La ospatul divin

 

De o lectie de bunatate, ca desprinsa din Scriptura, e nevoie intotdeauna in lumea asta in care binele si raul par sa se fi amestecat iremediabil. De adevar si frumusete ce sa mai vorbim. 

 

Si nu e vorba ca n-as fi stiut pana acum toate astea, dar, intr-una dintre serile Festivalului National de Teatru "I.L. Caragiale" din Bucurestii acestei toamne, am descoperit (pentru a nu stiu cata oara) ca teatrul mai are inca forta de a transmite un astfel de mesaj. Era la Teatrul Odeon si se juca in acea seara "Omul cel bun din Siciuan" de Bertolt Brecht, pus in scena de Bocsárdi Lászl" la Teatrul din Sfantu Gheorghe si interpretat de, probabil, una dintre cele mai omogene trupe care exista la acest moment in tara.  

 

Momentul surprins de Brecht este acela al unei lumi in decadenta, al unei realitati sordide in care omul a pierdut legatura cu divinitatea, iar zeii de-abia mai gasesc gazduire pe pamant. Harul de a darui nu-l au toti. Prostituata Sen De, interpretata cu o forta extraordinara de P...ter Hilda, este singura care intelege ca puterea de a face bine este unica forma de salvare si de aceea, la masa ei sunt poftiti cu totii. La ea vor gasi intotdeauna o portie de orez, pentru ca si ea, la randul ei, a fost invitata la ospatul divin si a fost daruita de catre zei. "Bucata de branza o daruieste mai degraba cel sarac decat cel bogat", glasuieste ea ca din Scriptura. Dar Brecht se foloseste de acest personaj tocmai pentru a studia "distantat" felul in care se combina in natura umana binele si raul, varul cel dur in care se deghizeaza din cand in cand Sen De fiind o intruchipare a laturii negative a naturii umane. Si in aceste conditii, "omul cel bun din Siciuan" ramane sacagiul, omul din umbra, cel care poarta cu sine simbolul apei. Apa se transforma in hrana atat pentru trup, cat si pentru suflet, ploaia si apa daruita de sacagiu, in aceeasi masura. (Actrita Kicsid Gizella care l-a interpretat pe Wang, sacagiul, a fost una dintre revelatiile acelei seri.)  

Dimensiunea conceptuala a textului, ca si latura lui profund spirituala, si-au gasit impreuna locul in montarea lui Bocsárdi. As spune chiar ca, pe alocuri, spectacolul devine usor ne-brechtian, precumpanind latura afectiv-empatica, "nedistantata".  

La masa divina e poftit oricine, dar numai unii se pot impartasi din bucate. Ceilalti isi asteapta randul.  

 

INGREDIENT : TEMPERA

Ion Pacea a avut dintotdeauna indrazneala sa se impuna in pictura romaneasca cu o anume forta, dublata de un lirism al culorii, practicat pe tot parcursul existentei sale ca artist. Pata vibrata, asternuta intr-un context decorativ de dinainte stabilit, face din multele sale naturi statice niste decupari regizate. Astfel, fiecare imagine smulsa lumii exterioare constituie pretextul unor simboluri sau semnificatii ale lumii interioare. Mai cu seama "Natura moarta cu pesti", caci asa se intituleaza una dintre lucrarile sale, ne atrage atentia prin maniera coloristica si prin mesajul continut. Pestele constituie simbolul elementului "apa", care este si spatiul sau vital. Deoarece Hristos, dupa Inviere, a mancat peste, el a devenit simbolul mesei euharistice, unde apare alaturi de paine. Nascut din apa botezului, crestinul se va asemui unui peste. In iconografia crestina, pestele, daca duce un vas in spinare, il simbolizeaza pe Hristos si biserica lui. Iar daca poarta un cos de paine sau daca este reprezentat pe o farfurie, atunci el inchipuie impartasania. In catacombe, pestele era imaginea lui Hristos. (Viorica Romascu)