Olga Delia Mateescu si poezia bucatariei

Intre teatru Si literaturA

Cand eram mic, in drumul meu spre scoala intalneam in fiecare zi un batran vanzator de gogosi. Statea cumine in coltul lui, cu ladita atarnata de gat ca un tambal. Nu-si striga marfa niciodata, dar intra mereu in vorba cu cei care veneau sa cumpere. Avea cate o vorba a lui pentru fiecare, dupa felul clientului.

Intr-o zi, m-am apropiat de el. I-am cerut o gogoasa, dar s-a facut ca nu ma aude. Ma scotocesc in buzunar, ii intind o moneda si repet rugamintea. "Astea nu sunt gogosi!", spune, parca dezvaluind o mare taina. "Sunt minciunele. Vezi? E goala pe dinauntru", si rupe o gogosa in doua. "Dar tocmai asta e farmecul ei". Nu m-am intrebat niciodata ce cauta acest vechi negustor de mosi tocmai pe Bulevardul Dacia. El e doar batranul meu vanzator de minciunele. Vreau sa simt gustul povestii.

Ma asez confortabil in fotoliul cu spatar inalt si gust cu placere din bunatatile pe care actrita Olga Delia Mateescu le-a asezat cu delicatete pe masuta din apropierea mea. Aflasem de curand despre priceperea ei in domeniu si n-am vrut cu nici un chip sa ratez ocazia de a o mai iscodi un pic. Ma inarmasem zdravan cu intrebari si iesisem pe campul de lupta. Dar tot arsenalul meu se duce de rapa cand, dupa cateva vorbe, gazda mea isi incepe povestea.

"Deprinderile in bucatarie au venit cu timpul. Atunci cand m-am maritat, nu stiam sa fac decat oua ochiuri si… cam atat. Dar cred ca totul a inceput cand intr-o zi mi-am dorit sa ii fac ceva bun sotului meu.

Ma gandisem la niste cartofi pane. Asa ca am curatat cativa cartofi, i-am taiat rondele si, asa cruzi, i-am dat prin ou si prin faina si i-am pus la prajit. Iti imaginezi ca a iesit ceva negru si afumat, pe care nici cainele n-a vrut sa-l manance. Cu genul asta de experimente am invatat incetul cu incetul sa gatesc.

.

.

Am invatat sa gatesc experimentand

Actrita Olga Delia Mateescu tinand sub observatie o mamaliga

Dar nu e singurul motiv. Dat fiind faptul ca am trait multa vreme in Banat, am pastrat un anumit gust pentru bucate si pentru un anumit mod de a prepara o mancare. In plus, cred ca port si mostenirea tatalui meu si a bunicii. Tata, pe langa faptul ca era un mare medic, era si un mare bucatar, si un rafinat in cel mai stict sens al cuvantului in alegerea felurilor de mancare si a vinurilor. De la el am invatat un fel de a gati, sa-i zicem, moldovenesc. Deci, luate toate la un loc, aceste atat de diferite bucatarii traditionale mi-au conturat in timp o maniera proprie de a gati.

La mine, gatitul se inrudeste obligatoriu cu placerea. Intr-un cuvant, prefer sa nu intru in bucatarie de nevoie. Dar, daca totusi devine inevitabil, aleg sa prepar ceva deosebit. Oricum, atunci cand am chef si dorinta de a gati si ma hotarasc sa pregatesc o masa, am un succes deosebit."

Dupa un asemenea "elogiu al bucatariei" imi e greu sa-mi stapanesc mirarea la auzul ultimei fraze.

"Da, exact", vine in intampinare gazda mea. "Pentru ca in ultimul timp nu mai am deloc chef si dorinta sa gatesc. Noi am trecut prin niste ani oribili, in care am tot gatit din saracie si am inventat mereu tot felul de mancaruri. Eu am avut o familie numeroasa, pe care, dupa cum vezi, am reusit s-o hranesc. In acei ani erau nopti la rand cand, dupa ce veneam de la spectacol, incepeam sa fac de mancare si ma culcam. Peste noapte, cand apareau gazele, se scula sotul meu si fierbea mancarea pe care nu mai apucasem sa o termin eu. Vreau sa-ti spun ca acei ani mi-au lasat o enorma neplacere in a gati. Bineinteles ca acum ma si ascund in spatele acestei neplaceri. Spun ca sunt foarte ocupata si, prin urmare, nu mai fac decat mancaruri simple si care se prepara repede.

Ca sa te convingi ca este asa, am sa-ti spun si care sunt retetele mele preferate. Si am doua. Una de vara si una de iarna, pe care o vom prepara chiar acum.

Reteta de vara se face undeva la tara, intr-o livada, unde ai masa de scris alaturi. Si scrii…

Exista anumite semne care iti spun ca s-ar apropia ora mesei. Sunt semne personale si semne ale celor din jur. Atunci duci la capat fraza pe care ai inceput-o si te ridici linistit. Iei din gradina cateva vinete, le pui pe gratar si le mai intorci din cand in cand, o data cu asezarea gandurilor tale pe hartie. Dupa ce s-au copt suficient, le pui la scurs.

Fireste, in momentul in care inspiratia te-a parasit, socoti ca e cazul sa te duci in bucatarie. Acolo, te apuci si toci bine vinetele. Pregatesti apoi un sos cu faina putin rumenita, peste care torni lapte si in care amesteci vinetele cu putin usturoi si sare. Vei avea parte de un piure de vinete absolut extraordinar, care e foarte potrivit sa fie servit cu ardei copti, bineinteles, tot afara pe gratar, pentru ca toata lumea stie ca mancarea gatita in aer liber capata o savoare aparte pe care n-o poti obtine in nici un alt fel. Si, daca tot vorbim de rafinamentul unui gratar in aer liber, imi mai amintesc de ceva. Legat tot de vinete, mai exista un mod de preparare absolut deosebit, iar nu o reteta propriu-zisa. Aici, vinetele, taiate in lungime si scurse bine, se alatura carnii la gratar, iar deasupra se presara putine frunze de macris tocate marunt. O sa fi, uimit ce alaturare de gusturi neobisnuita, dar extrem de rafinata putem obtine din cele mai simple si la indemana ingrediente."

Eu cred ca am ramas la umbra unui gutui pe undeva prin livada minunata, ratacit intre gratarul ce sfaraie pasnic si masa de scris asternuta cu ganduri. Am crezut ca numai din sala de spectacol a Teatrului National din Bucuresti actrita Olga Delia Mateescu ma poate rapi cu totul in lumea povestilor. M-am inselat…

Glasul ei preschimba deodata florile de gutui in fulgi de zapada.

"Dar reteta de iarna e cu totul altfel", incepe, iar eu ma cufund treptat intr-o poveste ninsa…

MAMALIGA DE IARNA

In reteta de iarna nu mai scrii. Acum citesti. Iti amintesti de copilarie si il iei din biblioteca pe Creanga. La momentul cu pupaza din tei te hotarasti sa faci o mamaliga. O pui la foc mic si te intorci la fraza lui Creanga. Cand e gata, stingi focul si o lasi sa se raceasca un pic. Dupa ce ai ciocnit un pahar de vin cu cei dragi, iei o tava mare si o ungi cu slanina. Tai in cubulete mici niste ciolan sau pastrama si le pui in tava. Presari peste ele branza de burduf, pui doua-trei alune de unt si torni un strat subtire de mamaliga. Dai la cuptor, iar cand mamaliga e aurie, faci cu lingura niste cause in care spargi cu nerusinare cateva oua. Acum stingi focul si mai lasi putin in cuptor sa se coaca si ouale.

Vedeta e o marfa

Sigur ca exista vedete. Chiar trebuie sa existe vedete. Depinde insa ce anume intelegi prin acest cuvant. La noi, orice fata care prezinta buletinul meteo e vedeta, dar, in acest caz, continutul termenului e la fel de schimbator ca vremea. De aceea, la noi eticheta aceasta poate deveni chiar jignitoare, din pacate. Sensul cred ca s-a erodat mult prin moda, iar acum acest cuvant este la moda. Cuvantul, in general, iti poate fi amic sau inamic si poate crea echilibre sau dezechilibre atat celui care il rosteste, cat si receptorului. Eu personal nu ma consider vedeta. Si e foarte simplu de inteles de ce. Numele meu nu e pe toate buzele, nu ma urmaresc armate de paparazzi, nu am vila, ci locuiesc la bloc si nu-mi fac vacantele in Caraibe, ci la tara. Daca asta inseamna sa fii vedeta, atunci eu sunt un om cat se poate de normal. Cred ca trebuie sa facem o distinctie clara intre vedeta si personalitate. Ca si in teatru, o personalitate nu e marfa, o vedeta, da, indiferent de formele de manifestare. Orice modalitate de expresie e utila si interesanta, atata vreme cat nu devine o lectie de vanitate.

CV LITERAR

1996 Capricii (teatru) 1997 Urme (teatru) 1999 Statuia Libertatii (teatru) 2000 Medeea in razboi cu timpul (teatru) 2002 Ferma de struti (teatru) 2003 Manuscrisul (roman) 2004 Sampanie in lanul de grau (proza scurta) "Scriind teatru, am devenit constienta de diferentele uriase intre punctul de vedere al actorului de pe scena si cel care gandeste un text sau un spectacol. Am descoperit lucruri pe care nu stiam ca le-am scris" Olga Delia Mateescu, actrita si dramaturg