x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar O poveste… altfel

O poveste… altfel

de Magda Cristina Ursache    |    06 Ian 2011   •   15:53
O poveste… altfel
145219-untitled-1.jpgPiaţa japoneză de film a fost cucerită în 2010 de un film ciudăţel, o comedie trăznită despre… sfârşitul lumii. "Fish Story", în regia lui Yoshihiro Nakamura, este genul acela de film de care casele de producţie nu se prea ating decât dacă le place riscul, pentru că pot fi ori o mare lovitură, ori o uriaşă cădere. În arhipelagul nipon, povestea a prins...

Totul se petrece în 2012 – v-aţi prins repede că producţia speculează prevestirile cu privire la sfârşitul lumii, în anul cu pricina. Este vorba despre o cometă care se apropie de pământ, disoluţia planetei fiind o chestiune de ore. Salvarea vine, neverosimil, pe aripa unui cântec, o melodie la modă în anul 1975. Nu e cazul să dezvăluim mai mult – nu de alta, dar noi suntem acum la începutul unui an, nu la sfârşitul unei lumi. Sunt de remarcat însă apropierile de "ritm" cinematografic cu "Pulp fiction" şi capacitatea lui Nakamura de a "conduce", în cele mai puţin de două ore ale filmului, patru poveşti diferite, de fapt, patru posibile teme de film, care aparent nu au nimic comun. Cu alte cuvinte, ai patru filme la preţ de unul! Abia către final, cinefilul îşi dă seama că există o legătură între cele patru poveşti şi că, într-un fel, tocmai această "afinitate" dintre personaje şi istoriile lor personale este cea care salvează planeta.

O comedie despre o trupă punk, intrată în uitare, a cărei melodie reuşeşte, neverosimil, să salveze planeta de la dezintegrare poate să pară, până la urmă, o temă minoră, pentru lumea de celuloid, care croieşte zilnic sute de astfel de poveşti. Există însă o morală în toate acestea? Poate faptul că salvarea dintr-o situaţie crezută a fi fără ieşire poate veni de te miri unde. Chiar şi dinspre o melodie punk imprimată pe un disc de vinil. Sau dinspre o poveste bine spusă. Sau dinspre o speranţă nearuncată la coş, o dată cu resturile de mâncare de la masa din ajun.

O mână întinsă celorlalţi
În afară de "peştele" (fish) din titlul cântecului şi al filmului, aparent nu există nici o legătură cu rubrica de faţă. Dar să ne amintim că s-a mai întâmplat o dată, în istorie, ca, numai cu câţiva peşti, lumea – în sensul unei mulţimi de oameni, de data asta – să fie salvată. Atunci când Iisus a făcut minunea de a înmulţi pâinile şi peştii, în pustie.

Morala ar fi şi asta: că întinzând o mână celorlalţi putem salva planeta şi pe noi înşine. Nu e nevoie de o minune, în sensul biblic. Trebuie doar să reînvăţăm iubirea de aproape. Am făcut asta, poate, în zilele Crăciunului, când aura sărbătorii ne-a atins pe fiecare. Dar nu e de ajuns să întindem o mână semenilor doar în zi de Crăciun. Trebuie să continuăm să facem asta în fiecare dintre zilele care urmează, în fiecare dintre zilele anului ce abia a început. Iar neliniştea că am fi putut începe acum ultimul an (întreg) din viaţa planetei nu-şi va avea rostul...

Sardine picante cu sos
Ingrediente: un kg sardine, 200 g lin­te, 300 g ciuperci, o lingură cu boia dul­ce, doi ardei capia,  3 linguri cu ustu­roi tocat, 4 cartofi fierţi, 250 ml ulei de măs­line, 75 ml oţet de vin, un ardei iute mic, sare, piper, cimbru.
Preparare: Lintea se fierbe în apă cu sare, se scurge şi se pune într-un bol. Cartofii se pun într-un bol împreună cu ardeii capia copţi, ardeiul iute şi se con­dimentează. Se pasează cu un blender apoi se adaugă treptat uleiul de măs­line, oţetul de vin şi se mixează până se obţine un sos potrivit de gros. Dacă es­te prea gros se adaugă puţi­nă apă rece şi se mixează până se omogenizează. Ciupercile se spală, se scurg şi se că­­lesc în puţină apă, se condimentează, se lasă să se evapore lichidul şi se scot în­tr-un bol. Sardinele se curăţă, se evisce­rează, se spală şi se ung cu ulei. Se presa­ră cu boia dulce, sare, piper şi cim­­bru, se aşează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se coc la foc mediu 20-25 de minute. Se servesc alături de ciupercile călite şi lintea fiartă, alături de sosul de cartofi şi usturoi.

Crap în sos picant
Ingrediente: 4 cotlete de crap, doi ardei capia, două cepe roşii, o căpăţână de usturoi, doi ardei iuţi, o legătură de pătrunjel, 250 ml ulei de floarea-soarelui, două linguri cu făină, sare, piper.
Preparare: Cotletele de crap se spală, se şterg cu un şervet absorbant, se condimentează şi se trec prin făină. Se prăjesc câteva minute în puţin ulei în­cins, se scot cu o spumieră şi se aşază într-o tavă adâncă. Ardeii capia se spa­lă, se curăţă de seminţe şi se taie felii subţiri. Ardeii iuţi se spală, se taie rondele şi se pun peste ardeii capia. Cepele şi usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se taie felii potrivit de groase. Se încălzeşte restul de ulei într-o cratiţă, se călesc legumele zece mi­nu­te apoi se pun în tavă peste peşte. Se condimentează, se toarnă două căni cu apă, se presară pătrunjel tocat mai mare şi se introduc în cuptorul încins. Se coc la foc mediu 30-35 de minute, se scot pe platouri şi se servesc imediat.

Crochete de peşte cu ciulama de ciuperci
Ingrediente: 500 g fileuri de peşte, 150 g pesmet, o ceapă roşie, două ouă, 400 g amestec de ciuperci, două linguri cu făină, o legătură ceapă verde, 200 g mazăre verde, 150 ml lapte dulce, sare, piper, ulei de floarea-soarelui, pătrunjel.
Preparare: Fileurile de peşte se spală, se fierb în apă cu sare, se răcesc şi se toacă mărunt. Se pune într-un bol cu ceapa roşie tocată mărunt, ouăle, sare, piper şi pătrunjel tocat. Se amestecă totul, se formează crochete potrivit de lungi şi se trec prin pesmet. se prăjesc în ulei încins, se scot cu o spumieră pe şervetul absorbant apoi se păstrează la cald. Ciupercile se spală, se taie în bucăţi mai mici şi se călesc în puţin ulei încins până se înmoaie. Se adaugă făina dizolvată în laptele rece, se condimentează şi se fierbe totul la foc mic până se îngroaşă compoziţia. Se ­verifică de gust, se adaugă ceapa verde tocată mărunt şi mazărea fiartă separat şi se mai lasă pe foc zece minute. Se serveşte caldă alături de crochetele de peşte, presărată cu pătrunjel tocat.

Şalău cu legume
Ingrediente: două bucăţi de şalău, 500 g broccoli, un dovleac pentru plăcintă, un ardei iute, o căpăţână de usturoi, 20 g seminţe de susan, 140 g fructe confiate, 100 ml ulei de măsline, 300 ml vin alb demisec, sare, piper, cimbru verde.
Preparare: Şalăul se curăţă, se evisce­rează, se taie în bucăţi mai mici şi se spa­lă. Se scurge, se condimentează şi se aşează într-o tavă. Se umplu cu cimbru, se stropesc cu ulei, se toarnă două căni cu apă, se coc la foc mediu 25-35 de minute şi se scot cu spumiera pe un pla­tou. Broccoli se rupe în bucheţele mici, se fierbe în apă cu sare şi se pune în­tr-un bol. Dovleacul se curăţă de coa­jă, se spală şi se taie felii potrivit de groa­se. Se unge cu ulei, se condimen­tea­ză, se aşează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se coace la foc mediu 15-25 de minute. Într-un bol se amestecă ardeiul iute tăiat rondele cu fruc­te­le confiate, restul de ulei, usturoiul feliat şi vinul alb. Se adaugă cimbru, se fierb 15 minute apoi se toarnă peste peşte, broccoli şi dovleac. Se presară cu cimbru şi seminţe de susan şi se servesc imediat.

×
Subiecte în articol: crap salau preparate din peste sardine