Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am ieşit pe palier, ca s-o chem pe la mine pe vecina mea. Numai ce am deschis uşa şi m-a izbit un miros de esenţă de rom. Toate planurile mele pentru ziua în curs au fost date peste cap. Mă duc la vecina Mioara şi-i spun cât de minunat mirosea pe hol. Concluzia a fost că, cineva face ceva bun, adică prăjituri şi alte alea care-ţi îndulcesc viaţa. Stau la ea câteva minute, pentru că trebuia să plece la doctor şi mă întorc zorită, de parcă mi se ardea mâncarea pe foc. Cum am intrat, m-am şi dus la cămară şi am scos un pachet cu făină, o sticluţă cu esenţă de rom, zahăr şi răzătoarea. Le-am pus pe masă şi m-am aşezat pe scaun să cuget. Doream să fac o prăjitură, dar nu oricare.
Pe hol am auzit mişcare şi m-am dus la uşă. Mioara pleca la doctor. Nici vorbă de o idee, o scânteie care să-mi provoace imaginaţia. Neam! Nici o scânteie! Am ieşit şi am luat-o la picior cât de repede am putut, pe asfaltul plin de gheaţă acoperită cu un strat parşiv de zăpadă morfolită. La primul magazin n-am găsit drojdie proaspătă şi am trecut mai departe. Aici am găsit numai pachete mari şi am plecat. În drum, am trecut pe lângă o patiserie unde se lăfăiau în vitrină, pe lângă tot felul de cornuri şi cornuleţe din foietaj, dar şi nişte păscuţe frumuşele. Am intrat şi am cumpărat o păscuţă. Vânzătoarea i-a zis băscuţă. „Mă, îi zic, este o păscuţă, de la pască. Aceea care se face de Paşte, numai că este mai mică. Este acelaşi aluat şi aceeaşi umplutură. Pentru că este mică i se spune păscuţă. E un diminutiv de la pască. Poţi să-i corectezi eticheta”. „Da, nouă ni se aduce cu numele ăsta”, se scuză ea. Bine mi-a făcut! Mă bag eu în treburile patiseriilor.
Am ieşit din magazin şi am muşcat cu năduf din păscuţa-băscuţă. Beah! Bine i-a zis băscuţă! Nu era păscuţă! Era o băscuţă, una soioasă! Chestia aia pe care am cumpărat-o avea aluatul uşor sărat şi crud în locul de contact cu ceea ce ar fi trebuit să fie brânză de vaci, dar era mai mult un amestec de făină cu ceva acrişor, în care erau înfipte trei stafide uscate. M-am înfuriat! Am vrut s-o duc înapoi, dar, m-am gândit că oricum nu va ajunge la producător, aşa că, am făcut-o bucăţele şi am dat-o la vrăbiuţe.
Dorinţă împlinită
La magazinul următor am găsit mult iubitele mele pacheţele cu drojdie, am cumpărat patru, ca să fie, am cumpărat 30 de ouă, ca să fie, un kilogram de brânză de vaci, un pahar de 200 g smântână, 300 g stafide din cele mari, albe, ca să-mi şi rămână să mai ronţăi din când în când, un pachet de unt şi m-am întors acasă, cu dor de păscuţe.
Am dat drumul la cuptorul aragazului şi m-am pus pe treabă. Am preparat aluatul după o reţetă de cozonac, apoi am pregătit crema de brânză de vaci, după gustul meu, adică dulce-acrişoară, aerată, parfumată şi plină de stafide dolofane. Am scos şase forme mititele, cumpărate de curând de la magazin şi pe care abia aşteptam să le probez şi după ce le-am uns cu unt, le-am montat mai întâi aluatul apoi am pus cu lingura crema de brânză de vaci şi le-am lăsat la crescut. Le-am pus apoi la cuptor, pe o tavă, până s-au copt şi s-au rumenit frumos. Am mai pus un rând şi gata, mi-am făcut plăcerea. Erau frumuşele, aşa mai mici decât cele de la magazin şi incomparabil mai bune! Zic eu.
Îmi mirosea toată casa a esenţă de rom, a cozonac fierbinte, a ceva bun de tot! M-am gândit să le mănânc la cafea sau ca desert la masa de prânz. Pe toate?! Numai eu? Iată întrebări!
De cum s-au răcit şi le-am scos din forme pe ultimele, am spălat formele, le-am pus la locul lor şi am început a le împărţi. Două Mioarei, două Tudoriţei, restul le împart cu Paula, pentru că-i mai mică, mai slabă şi… n-a mai venit pe la mine să vezi ce-i fac! Am rămas cu opt. Mai pot oferi două. Şase ne ajung! Doar n-om mânca păscuţe până la Paşte! Le dau de pomană, pe stradă. Aleg două băbuţe şi le dau câte una.
Citește pe Antena3.ro
Să zică bogdaproste
Zis şi făcut! Mă îmbrac şi încep prin a împărţi păscuţele, mai puţin Paulei pentru că era la serviciu. Cobor în stradă şi atac pe rând două femei în vârstă. După licărul din ochi, au primit cu inimă bună şi mi-au zis bogdaproste. Am urcat mulţumită.
O aşteptam pe Paula. Timpul a trecut repede. Cineva bate uşurel, la uşă. Aha! Numai Paula bate. Mă grăbesc să-i dau drumul în casă şi de cum deschid uşa dă năvală peste mine. Ţinea în mână un şerveţel în care avea ascuns ceva rotunjor cât un măr mai mic.
„Sărut mâna! Ce faceţi? Ah! Ce frumos miroase! Ce-aţi făcut?...”, mă iscodi ea. „Ai mâncat?”, o întreb. „Da. şi, ce-mi daţi?”, mă iscodi fâţâindu-se la o copilă de grădiniţă. M-am dus în bucătărie, ea după mine, şi i-am dat farfuria cu cele trei păscuţe.
Paula rămase cu farfuria în mână, plină de uimire. Apoi o umflă râsul şi zise: „Ia uitaţi ce v-am adus?”, şi scoase pe şerveţel una dintre păscuţele mele. Acum eram eu uimită. Prin minte-mi trecură rapid tot felul de idei. Paula mă lămuri brusc: „Când am intrat la pâine, o băbuţă, mi-a dat păscuţa asta. Mi-a zis că a primit-o de pomană de la o femeie şi că ea nu poate s-o mănânce pentru că are diabet, dar eu pot şi să-i zic bogdaproste, pentru că dar din dar se face Rai. Aş fi halit-o imediat, dar mirosea aşa de frumos şi m-am gândit să o împărţim”. Na! Bucluc! Asta s-a întors acasă! Acum s-au înmulţit! Îi zic Paulei: „Dragă, ia şi la serviciu şi dă-i colegei măcar două, că are copil!”
Abia acum le-am simţit gustul, când am hăpăit câte două la un ceai minunat, de soc.
