În pas de ProEtnica la ospăţ în Sighişoara

de Gabriela Boeriu | 24 Sep 2008 • 00:00

ProEtnica şi Sighişoara. La răscruce s-au întîlnit şi astfel s-a întîmplat ca de vreo cîţiva ani buni să se desfăşoare un festival cu muzică şi spectacole de dans din colţuri mai îndepăratate sau mai apropiate de ţara noastră. Conceptul festivalului face ca aceste locuri îndepărtate să se poată uni şi interacţiona nu numai cu ţara noastră, dar şi cu ele însele.

Albanezi, armeni, bulgari, cehi, croaţi, evrei, germani, greci, italieni, macedoneni, maghiari, polonezi, romi, ruşi, lipoveni, ruteni, sîrbi, slovaci, tătari, turci, ucraineni – adică toate cele 20 de minorităţi recunoscute oficial în România. Cei cărora le plac deopotrivă Sighişoara şi ProEtnica şi-au făcut simţită prezenţa. Turiştii străini şi români nu s-au dezminţit şi au demonstrat că mai multe popoare strînse laolaltă pot comunica şi asta într-un mod cît se poate de constructiv. Concluzia a fost că sunetul muzicii şi ritmul dansului fac mai mult decît zece mii de fraze politice spuse şi respuse degeaba.

“Anul acesta am remarcat că ProEtnica nu este un proiect, ci un program, o instituţie. Toţi luptăm să găsim forme noi, adecvate, de dialog. ProEtnica înseamnă, de fapt, un dialog. Există multe idei preconcepute legate de anumite minorităţi din România. E mai bine dacă pui toate prejudecăţile pe masă şi vorbeşti deschis cu oamenii, interacţionezi cu ei. În acest fel, ne îmbunătăţim unii pe alţii. Din acest dialog între etnii iese o sinteză. Pe mine nu mă interesează atît de mult tradiţiile de sine stătătoare, ci cum să schimbi tradiţiile, pentru că în timp ele se schimbă. Aici, la acest eveniment, poţi să simţi care sînt diferenţele, poţi să compari tradiţiile tale cu ale celorlalţi. Pentru scurt timp, se realizează un transfer de indentităţi. Cu orice experienţă pe care o ai în viaţă te transformi şi tu. Dacă este în bine, asta nu poate decît să ne bucure”, ne-a spus Volker Reiter, directorul executiv al Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara.

Prin cetate…

Despre Sighişoara se pot spune atît de multe... Cert este că documentar ea a fost menţionată prima dată în anul 1280, sub denumirea de Castrum Sex. Prima cetate, ridicată pe platoul superior, servea ca loc de refugiu pentru locuitorii unei aşezări de la poalele dealului. Cît de gospodari şi implicit prosperi sînt sighişorenii s-a văzut încă de prin anul 1347, an în care s-a stabilit pe platoul inferior un număr mare de negustori şi meşteşugari organizaţi pe atunci în bresle. Aceştia şi-au folosit resursele economice pentru a construi, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi în veacul al XV-lea un sistem defensiv de excepţie. Construcţia a făcut din Sighişoara una dintre cele mai greu de cucerit cetăţi din Transilvania.

O scară printre turnuri

Cu informaţii istorice şi de legendă “în bagaj”, raportîndu-ţi existenţa efemeră la multele turnuri ce formează contextul medieval al cetăţii, ai impresia că blugii, fusta, tricoul sau orice accesoriu în măsură să denote modernism o să devină o rochie cu crinolină. Printr-o magie neştiută de nimeni te vei metamorfoza într-o autentică prinţesă. Mai greu ar fi pentru o prinţesă sau o ducesă urcatul celor 300 de trepte acoperite (Schuelertreppe) care duc spre biserica din deal, în vreme ce faldurile rochiei i-ar transforma iniţiativa înr-un adevărat surghiun. Tot ce pot să spun este că, revenind la tricoul şi blugii zilelor noastre, la capătul scării, “imaginea” generală era aşezată cu mîinile pe genunchi, cu sudori pe frunte şi cu gura întredeschisă.

Turnurile tăbăcarilor, cositorarilor, giuvaergiilor, frînghierilor, măcelarilor, croitorilor, cizmarilor, fierarilor, turnul cu ceas… Pe unii i-ar putea cuprinde ameţeala de la “concentraţia” de construcţii privite de sus sau de jos într-un răstimp atît de scurt. Ameţeală provocată şi de frumuseţea sau vechimea arhitecturii. Cum altfel?

Muzichie cu gulaş

De-a lungul celor cîteva zile de Festival ProEtnica, turiştii s-au putut delecta nu numai cu arhitectura cetăţii şi cu spectacolele comunităţilor etnice, ci şi cu patru recitaluri susţinute de Harry Tavitian şi formaţia Orient Express, Desperado, A.G. Weinberg şi Hara, care şi-a lansat aici al cincilea album, intitulat “Interetnic”.

Totul este colorat în “augustul” ProEtnicii din Sighişoara: steguleţe înşirate pe sus, oameni cu porumb în mînă, bere sau mere glazurate, costume populare cît cuprinde, standuri cu mărgele, inele şi comercianţi gata să-ţi facă un preţ bun pentru două produse cumpărate. Deşi este plăcut, la un moment dat te hotărăşti să te opreşti undeva să mănînci un gulaş sau un papricaş, poate chiar în restaurantul amenajat în casa unde s-a născut... Vlad Ţepeş. Ca un făcut, ne întîlnim din nou cu Volker Reiter, cu care mergem să luăm prînzul. “Am observat ceva la români: nu acordă o importanţă prea mare micului dejun. La nemţi e o adevărată sărbătoare dimineaţa, se stă două-trei ore la masă. Ştiţi cum se zice: dimineaţa să mănînci zdravăn, la prînz să împarţi masa cu vecinul, iar seara să dai mîncarea cîinelui”, ne mai spune dumnealui zîmbind. Şi uite aşa am devenit vecina lui. La o porţie de gulaş…

Pe româneşte

În interviul pe care ni l-a acordat Volker Reiter, am vorbit despre probleme de ordin etnic, despre tradiţii româneşti şi străine, am făcut comparaţii şi bilanţuri. Sună matematic… Se prea poate. Bucătăria românească e cosmopolită. Nu e un lucru nou de ştiut. “România – aici vorbim şi despre bucătăria românească – a avut de-a lungul timpului multe influenţe. Şi la mine natura locurilor mioritice, firea oamenilor de pe aceste meleaguri şi-au spus cuvîntul. Nu mai sînt un neamţ sută la sută. Ultima dată cînd am fost în Berlin, la un tîrg de turism, mi-a zis un taximetrist că vorbesc bine nemţeşte, perfect chiar. Probabil că aveam o altă «vibraţie», mai românească (rîde). Românul e născut poet, are un talent aparte de a face lucrurile cu farmec, dar este mai nerealist. Sasul este mai eficient şi mai împămîntenit în realitate, dar nu are atît de mult talent. Deşi românii şi germanii au o mentalitate şi o spiritualitate diferite, invers proporţionale aş spune, se pot armoniza cu uşurinţă.”

“ProEtnica e un bun prilej de a interacţiona şi de a învăţa lucruri noi şi bune şi de la alte popoare. Este un îndemn la dialog”
Volker Reiter