Meniu extrem la Polul Nord

"Filosofia mea de viata? A trai in mijlocul naturii. A nu te opri din cautare. A intelege libertatea pe care o dobandesti descoperind lumi necunoscute. A iubi oamenii. A crede in Dumnezeu" Uca Marinescu

Exista oameni pentru care viata se roteste in jurul notiunilor de rutina: casa, familie, serviciu. Pentru ei, cartile lui Jules Verne si Nansen sunt exclusiv lecturi de adolescenta. In Bucuresti, contemporana cu noi, se afla insa o persoana care traieste lumea marilor descoperiri, desi nu mai e de mult la varsta mirarii. Uca Marinescu a renuntat la televizor pentru a privi viata in direct. E cea mai titrata exploratoare din Romania, CV-ul sau recomandand-o drept prima femeie care a atins ambii poli ai Pamantului pe schiuri (2001) si prima femeie care a traversat solitar Africa de la Sud la Nord (1999). A fost in Tibet, in Caucaz, in Papua-Noua Guinee, pe continentul american. Dar in Antarctica, acolo unde conditiile atmosferice i-au impus un regim alimentar extrem, a trait cea mai completa experienta de supravietuire. Ziua incepea inca de seara, o data cu pregatirea pentru culcare. Se desfaceau saniile, se intindeau corturile (in cort, temperatura sporea cu 7 grade, ajungand la minus 36 grade), se schimba tinuta de schi cu cea de cort, se topea gheata pentru ceai (se taiau mai multe blocuri pentru a obtine cativa litri de apa), dupa care se aprindea primusul. "Mancarea pe care o faceam era foarte simpla - ne spune Uca Marinescu - de regula, foloseam ca baza orez sau paste fainoase - , un soi care fierbe foarte repede. Adaugam condimente aduse de acasa ori branza de burduf. Desi cand am plecat am exclus din bagaj numeroase obiecte necesare, dar prea grele, nu am putut renunta la cele 4 kg de branza ardeleneasca framantata! Am mai luat trei pungi cu ghiveci, care-mi amintea de toamnele noastre parfumate, si o blana de sunca de porc, careia, datorita unei intamplari hazlii, i-am s-pus "branza de porc". Existau, de asemenea, o serie de mancaruri speciale, ca, de exemplu, semintele, energizantele, fructele confiate, ciocolata, napolitanele, laptele cu afine instant."

Acolo se atarna Pamantul in cui

"Masa de seara era masa principala. Aveam trei saci in care imi puneam mancarea, corespunzator celor trei alimentatii: de dimineata, de pranz si de seara. Pentru ca mersul pe schiuri consuma aproape toata energia organismului, inainte de a ajunge la Polul Sud eram atat de obosita, incat nu m-am mai hranit deloc. Am renuntat si la ceai, rezumandu-ma doar la apa incalzita." De multe ori, Uca reusea sa iasa din starea de epuizare fizica numai rugandu-se de cate trei ori "Iarta-ma, Doamne!" si "Ajuta-ma, Doamne!", asa cum s-a intamplat pe ultimele sute de metri inainte de cucerirea Polului Sud.

"Stiam ca ma aflu foarte aproape, dar cum orientarea pe calota glaciara se face greu, cu ajutorul GPS-ului, din cauza miscarii ghetei, nu eram sigura ca am de mers o zi sau o saptamana. Ajunsesem la capatul puterilor. In plus, mi se declansase si colica renala. Asa am atins locul unde se atarna pamantul in cui. E o traditie: cine ajunge la Pol primeste un cui innodat - semn al curajului suprem. Am plans de bucurie si am desfasurat drapelul Romaniei pe platoul de gheata. Eram mandra: eu, o simpla romanca, reusisem asa ceva!"

Pentru Uca Marinescu, expeditiile geografice sunt, de fapt, calatorii ale cunoasterii. A studiat viata si alimentatia eschimosilor - rasa umana care se hraneste, in principal, cu carne de peste uscata, supa din grasime de foca si orez. A cantat colinde in Antarctica, unde a prins-o data de 24 decembrie, ajunul Craciunului. In Alaska, a stat pe linia de schimbare a datei, in stramtoarea Behring: un pas la dreapta e "azi", unul la stanga - "ieri". Acolo, daca vrei, intineresti cu o zi. "Am realizat - ne marturiseste exploratoarea - ce mi-a spus un calugar batran, ca timpul nu-si are masura."

Referindu-se la rezistenta ei iesita din comun: "E important ca traiesc in miscare. Al doilea element e alimentatia. Nu evidentiez ca sunt vegetariana, dar cred ca si acest lucru ma ajuta. Am renuntat la carne de 9 ani si ma simt foarte bine. Al treilea lucru e ca nu mananc mult, si doar atunci cand mi-e foame. Beau, de asemenea, cantitati mari de ceai. Merele ma ajuta imens. Am tot timpul o provizie acasa. Eu tin mult la aceasta notiune de "acasa", insemnand casa unde m-am nascut si casa in care traiesc, armonia din tara asta, oamenii ei.

Cand ma intorc din expeditii, sunt fericita iesind pe strada si regasind oamenii care vorbesc aceeasi limba cu mine. Acolo, in lumea larga, departe de ei, am inteles ca nu sunt unica si ca nimeni nu este unic. Am mai inteles cat sunt de mica in comparatie cu eschimosii, cu tibetanii, cu papuasii - oameni simpli, care traiesc elementar si nesofisticat… Din acest motiv am incercat sa ma apropii de ei. Am ocolit hotelurile si am dormit la ei acasa, am mancat cu ei… Am descoperit, astfel, ca mananca mai bine cine mananca rational. Imi amintesc o vale in Caucaz unde traiesc multi oameni trecuti de 100 de ani. Americanii au construit acolo un hotel unde se respecta regulile de viata si alimentatie ale centenarilor, pentru care mancarea reprezinta doar strictul necesar".

Care este, atunci, dupa Uca Marinescu, mancarea ideala pentru prelungirea vietii? "Depinde de la tara la tara. De exemplu, ceaiul e un aliment de baza pentru tibetani. Uneori, chiar un medicament. Dar cred ca "mancarea ultima" e, de fapt, taria sufleteasca. Omul are in subconstient o putere nebanuita. In situatiile critice, trebuie sa si-o descopere. E, pana la urma, un fenomen de autocunoastere.

Expeditiile mi-au adus o experienta de viata imensa, un bagaj de cunostinte pe care il pun la dispozitia lumii stiintifice din Romania. Alaturi de adevarurile stiintifice, exista insa adevarurile existentei noastre sociale. Eu niciodata n-am sa pot uita ca m-am format pe munte. Cand ajungi pe o creasta, dobandesti o filosofie de viata. Ai iesit victorios dintr-o incercare! Ai castigat! Si astfel, ai o senzatie de libertate. Viata de astazi e dificila. Daca nu esti puternic, nu reusesti…"

Inca din copilarie, eschimosii se hranesc cu carne cruda de foca, pentru a capata putere

BRANZA DE PORC

Schiurile consuma energia trupului, care are nevoie de carne si de grasimi in alimentatie. "Colegii mei de expeditie stiau ca sunt vegetariana si, cand am scos slanina de porc din Ardeal si mi-am taiat cateva felii, am fost nevoita sa le spun ca mananc… branza romaneasca! Pe urma, le-am dat sa guste, si-atunci s-au mirat: "Ce branza buna se face pe la voi!"…"

GHEATA LA IBRIC

Din cauza frigului (minus 36 de grade), la Polul Nord hidratarea e foarte importanta. Sunt necesari cam sapte litri de lichid pe zi. "Aveam o lopatica si taiam calupuri mari de gheata, le duceam pe rand in cort si le topeam in ibrice. Trebuia sa aleg apa nepoluata. Incredibil, dar poluarea atmosferica ajunge pana la Poli, colorand zapada si gheata in galben-portocaliu!"

AM INCEPUT SA MA GRABESC

Incotro, Uca Marinescu? O intrebare la care exploratoarea lasa locul unei meditatii. A infiintat un Club al Temerarilor la care participa copii si tineri intre 5 si 20 de ani. Vara aceasta, va merge cu ei, pe jos, in Obcinile Bucovinene. "Nu ma aflu la o limita, pentru ca timpul nu are limita. Dar sunt intr-un stadiu al evaluarii, cand trebuie sa ma intreb cat timp voi mai putea calatori. Am inceput sa ma grabesc. Eu visez foarte mult. Cand ma intorc dintr-o calatorie, vin cu foarte multe date pe care le sistematizez. Dupa o luna, incep sa visez din nou. E ca o chemare…"

"Am fost scoasa la pensie si, neajungandu-mi banii, a trebuit sa aleg intre cablul tv si mancarea pentru pisicuta mea, Fulga. Acum, Fulga e fericita, iar eu, fara televizor, am redescoperit placerea pentru lectura" "Cea mai grozava intamplare? In Tibet, ma aflam la o manastire si admiram un calugar care se ruga in pozitia de lotus. Eram fascinata cand, brusc, a inceput sa-i sune telefonul mobil in buzunar…"