Pauză de cafea

În secolul al XV-lea, Imperiul Otoman a răspândit ideea că baclavaua este doar pentru capetele încoronate şi a combinat multe metode de obţinere, pentru a crea un gust mai omogen, care să fie recunoscut de toţi. Multe dintre ingredientele folosite la prepararea deliciosului desert erau recunoscute pentru puterea afrodisiacă. Acestea includeau fisticul, mierea, cuişoarele, scorţişoara, motiv pentru care sultanii, foarte interesaţi de afrodisiace, mai ales pentru harem, au adunat bucătari din Armenia, Grecia, Persia, Asiria şi Egipt, pe care i-au dus în bucătăriile imperiale, punându-i să-şi demonstreze priceperea în pre­gă­tirea baclavalei.

Lu­crând împreună, aceş­tia au per­fec­ţionat reţeta prepa­rării desertului, dar şi lista ingrediente­lor. Pentru mai mult de 400 de ani, pâ­nă la căderea Imperiului Oto­man, aceste bucătării au produs cele mai inimagi­nabile mâncăruri, incluzând şi populara baclava. În fapt, mai multe popoare îşi atribuie descoperirea bacla­valei. Dacă îi întrebi pe greci, ei spun că libanezii le-au furat reţeta, libanezii spun că gre­cii le-au furat-o, turcii spun că reţe­ta era cunoscută numai de paşalele lor şi de viziri, armenii spun că ei au desco­perit reţeta (cu condimente). Şi, de ase­me­nea, toţi vor spune „Baclavaua noastră e cea mai bună” sau „pronunţia noas­tră a cuvântului Baklava este cea corectă”.