Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum cateva zile, m-am intalnit in piata, nu spun care, sa nu-i fac publicitate, cu o fosta colega de serviciu. Mare bucurie! Dupa ce ne-am repezit una spre cealalta si ne-am izbit in burti, a ei mai mare si, dupa ce ne-am apreciat ridurile cu priviri scurte, dar patrunzatoare, ne-am pupat. Ce mai faci si cum o mai duci, au fost primele vorbe. "Bai, de cand nu ne-am mai vazut", zice ea, si eu ii tai vorba: "Multe zile au trecut", parafrazandu-l pe Eminescu.
"Lasa vrajeala si hai in piata, ca d’aia ai venit cu plasoiul ala!", si o imping catre hala. Ii spun ca pe drum mai vorbim si chiar ma las interogata de ea. A inceput sa ma intrebe ce-am facut de la Revolutie incoace, mai ceva ca securistii. I-am raspuns la unele intrebari, iar la altele i-am raspuns cu alte intrebari ca Itic, iubitul meu. Concluzia a fost ca nu m-am schimbat decat "putin" fizic, in rest sunt tot aia. M-am bucurat. Despre ea, n-am aflat mare lucru, pentru ca mie nu-mi place sa trag omul de limba pentru a afla banalitati. Daca ar fi facut ceva mai acatarii, n-ar fi fost "doamna" ca mine, facand piata la Obor. Na, c-am publicitat-o!Asa stand lucrurile, ne-am facut cumparaturile impreuna, si, pentru ca nu ne-am vazut de mult, am pus de o tranca la mine acasa. Am facu cafele, am pus niste placintele cu dovleac si i-am zis ca, atat timp cat stam de vorba, si ca sa nu piarda timpul, sa curatam impreuna fasolea tucara (fasole subtire de culoare galbena) pe care o cumparase. Ca prin minune, gasise in piata fasole frageda in mijlocul iernii! Ehei, cand se mai intampla una ca asta in timpurile de demult!?
Am dat drumul la tranca si, din una in alta, am ajuns la… cum puneam conserve "pe vremuri". Am ras iar de o vecina de-a mea, care a venit pana in pragul biroului, pacalind paza de la poarta, ca sa ma ia la o batrana care vindea castraveti si vinete, direct de la ea din sat, uluind cu indrazneala pe sefa de birou. Am ras de peripetii in goana dupa aprovizionare si de intamplari cu copiii. Din una in alta, am ajuns la ce am pregatit eu pentru iarna, muraturi, zacuste si altele. Intre timp, am terminat de curatat fasolea, i-am pus-o intr-o punga curata si a bagat-o in sacose. Ca s-o luminez in ce priveste aprovizionarea mea, am dus-o la camara. I-am aratat ce pusesem, ca sa fie linistita. A ramas uimita de coltisorii mei de la rafturi. Sunt cei din dantela, lucrati de bunica. Pe vremea cand aveam copiii mici, nu puneam coltisorii, pentru ca i-ar fi rupt una-doua catarandu-se dupa borcane.
"O vizita" printre sticle si borcane
Mi-a admirat iuteala de mana si aragaz, dar si talentul de a amesteca legumele pentru conserve si, nici una, nici doua, imi zice: "Mai tii minte, draga, ce coltisori faceam noi pe vremuri la rafturile de la camara? Iti aduci aminte ce maimutoi caraghiosi facea Mariana-grasa la hartia pe care o punea pe rafturi? Eu n-am reusit niciodata sa-i fac", zise ea dezamagita. "Ei, na! Da’ ce, numai coltisorii erau frumosi? Unde mai pui ca puteam sa punem si coli albastre, din alea de imbracat caietele. Erau mai rezistente si parca dadeau un aer mai vesel camarii. Insfacam coala, o impatuream, fara sa o turtim toata, doar pe partea pe care taiam coltisorii si, cu foarfeca, ii operam. Cand despatuream coala erau gata facuti o minune de coltisori albastri! Vrei sa-ti spun un secret? Eu faceam coltisori si pe latura cealalta pe care o puneam pana pe perete. Cand se jumuleau pe partea pusa la vedere, intorceam coala pe dos si inversam latura, ca sa fie ca noua! Mai puneam, cateodata, cand il pacaleam pe fiu-meu sa-mi cedeze cateva coli din alea marmorate, colorate. Le coltisoream imediat, ca sa nu se razgandeasca baiatu’ si le montam. Murea Margoata de necaz cand venea pe la mine si le vedea!" "Bai, cred ca si pe dracu’ l-am fi inversat si impaturit atunci! Acum, nu mai am nici un chef!" "Normal! Daca ai imbatranit! Cine te-a pus?!", i-am zis eu, pentru ca simteam o umbra de tristete si n-aveam chef sa-mi stric buna dispozitie.
Abia atunci mi-a venit ideea si am urcat-o pe un scaunel ca sa ia de pe raftul de sus, din camara coltisorata, o sticla cu "cherry" autohton, din fructe de padure si votca, produs cat se poate de natural, adica facut de mine si "tare ca piatra ce te face ca sageata", ca sa-i turtesc melancolia. S-a minunat de colectia de sticle brune, de trei litri, pline cu energie, vitamine si alungatori de boli si suparari. "Bravo! Toate sunt pline?" "Da’ ce crezi ca le tin degeaba? Tata zicea ca o sticla goala iti aduce numai necazuri!", i-am zis in timp ce o tineam sa nu cada. Urat din partea mea, dar prea ma imboldea sa-i arat toata camara. Dupa ce ne-am "alungat tristetile" si i-am ascultat o parte din nemultumirile vietii de pensionara, i-am zis scurt: "Hai, cara-te, ca trece timpul si trebuie sa pui astazi fasolea la borcan! Nu uita sa-i pui sucul de rosii! Hai! Baga mare, tine-te de mine! Cu coltisorii inainteee, mars!", ii zic facand-o sa rada. Am condus-o pana la autobuz. Ne-am luat angajamentul sa ne intalnim la ea luna viitoare. Vom vedea! Pana una-alta, cherry-ul si coltisorii mei au dat-o gata!
Citește pe Antena3.ro
