Miel la cuptor

Camelia abia terminase facultatea, se căsătorise, se mutase la casa ei, dar nu ştia absolut nimic în materie de gătit "la greu". Puse mâna, rapid şi cu simţ de răspundere, pe telefon:

– Mamă, mi-a adus Ion mielul, ce fac ?
– Taie-i capul, picioarele de la genunchi şi coada. Din ele vei face o ciorbiţă, zise Victoriţa scurt.
Camelia se uită lung la bietul animal care zăcea jupuit, cu dinţii rânjiţi, cu găuri în locul unde fuseseră urechile şi, ce era mai cumplit, cu ochii sticloşi şi holbaţi privind-o cu tristeţe şi neputinţă. Nu, nu putea să-i taie capul şi nici picioarele. O podidiră lacrimile. Puse mâna din nou pe telefon şi cu plânsul în gât zise:
– Mamă, nu pot să-l tai, nu pot şi nici nu ştiu. Nu fac nici o ciorbiţă. Te rog, scânci ea.
– Ooof! Bine, las' că aduc eu ciorba. Fă tu friptura! Nu te mai uita la el! Freacă-l cu cimbru, puţină sare şi puţin piper, apoi bagă-l la cuptor.
– Aşa întreg?, întrebă fata.
– Da. Şi peste trei sferturi de oră, mă suni să-ţi spun cum să pui vinul, îi zise maică-sa.
Zis şi făcut. Camelia nu se mai uită în ochii mielului, îl trată cum a fost învăţată şi îl îndesă în tava de la cuptor. Nici nu şi-a dat seama când s-au scurs cele trei sferturi de oră şi a sunat-o iar pe mamă-sa.
– Tragi tava şi stropeşti friptura cu vin roşu, din ăla de la tataie. Torni peste el cam un pahar, da' peste tot. Bagi tava la loc şi laşi mai departe la copt. Apucă-te şi curăţă o căpăţână de usturoi şi pisează-l. Va trebui să-l pui peste friptură când este aproape gata, tot cu vin. Ai înţeles? şi închise telefonul.
Fără prea mult elan, tânăra gospodină deschise cuptorul şi încercă să tragă tava. Numai că... tava nu ieşea, iar mielul se tranformase într-o chestie uriaşă, care se umflase până ajunsese să se lipească de tavanul cuptorului. Fata, încurcată, clipi şi se strâmbă, apoi, gândind că aşa trebuie să fie, cu un cuţit, încercă să-l dezlipească pentru a-l scoate din cuptor şi să-l îmbăieze cu vin. Hârşt, hârşt, o dată, de două ori, până reuşi să-l urnească. O manevră greşită şi... cuţitul se înfipse în pielea foarte întinsă. Puffff şi, din masa aceea de carne ţâşni un vaiet prelung de aer încins şi urât mirositor.
Împinse tava în cuptor şi-l închise rapid. Doamne, ce urât mirosea! Complet derutată, fugi la telefon:
– Mamă! Mamă, nu-mi place cum pute!
– Faci mofturi! Las' c-ai să te obişnuieşti! I-ai turnat vin?
– Nu, îi torn acum!, zise Camelia care îşi făcu curaj, deschise cuptorul şi constată că mielul nu mai era atât de mare, că tava se putea trage şi că gaura pe care o făcuse din neatenţie se astupase cu ceva spumos, negru la culoare şi uscat. Turnă vinul şi carnea sfârâi. Nu mai putea suporta mirosul.
Fata se retrase în sufragerie. Parcă plutea, ameţită şi se apucă să cureţe usturoiul. Se îndreptă spre bucătărie, cu farfuria cu usturoi curăţat în mână. Şovăia. Deodată, se auzi cheia în uşă. Soţul ei, Ion, îşi făcu apariţia cu o expresie perplexă, nedumerită, pe figură.
– Nu ştiu de ce miroase atât de rău!, se justifică ea, înţelegându-i nedumerirea.
– L-ai ars?
– Nu, vino, să vezi! Să vezi ce mare s-a făcut!, îi zise şi-l înşfăcă de mână târându-l după ea în bucătărie, fericită că nu mai e singură.
Deschise cuptorul: pe tavă se afla ceva încolăcit, foarte umflat la burtă, rumen, cu picioarele foarte depărtate şi scorojite, cu unghiile desfăcute şi sărite puţin, cu capul uscat, cu ochiul drept ars, iar cel stâng ieşit în afară, cu gura căscată şi limba arsă la vârf atârnând între dinţi. Şi totul duhnea îngrozitor a carne de miel şi a altceva... mizerabil. Cameliei îi veni să vomite. Ion luă un cuţit ca să-i scoată pulpele. Cum îl înţepă, ţâşni din el un lichid vâscos, maroniu, cu un miros îngrozitor de hoit şi bălegar. Camelia ţâşni şi ea pe uşă, cu direcţia baie. Gaura făcută se deschise singură, dând afară o mulţime de intestine în care conţinutul era răscopt. Misterul mirosului infect se elucidă. Ion luă o pungă de plastic, îndesă în el mielul şi ieşi pe uşă. Camelia îşi făcu apariţia, albă ca varul, şi constată lipsa mielului şi a soţului. Aştepta tremurând lângă masă, când Ion apăru cu o faţă radioasă:
- L-am dat la câini, zic şi ei «bogdaproste» de sărbătorile astea. Lasă, nu te mai supăra. O sunăm pe mama-soacră şi-i spunem că... s-a ars şi facem un pui fript!