Turcia. Ayan este o băutură foarte răcoritoare pe bază de iaurt şi apă care însoţeşte foarte bine mâncărurile pe bază de carne şi legume, doner kebab sau diverse foitaje. Iaurtul este gras, făcut din lapte de oaie, cu un gust săţios. Se adaugă sare pentru aromă şi uneori chiar şi piper negru. Iarna, ne putem delecta în Turcia cu boza, o băutură de o consistenţă cremoasă, obţinută prin fermentaţia orzului, sau cu sahlep, o licoare albă preparată din rădăcini de orhidee. Berea turcească este aici foarte bună şi ieftină. Vinurile nu se beau prea des, deşi sunt foarte plăcute şi deloc scumpe. Cele mai cunoscute mărci care apar pe piaţă cu o selecţie de vinuri albe şi roşii sunt Kavaklidere şi Doluca.
Tarama
Pentru 10 persoane:
Ingredinete: o jumătate de franzelă albă, 300 g tarama (pastă făcută din icre), 4 linguri zeamă de lămâie, 3 linguri apă, 500 ml ulei, sare, mărar.
Preparare: Se înmoaie pâinea în apă. Se scoate şi se scurge pentru a elimina excesul de apă. Se adaugă tarama şi se face un piure. Se pune zeama de lămâie, sarea şi apa, amestecând încontinuu. Se toarnă şi uleiul şi se amestecă. Se garniseşte cu mărar.
Midye pilaki
Midii în ulei de măsline
Pentru 10 persoane:
Ingrediente: două cepe mari, tocate, 6 linguri ulei de măsline, doi morcovi mici, tocaţi, 100 de midii curăţate şi spălate, 4 roşii mari, o cană apă, 5 căţei de usturoi, o lingură de zahăr, sare şi piper, o legătură de pătrunjel tocat, 3 cartofi medii.
Preparare: Se sotează cepele la foc mediu în ulei de măsline timp de 5 minute. Se adaugă morcovii tocaţi cubuleţe şi se sotează încă 5 minute. Se adaugă midiile, cartofii tăiaţi cubuleţe, roşiile, usturoiul, zahărul, piperul şi apa şi se lasă 15-20 minute la foc mediu până când zeama legumelor se amestecă bine cu apa. Se serveşte cu felii de lămâie şi pătrunjel pe margine.
Dometesli ciger yahnisi
Ficat în sos tomat
Ingrediente: un kg de ficat de vită, 3 cepe, 3 roşii, 3 ardei iuţi, 3 cepe verzi, 4 linguri de ulei de floarea-soarelui, sare, piper
Preparare: Spălaţi ficatul, tăiaţi-l în cuburi de aproximativ 2 cm. Tăiaţi roşiile, ardeii şi cepele verzi şi celelalte cepe în bucăţi mici. Încălziţi uleiul într-o tigaie, apoi adăugaţi ceapa mare şi lăsaţi la călit 2-3 minute. Adăugaţi apoi ficatul. Când acesta este prăjit, adăugaţi ardeii, roşiile, ceapa verde, sarea şi piperul. Acoperiţi cu apă şi lăsaţi să fiarbă la foc mic timp de 30-35 de minute. Se serveşte cald.
Patlicanli rulo kofte
Pârjoale rulate în vinete
Ingrediente: 300 g carne de vacă tocată, un ou, două vinete mai mari,
o felie de pâine, o ceapă, 3 roşii, o linguriţă de busuioc, o linguriţă de cimbru, 750 g parmezan (sau brânză turcească), sare, piper, ulei de floarea-soarelui, 4 linguri de ulei de măsline.
Preparare: Amestecaţi carnea, felia de pâine, oul şi brânza. Adăugaţi sarea, piperul, cimbrul şi busuiocul. Formaţi în mână bulete. Spălaţi vinetele, tăiaţi fâşii pe lung, puneţi în fiecare câte un bulete şi rulaţi. Turnaţi uleiul de floarea-soarelui într-o tigaie şi prăjiţi rulourile. Pentru sos tăiaţi ceapa şi roşiile foarte mărunt. Puneţi uleiul de măsline într-o tigaie şi preparaţi un sos, adăugând ceapa şi roşiile. Când sosul devine onctuos, puneţi rulourile. Lăsaţi să fiarbă împreună 10 minute. Se serveşte fierbinte, alături de pilaf de orez.
Citește pe Antena3.ro