x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

29 Mar 2005   •   00:00

  • 30 martie 2005
  • Intr-o scrisoare adresata "Jurnalului de Bucatarie", doamna Vasilescu Caliope din Arad ne recomanda cateva retete de prajituri. Dintre acestea, noi am selectat "Japoneza". Doamna Caliope spune ca aveti nevoie de: 210 gr unt, 210 gr nuci macinate, 210 gr zahar, 6 albusuri batute spuma, 135 gr faina, un plic cu praf de copt si coaja de la o lamaie. Mod de preparare: se freaca bine untul cu zaharul. Apoi se pun nuca, faina, praful de copt, coaja de la lamaie. Pe blatul aproape copt se pun cele 6 albusuri batute spuma, carora li se adauga 110 gr zahar pudra, 2-3 pachete cu zahar vanilinat. Dupa aceea, blatul se pune la cuptor, la foc mic, si se lasa sa se usuce. Pentru crema se folosesc 105 gr zahar amestecat cu 105 gr unt, 2-3 linguri cu cocos sau esenta de nuca de cocos (dupa gust), 105 gr nuci macinate. Blatul trebuie uns cu aceasta crema cat este cald. Se presara deasupra nuca macinata. Pofta buna! Stimata redactie,

    Apreciez foarte mult demersul pe care il faceti cu acest supliment. Este minunat sa gasesti si informatie printre zeci de retete. Si, mai ales, ma bucur pentru ca luati in considerare si parerile publicului. De aceea, m-am gandit sa va trimit si eu una dintre retetele pe care eu le folosesc mai ales la sfarsit de saptamana, cand am timp sa stau mai mult in bucatarie si sa fac lucruri mai deosebite. As dori foarte mult sa publicati si preparatul pe care eu vi-l recomand: Perisoare din piept de pui cu suc de rosii. Perisoarele: 250 gr piept de pui, 50 gr orez, 50 gr ceapa, 3 linguri cu untdelemn, 2 linguri cu apa rece, un ou, 25 gr faina, piper, marar, patrunjel, sare. Sosul: 50 gr untdelemn, 1/4 l apa, 1/2 l suc de rosii, o lingurita cu ceapa rasa fin, 25 gr faina, marar, telina, sare. Carnea se trece de doua ori prin masina de tocat, impreuna cu ceapa si franzela. La tocatura se adauga oul intreg sau albusurile, faina, 1/2 lingurita cu sare fina, un varf de cutit cu piper, o lingurita cu varf cu marar sau patrunjel taiat marunt si se amesteca bine. Intr-o cratita, se caleste ceapa cu 3 linguri cu untdelemn, numai un minut, si se stinge imediat cu 1/2 l apa. Cand clocoteste apa, se ia cu lingurita din compozitie o cantitate cam cat o nuca; in palma umeda i se da forma rotunda si se pune direct in apa. Grasimea se infierbanta cu ceapa, un minut, la foc mic si, imediat, se stinge cu sucul de rosii si apa. Cand clocoteste lichidul, se adauga perisoarele. Se fierb 30-40 minute. Cand sunt bine fierte, se completeaza lichidul cu suc de rosii, ca sa nu se formeze cocoloase, apoi se amesteca in sos. Se lasa sa fiarba cateva clocote. Daca este prea gros, sosul se dilueaza putin, ca sa aiba consistenta unei smantani subtiri. Se potriveste gustul cu sare, iar pentru aroma se adauga frunze de marar sau patrunjel si frunze de telina, taiate marunt. Perisoarele se servesc simple, cu piure de cartofi sau cu garnitura de orez. Anisoara Ichim, Medgidia.

    Stimati redactori,
    Sotia mea sufera de o forma usoara de anemie si i s-a recomandat sa bea foarte multe sucuri de fructe si de legume, care aduc un aport mai mare de vitamine decat medicamentele din farmacii. De aceea, mi-ar placea foarte mult sa imi spuneti cam ce sucuri se pot face din ceea ce se afla acum pe piata. Nu ma intereseaza foarte mult reteta, cat utilitatea lor - pentru ce boala sunt bune si ce anume contin, ca sa stim si noi. Banuiesc ca sunt si alti cititori in aceasta situatie. Va multumesc anticipat! Ionescu Mircea, Bucuresti

    Stimate domn,
    Ne face mare placere sa va putem fi de folos. Pentru ca am gasit informatiile de care aveti nevoie mult mai repede, va raspundem chiar in acest numar. Speram sa va foloseasca si ii uram sanatate sotiei dvs.!
    ×