VJ-iţa MTV Oana a creat o colecţie de haine din saci de gunoi
● Cum ţi-a venit ideea colecţiei "I Wanna Plastic"? Ce te-a inspirat?
● Ideea a venit spontan, sunt o împătimită a ţinutelor neconvenţionale şi nu este prima oară când îmbrac haine realizate de mine sau din alte materiale decât cele obişnuite. Totul a pornit de la un tic verbal - "mă exprim plastic" - şi până la urmă asta am ajuns să fac: să mă exprim artistic folosind acest material. Chiar dacă plasticul folosit de mine în realizarea ţinutelor nu este reciclabil, iniţiativa acestei colecţii este un prim pas pe care-l fac în zona ecologică. Militez pentru acţiunile de acest gen şi consider că nu-i musai să suprasolicităm gropile de gunoi dacă respectivele resturi, în cazul de faţă sacoşele, pot fi refolosite.
● Vei încerca ţinutele doar "pe propria piele" sau te gândeşti chiar la o lansare în adevăratul sens al cuvântului, cu podium şi manechine?
● Îmi doresc o prezentare în adevăratul sens al cuvântului. Există deja un concept ce trebuie dezvoltat şi cu siguranţă va fi ceva şocant! Nu dezvălui mai multe, pentru că îmi doresc să aibă efectul scontat!
● Toată lumea fuge de plastic, tu chiar asta ne propui. Pe unde am putea purta o astfel de ţinută?
● Lumea fuge de multe din comoditate. Mulţi dintre noi preferăm conservatorismul în defavoarea inovaţiilor sau iniţiativei. Dimineaţa, la ora 7:00, când mă duc la ProFM DANCE apelez la varianta cea mai comodă, teneşi/ blugi/tricou, la fel şi când ies în oraş sau când filmez, îmbrac ce vreau/ce-mi vine/ce mă face să mă simt bine cu mine. Însă ideea de bază de la care pleacă toate aceste idei trăsnite, colorate este necesitatea de a-ţi trăi viaţa la intensitate maximă, de a fi tu însuţi, de a avea curajul să treci peste anumite limite, de a face alegeri.
● Te ajută cineva în realizarea out-fit-urilor sau "tu centrezi, tu dai cu capul"?
● Până acum, eu m-am ocupat de tot: achiziţionarea materialelor, crearea modelelor, este o creaţie proprie, la fel va fi brand-ul. Echipa se va extinde, cel mai probabil, după prima prezentare. Am fost ajutată şi de Cătălin Fătu, care este un fotograf de excepţie şi care a avut grijă ca pozele mele să iasă perfect.
● Pe cine ai vedea purtând o ţinută de-a ta?
● Toţi cei care vor să încerce o ţinută mai neconvenţională pot purta hăinuţele create de mine. Atât artiştii, cât şi tinerii care vor să-şi surprindă prietenii cu cel mai cool outfit pot adopta una dintre creaţiile mele. Nu voi uita nici de băieţi cărora le voi dedica şi lor câteva piese vestimentare în cel mai scurt timp.
Citește pe Antena3.ro