Maria Gheorghiu - In Tara Minunilor... gustoase

Abia ce m-a poftit in apartamentul micut si dichisit cu gust, Maria Gheorghiu imi pune chitara in brate si se asaza intr-un fotoliu. M-a luat cam repede si nu ma lasa pana nu cant si eu ceva. Atunci n-am spus nimic. Acum pot sa va marturisesc ca-mi zvacneau tamplele de emotie. Nu mai stiu ce si cat am cantat, dar stiu ca mai tot timpul l-am petrecut scuzandu-ma pentru interpretare. Abia ce m-a poftit in apartamentul micut si dichisit cu gust, Maria Gheorghiu imi pune chitara in brate si se asaza intr-un fotoliu. M-a luat cam repede si nu ma lasa pana nu cant si eu ceva. Atunci n-am spus nimic. Acum pot sa va marturisesc ca-mi zvacneau tamplele de emotie. Nu mai stiu ce si cat am cantat, dar stiu ca mai tot timpul l-am petrecut scuzandu-ma pentru interpretare.

Maria imi zambeste si se ridica. Imi face semn s-o urmez. Rasuflu oarecum usurat. Atat fusese, dar nu cred ca voi gasi vreodata cuvintele potrivite sa povestesc ce-am simtit atunci. Poate a fost ca vantul prin gutui ce aduce pana la mine parfumul unui fruct pe care nu-l voi putea niciodata gusta. Raman in pragul usii de la bucatarie, sprijinit cu umarul de toc.

"Prima patanie cu gatitul mi-o amintesc foarte bine", incepe a-mi povesti Maria, incercand poate sa-mi lase ragazul sa-mi vina inima la loc. "De fapt, n-a fost nici o patanie, ca n-am facut nici o boroboata.

Eram eleva in clasa a cincea. Venisem intr-o zi de la scoala. Imi era tare foame si, cum mama nu era pe acasa, m-am apucat eu sa fac ceva de mancare. Aveam pofta de o tocanita si asta am gatit. Cu ardei, rosii, ceapa, putina carne, toate calite, mi-a iesit o tocanita de vara. Comestibila, tin sa subliniez, pentru ca am mancat cu totii din ea in ziua aceea! Am facut asta inainte de a experimenta cu cartofi prajiti si ochiuri. Am ars ceva etape aici! Bine ca nu si mancarea! Am trecut direct la tocanita banateana gustoasa si bine condimentata." Devin pofticios. "Asa cum de altfel si trebuie sa fie o mancare", adauga hotarata.

"Apropo! De cand am venit in Bucuresti ma lupt sa conving oamenii ca mancarea condimentata e si foarte buna. Eu provin dintr-o zona in care se mananca asa. Acele locuri se numesc si acum Mica Europa datorita alaturarii multor etnii si convietuirii care a dus la multiple influente reciproce, inclusiv culinare. Sunt foarte multi nemti, unguri, slovaci, sarbi, polonezi, comunitati puternice care si-au avut aportul lor in cultura acelor locuri."

De la mama citire

"In casa unui banatean ai sa mananci si un gulas gustos, dar si cei mai buni carnati afumati pe care i-ai intalnit vreodata. Condimentati, evident! In Bucuresti nu pot sa fac, asa ca «dau comanda» acasa si de Craciun vin cu provizii.

Asta a fost prima experienta culinara. Bineinteles ca asta nu s-a petrecut asa intamplator. Mereu stateam langa mama prin bucatarie sa vad ce face si cum face. Invatasem asa, din priviri."

Totul e pregatit cum se cuvine si in buna oranduiala. Sparge un ou si separa cu grija albusul de galbenus. Restul galinaceelor cu existenta curmata in stadiu preinfantil se mira in vocale de soarta ce le asteapta (mai precis, "O" si "U"! Logic!), cocotate pe o policioara. Imi aduc aminte de Humpty Dumpty din "Alice in Tara Minunilor" si ma rog sa nu-i apuce vreo depresie si sa se arunce de-acolo, ca-i lung drumu’ pan’ la gresie! Rad de unul singur.

Intre timp Maria procedeaza in consecinta cu personajele mai sus mentionate. Si, ca sa le scoata vedetismul din cap, le bate metodic. "De ce razi?!" Dar nu apuc sa articulez vreun raspuns. "E foarte important sa bati bine albusul. Eu am incercat si cu mixerul, da’ nu-mi place. Tot mai bine e asa cum am invatat acasa, cu telul. E mai greu si dureaza mai mult, dar merita. Cum spunea si mama: daca nu pui efort si dorinta in ceva, mai mult ca sigur nu iese! Si stie ce spune! Doar e specialista in prajituri! Si pentru ca am o familie numeroasa, saraca de ea era asaltata de toti cand venea vorba de dulciuri. Ea era responsabila cu asta si cu o saptamana inainte de orice zi de nastere, onomastica, nunta sau botez intra in priza la capitolul prajituri. De la ea am invatat si eu. Evident ca am inceput cu muncile necalificate din bucatarie. Cand era de batut albusul, ghici cine o facea? Apropo, nu vrei sa ma ajuti tu?" Rade, iar eu o iau ca pe o gluma. Imi pare mie ca totusi nu era...

"Cand framanta cozonaci", continua dupa ce eu imi ocupasem mainile cu primul obiect gasit prin preajma, "ii stergeam sudoarea de pe frunte. Si framanta saraca de ea cate o zi intreaga. Nicaieri n-am mancat cozonaci buni ca cei facuti de mama. Pune suflet. Poate din cauza asta. Eu, pe atunci, doar pisam nuci, curatam fructe, spalam vasele... Dar asa incepe orice ucenicie. Ca si mama, eu fac prajituri in momentele importante din viata mea, cand am si oaspeti la masa. Sotului meu nu-i plac nucile, asa ca «Prajitura gustoasa», reteta pe care a inventat-o mama mea, o fac mai rar. Dar fii sigur ca e chiar asa cum ii spune numele! De altfel, zilele astea a si fost ziua mea, asa ca am exercitiu!

Oricum, am invatat multe si pe parcurs. Cand am venit in Bucuresti aveam doua posibilitati: ori sa locuim la viitoarea mea soacra, intr-o zona mai buna, ori sa ne mutam aici, putin mai departe de centru, dar sa avem cuibul nostru pe care sa-l aranjam asa cum ne place. Am ales a doua varianta si ne-am descurcat cum am putut mai bine, impartind totul, inclusiv treburile in gospodarie. Dar cu prajiturile tot eu am ramas!

Am ramas insa cu apartamentul din Resita. E locul meu de refugiu. Daca, Doamne fereste, se intampla ceva, stiu ca am unde sa ma duc. Acolo sunt si mama si sora mea. De fiecare data cand simt nevoia sa ma adun sau cand Bucurestiul devine prea mult pentru mine, fac o calatorie, chiar si numai cu gandul, acasa si-mi este suficient. Ma incarc de bine, imi spun ca si maine e o zi si poate aia va fi mai buna si merg mai departe!"
Acu’, zic si eu ca tot omu’. La multi ani, Maria!

DIALOG Ce imi doresc este in primul rand comunicarea, nu atat un act artistic slefuit si aranjat. Evident ca e important sa canti bine. Dar daca nu o faci pentru a spune ceva, o faci degeaba. In momentul in care voi simti ca aceasta comunicare a disparut, voi cobori de pe scena definitiv. Tin minte ca aveam concert, iar cu zece minute inainte de a pleca din casa primesc un telefon. Aflu ca murise tatal meu adoptiv. Cum as fi putut sa mai cant? Dar am facut acest efort. Stiam ca si-ar fi dorit asta. Si am cantat pentru el... Am trecut peste propriile sentimente si le-am transformat in emotie pe scena. Acolo, fata in fata cu oamenii, mi-am gasit puterea de a merge mai departe.

PRAJITURA GUSTOASA

Pentru o prajitura ca la mama, avem nevoie de sase oua, 350 g de zahar, 120 g de nuca macinata, o lingura cu faina, 250 ml de lapte, putin unt si putin ulei. Albusul se bate spuma cu inversunare. Cand sta teapan pe tel adaugam 250 g de zahar si nuca macinata. Se coace pe fundul unei tavi dupa ce s-a pus o hartie unsa cu ulei. Pentru crema, galbenusul se freaca bine cu 100 g zahar, se adauga faina si laptele. Se pune la fiert la bain-marie. Cand s-a ingrosat, se da la racit, apoi se amesteca impreuna cu unt pentru a deveni spumoasa. Foaia coapta se taie in doua. Se intinde crema pe una dintre parti si o punem pe a doua deasupra si se da la rece. SECRET Dupa ce ai batut albusul, nu scutura cucoana telul lovindu-l de marginea vasului ca se lasa spuma!