Oltenii "voiajori"

Prin Bucurestii de odinioara... Cand de-abia se lumina de ziua, pe strazile pestritelor mahalale (Tei, Obor, Colentina, Mosilor, Grant, Rahova etc.) incepeau sa se auda strigarile-invitatie, devenite familiare gospodinelor: "patrunjel proaspat, telina, morcovi, ciresi, peste-peste-pestee..." Erau oltenii "voiajori" veniti la Bucuresti dupa "procopseala". Cosurile din nuiele, incarcate ca un "supermarket", scartaiau pe cobilita. Olteanul, imbracat cu itari si camasa albe, peste care avea incins un brau lat, de culoare rosie, purta pe cap, chiar si vara, o caciula taraneasca de oaie. De obicei, in picioare nu avea incaltari. Mersul lui era specific: pasea, punand intai calcaiul, rula talpa, impingand cu varful piciorului. Atletii probelor de mars, care parcurg pana la 50 de kilometri in acest fel, par a se fi inspirat din mersul-alergare al purtatorului de cobilita.

STRIGATURI. Scriitorul Mircea Damian, pe numele sau adevarat Constantin Matusa, intr-o carte despre Bucuresti, aparuta in anul 1935, surprinde comportamentul vocal al acestui pitoresc negustor ambulant: "Striga patrunzator si repezit, striga cantat sau monoton. Uneori, strigatul este ca un chiuit, alteori scartaie, alteori s-aude de departe, ca o doina. Dupa felul omului si dupa felul marfii. Carbunii, bunaoara, ii striga cu o silaba scurta, retezata, seaca, fara ecou. Zarzavaturile - ca pe niste versuri spuse repede, cu opriri mai prelungi si cantate la refrenuri. Fructele se striga, de obicei, monoton: «ciresi, ciresi, cireselee!...». Pestele il striga pe nerasuflate: «peste-peste-pestee...»".

Fiecare oltean avea "abonatii" sai: cucoane sacaietoare si certarete, "doamne distinse" care nu se tocmeau la pret, mahalagioaice care se tiganeau si pentru zece bani, rau-platnice care foloseau diverse tertipuri ca sa nu achite marfa. Tocmeala era un adevarat spectacol de "piata persana". Olteanul avea clienti si la case boieresti. Stapana incredinta sarcina aprovizionarii "fetei din casa". Uneori, dupa ce se cunosteau mai bine, acestia intrau in cardasie: olteanul incarca nota servitoarei, iar aceasta - pe a stapanei.

"Precupetia se facea, ca si astazi, de olteni, care cu cosurile lor duc zarzavatul si fructele in cele mai mici colturi ale mahalalelor si, cum se lumineaza de ziua, prin strigatul lor vestesc pe clienti ca a sosit momentul de a se ingriji de stomac." - D. Hagi Theodoraky, fost presedinte al Camerei de Comert

SOCOTELI

Dupa ce isi golea cosurile, olteanul se aseza pe marginea trotuarului si isi facea socotelile: cat a vandut, cat a dat pe datorie, cu ce a mai ramas. Isi punea banii pe "caprarii": de trimis acasa familiei, pentru marfa de a doua zi si, cel mai putin, pentru hrana si tuiculita sa.

HARNICIE

"Saraci, curati si harnici, oltenii au dat Bucurestiului culoare si bucurestenilor de-ale gurii; dar asta nu inseamna ca fara sa li se aplece de munca si-au uitat vreodata vechile boierii de-acasa: «bucate alese, intovarasite de vinurile ce li se potriveau»", noteaza Octavian Stoica.