x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Imbinari de arome

Imbinari de arome

de Cristina Andreea Catana    |    08 Feb 2006   •   00:00
Imbinari de arome
GURMANDUL IN BUCATE
Pe drumul spre casa ma macina mereu intrebarea "Ce gatesc eu azi?". Sau, mai precis, "Ce pot face eu repede si gustos?". Probabil ca este dilema multor femei care petrec mai mult timp la serviciu si, cand ajung acasa, vor ca, prin mi-nune, sa gaseasca mancarurile gata preparate. De cele mai multe ori, la ora la care eu imi pun aceste intrebari existentiale, magazinele sunt inchise si nu-mi ramane decat varianta: gatesc cu ce gasesc prin casa.

ARTIST CULINAR. Intr-o astfel de seara, in care dorinta de a savura ceva bun era mult mai mare decat oboseala, am deschis usa frigiderului plina de speranta. Si am gasit: doi dovlecei, cateva fileuri de somon si o bucata de branza feta. In dulapul din bucatarie aveam si cateva borcanase cu condimente. Cum sa le combin, pentru ca in final sa iasa ceva comestibil, intr-un timp foarte scurt? Si mi-am adus aminte de un aperitiv delicios din care am gustat in casa unor prieteni care tocmai se intorsesera de la Salonic! Rulouri de dovlecei cu branza feta. Asa ca am plusat, pe baza retetei. Am luat cei doi dovlecei, i-am spalat, le-am curatat coaja, apoi i-am taiat pe lungime in felii subtiri si i-am pus in tigaia cu putin ulei de masline fierbinte. Cand s-au inmuiat si au devenit aurii, i-am luat si i-am pus pe o farfurie. Branza feta am taiat-o in bucati lungi de cativa centimetri si am tavalit-o prin ulei de masline si apoi printr-un amestec de condimente: oregano, cimbru si busuioc. Bucatile de carpaccio de somon le-am lasat asa cum erau. Artistul culinar din mine s-a trezit la viata! Rulouri voiam? Zis si facut! Am pus peste o felie de dovlecel un carpaccio de somon si apoi o bucata de branza. Le-am rulat cu grija si le-am asezat pe o farfurie, cat mai artistic. Am hotarat sa fac si un aranjament pe masura. Dintr-o bucata de carpaccio am imaginat un trandafir, pe care l-am asezat intre rulouri, asa incat, la final, mancarea mea arata foarte natural. Semana cu o floare.

Ma uit la ceas. Trecusera fix 15 minute de cand ma apucasem de treaba. Pregatisem ceva usor si foarte sanatos. Legume, peste si branzeturi, combinate intr-un mod original. Ce-si mai poate dori o femeie moderna? Parca aud cum mi se sopteste: "Pe cineva care sa le prepare". Cred ca nimic nu poate fi mai deosebit decat sa vezi ca din mainile si imagintia ta se naste un fel de mancare delicios, cu care mai apoi sa te poti lauda colegelor. Mai ales ca, daca acompaniezi rulourile acestea cu un pahar cu vin alb, totul se transforma intr-un adevarat festin!

IDEI. Mi-am permis chiar si o mica reflectie: cele mai bune retete sunt cele pe care le gatim din suflet, nu cele pe care le culegem de prin carti. Preparand ceva imaginat de noi, putem sa ne punem in valoare fantezia gastronomica, simtul artistic. Ne putem dezvolta simturile incercand sa combinam condimente si impletind aromele. Ideile cele mai bune le gasim in sufletul nostru!

CARPACCIO


Carpaccio este o specialitate pe care italienii prefera sa o consume mai ales in zilele fierbinti de vara. A fost inventat in anii ’50 de Giuseppe Cipriani, bucatar intr-un local din Venetia. Denumirea i-a fost data dupa numele pictorului renascentist Vittore Carpaccio, care s-a remarcat prin folosirea intensa a rosului in lucrarile sale. La inceput, carpaccio a fost preparat din carne de vita cruda, asezonat cu sos vinegreta rece sau cu ulei de masline si suc de lamaie. In general, se serveste pe pat de legume de culoare verde.

DOVLECEI


Locuitorii din America Centrala si de Sud consuma dovlecei de cateva mii de ani. Astazi sunt folositi mai ales in bucataria italiana. Cristofor Columb a fost cel care a adus seminte de dovlecel in Europa si Africa. Bucatarii francezi si-au dat seama foarte tarziu de utilitatea acestuia. Pana la urma au realizat ca trebuie sa aleaga exemplarele cele mai crude. De atunci, este foarte folosit in bucataria lor, mai ales ca da mancarurilor un usor gust dulceag.

RETETE GEMENE


CARPACCIO DE SOMON

  • Ingrediente: un somon de 2-3 kg, un pahar cu ulei de masline, zeama de la doua lamai, marar tocat, sare, piper.
  • Preparare: Se detaseaza fileurile de somon. Se trage delicat pielea dinspre coada spre cap, iar pentru marirea aderentei, se inmoaie degetele in sare. Se scot ultimele oase cu o penseta. Se pun fileurile la congelator timp de 20 de minute. Se scot, se taie in felii cat se poate de subtiri. Se pun feliile pe un platou uns cu ulei de masline, se toarna restul de ulei, se adauga putina sare, piper, zeama de lamaie. Se presara mararul tocat foarte fin, se acopera cu folie de plastic si se da la rece timp de doua ore.
  • DOVLECEI UMPLUTI
    CU CEAPA SI PARMEZAN

  • Ingrediente: 10 dovlecei mici, 170 g unt, doua cepe, o lingura cu faina, 150 ml lapte, 80 g parmezan, doua oua, sare si piper dupa gust.
  • Preparare: Dovleceii se curata de coaja si se fierb in apa clocotita cu sare. Cand sunt pe jumatate fierti, se scot si se racesc cu apa rece, apoi se taie in doua, pe lungime. Li se scoate miezul si se asaza intr-un vas pentru gratinat, uns cu unt. Apoi se pregateste umplutura. Se caleste ceapa tocata marunt in 70 g unt, iar cand este aproape rumenita se adauga miezul de dovlecei, stors bine de zeama, si se lasa sa se prajeasca impreuna cu ceapa. Se adauga faina si se stinge cu laptele, amestecand continuu. Dupa ce s-a legat, se ia cratita de pe foc, iar in sos se adauga parmezanul ras, ouale, piperul, sarea si se omogenizeaza bine. Cu aceasta compozitie se umplu dovleceii. Se rumenesc in cuptor.
  • ×
    Subiecte în articol: carpaccio dovlecei