Intre hrană şi ritual

Printr-o expoziţie de fotografie, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" pune faţă in faţă două arii e civilizaţii: cea a grăului şi cea a ovăzului. Punctul de intălnire: ambele sunt plante rituale.


In periaoada 15 iunie-15 iulie, Sala "Gheorghe Focşa" de la Muzeul Satului este gazda expoziţiei "Civilizaţia grăului - Â Civilizaţia ovăzului". Fotografiile aparţin etnologului elveţian Max Schwendt, care a surprins in imagini toate etapele de creştere a orezului, in mai multe ţări din Extremul Orient: Japonia, Coreea, Indonezia sau China, im perioada 1982- 1998. De asemenea, in expoziţie se pot vedea şi fotografii din arhiva muzeului. Grăul şi orezul sunt două plante generatoare de complexe culturale, in care truda cea zilnică a obţinerii alimentului de bază necesar supravieţuirii fizice, se ingemănează cu inalta trudă a supravieţuirii spirituale. "Ne propunem să scoatem in evidenţă valorile spirituale ale celor două civilizaţii care la prima vedere nu au nimic in comun, dar de fapt ele sunt perene şi se intălnesc in zona ritualurilor. Cele două plante vor genera intotdeauna viaţa, dincolo de germinare sau ingropare", a subliniat Paula Popoiu, directorul general al muzeului. Vernisajul s-a incheiat cu gustarea unor colaci din făină de grău şi a orezului cu lapte şi scorţişoară.


SIMBOLISTICA. Pe europenii creştini, grăul ii insoţeşte de la naştere şi pănă la moarte, prin preparatele care se realizează la botez, la nuntă sau la inmormăntare, dar şi prin masa zilnică in care sunt incluse preparatele din grău. Snopul spicelor sugerează liniştea şi belşugul, "păinea noastră cea de toate zilele", păine pentru hrana sufletului, dar mai ales păinea simbolică a sacrificiului suprem. Romănii in special au credinţa că grăul poartă in sine chipul lui Dumnezeu, mort şi reinviat, amintind identitatea pe care vechea civilizaţie europeană (cea "a grăului") o stabilea intre germinare şi naştere perpetuă, intre om şi păine. Pentru asiatici, orezul are suflet şi ii ajută să scape de demoni sau fantome. Colacii care se realizează la ritualul de inmormăntare ale europenilor sunt similari cu bolurile de orez, pe care asiaticii le dau ca ofrande aduse morţilor. Acesta ar fi punctul de intălnire dintre cele două civilizaţii.

Orezul la noi

Pentru noi, europenii, orezul nu este altceva decăt un aliment pus alături de legume, carne sau peşte. La noi a ajuns abia in 1749, la Ghiroda, pe Bega şi la Parţa, pe Timiş, unde au avut loc primele recolte. Intre 1750 şi 1751, un grup de italieni a amenajat orezării de-a lungul Bărzavei. Cultura orezului in Banat a rămas o preocupare permanentă pentru Curtea Imperială de la Viena. Ţara noastră reprezintă limita nordică pănă la care se pot amenaja orezării, respectiv: in sudul Banatului, de-a lungul malului stăng al Dunării şi la confluemţa Prutului cu Dunărea, in Deltă. Pe lăngă orezăriile din Banat au existat şi incercări de cultivare in Iaşi, in anul 1800 şi pe malul lacului Brateş, in 1904.