O poveste cu minciuni

În lumea satului, alimentele, dar şi toate gesturile prin care o simplă sămînţă se transformă în plantă, însoţesc şi transformă viaţa fiecărui gospodar. Fiind atît de importante, nu de puţine ori sînt însoţite de har, de puteri magice, dar şi de rosturi ascunse. Multe din poveştile populare evidenţiază foarte bine tocmai această latură magică, de dincolo de fire, a hranei de zi cu zi. În volumul “Datinele şi credinţele poporului român”, Elena Niculiţă Voronca a cuprins şi o poveste populară culeasă din Cuciurul Mic (Bucovina), una din poveştile ce sînt spuse copiilor sau oaspeţilor sosiţi în fapt de seară.

În lumea satului, alimentele, dar şi toate gesturile prin care o simplă sămînţă se transformă în plantă, însoţesc şi transformă viaţa fiecărui gospodar. Fiind atît de importante, nu de puţine ori sînt însoţite de har, de puteri magice, dar şi de rosturi ascunse. Multe din poveştile populare evidenţiază foarte bine tocmai această latură magică, de dincolo de fire, a hranei de zi cu zi. În volumul “Datinele şi credinţele poporului român”, Elena Niculiţă Voronca a cuprins şi o poveste populară culeasă din Cuciurul Mic (Bucovina), una din poveştile ce sînt spuse copiilor sau oaspeţilor sosiţi în fapt de seară.

Cuvintele se înşiră…

Demult tare, într-unul din satele mai înstărite trăia un gospodar tare priceput, care avea o sumedenie de stupi. Avea atît de mulţi, încît nu reuşise niciodată să-i numere, însă, surprinzător, ştia cîte albine se adăpostesc în stupi, de la prima pînă la ultima. Dar la atîta popor de albine, avea nevoie şi de un argat pe măsură. Flăcăul tocmit pentru asta trebuia să le păzească cu străşnicie. Într-una din zile, una dintre albine se făcu nevăzută. Flăcăul, pornit iute în căutarea ei, a găsit-o răpusă în luptă. Ursul îi venise de hac. Gopodarul s-a supărat foarte tare cînd a auzit ce s-a întîmplat şi a hotărît că de vină este argatul, că nu le-a păzit cum trebuie. Aşa că i-a dat drept răsplată un bob de mazăre şi l-a trimis unde o vedea cu ochii. Numai că bobul de mazăre se transformă într-un fir lung, lung, pînă la cer. Curajos nevoie mare, flăcăul se sui pe el şi ajunse în cer. Ce credeţi că a găsit acolo? Trei Dumnezei: unul de turtă dulce, altul de brînză şi ultimul de unt. Flăcăul nu a stat pe gînduri şi a gustat cîte puţin din fiecare. De la primul a luat cuşma, ca să se ferească de soare, şi a dat să coboare din nou pe pămînt. Firul de mazăre fusese însă mîncat de o capră flămîndă. Ce avea de făcut mai departe? A cerut o funie de la un om care sălăşluia acolo şi, după alte peripeţii, a ajuns teafăr de unde plecase.

La sfîrşitul poveştii, pe chipuri apărea mai întîi neîncrederea, pentru ca apoi, după ceva timp de chibzuinţă, să apară zîmbetul pe buze. Era o poveste cu tîlc.

Covrigei cu lămîie şi miere

Ingrediente: 5 căni de făină, o linguriţă şi jumătate de praf de copt, o linguriţă de cuişoare măcinate, o linguriţă de scorţişoară măcinată, două căni de migdale tocate, o linguriţă şi jumătate de sare, cubuleţe de coajă de lămîie confiată, coajă de portocală confiată, o cană şi jumătate de zahăr, o cană de miere, 3 ouă, două linguri de lichior de lămîie.

Preparare: Într-un vas se amestecă făina, sarea, praful de copt, cuişoarele, scorţişoara, migdalele, coaja de lămîie şi de portocală confiate. Se lasă deoparte. La bain-marie se amestecă mierea, zahărul şi lichiorul de lămîie. Cînd se dizolvă zahărul, se lasă să se răcească. Se adaugă ouăle, apoi se toarnă totul în compoziţia obţinută anterior. Dacă aluatul este prea moale, se mai pune făină. Se formează covrigei şi se aşază într-o tavă unsă cu unt. Se lasă în cuptor, la foc potrivit, aproximativ 20 de minute.