x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Pofte pentru doi

Pofte pentru doi

31 Mai 2005   •   00:00

  • INVATATURILE MATUSII
  • Dragii mei, de data aceasta am sa va dau o veste mare. O sa fiu iar matusica. Tocmai am primit un telefon de la Braila, de la o nepoata de-a mea, Ionela, care va avea un bebe! Doamne, ce veste! Inca un membru in familie este o bucurie. Mai ales pentru mine, care nu am putut sa fiu mama. Cum am aflat, m-am si suit in tren si nu am mai avut rabdare sa ajung in orasul de pe Dunare. Ce fericire era pe chipul Ionelei! Si ce nerabdare! Acum o sa imi petrec mai toata vara la ea acasa, ca sa o ajut, sa o invat cum trebuie sa aiba grija de ea si de copil. Eu, desi nu am avut copii, am avut grija de toti nepotii, asa ca stiu toti pasii care trebuie urmati, pentru ca, la sfarsitul celor 9 luni, copilul sa vina pe lume fara complicatii. Si ce poate fi mai important decat o alimentatie sanatoasa? Si-a cumparat ea niste carti si a citit acolo ca acum nu mai este valabila afirmatia ca in timpul sarcinii o femeie trebuie sa manance cat pentru doi. Dar tot sfaturile babesti sunt bune. Daca mamele bunicilor noastre au adus pe lume copii sanatosi, de ce nu poate fi valabil si acum? Ei, dar sa nu intram in polemici. Eu m-am dus la Braila sa o ajut pe Ionela, nu sa ii impui capul cu sfaturile mele de baba. Si cum este vara, nepoata mea are de partea ei natura. Fructe si legume cate vrea. Si bebelusul va fi sanatos si voinic, pentru ca va fi hranit cu multe vitamine. Nu va mai fi nevoie sa cumpere din comert compoturi si sucuri, acum va avea totul la indemana. Numai ca ce sa-i faci cu atatea pofte? Intr-o dimineata s-a trezit ca ea vrea corcoduse verzi… De unde, de neunde, a trebuit sa ii aduc. M-am plimbat vreo ora printre blocuri pana ce am vazut un corcodus si am rugat un tanar mai inalt sa imi culeaga si mie cateva. I le-am dus Ionelei, dar cand am ajuns acasa ii trecuse pofta. Tocmai ce isi pregatea o omleta uriasa cu ceapa verde, branzica, marar si salata de rosii cu castraveti. Am pus corcodusele de-o parte si m-am apucat de pregatit pranzul, ca fata nu prea le are cu bucataria. I-am facut un pilaf cu pui si salata verde. A mai vrut o portie… ca doar acum mananca pentru doi. (Matusa Elvira)

    PILAF CU PUI
  • Ingrediente: 500 g carne de pui, o cana cu orez, un morcov, o telina, ulei, o ceapa, sare, o legatura de patrunjel, 2-3 felii de sfecla.
  • Preparare:
  • Se pune orezul la fiert impreuna cu o ceapa intreaga. Intr-o tigaie cu ulei incins se prajeste carnea, apoi se scoate. In acelasi ulei se calesc morcovul, telina si sfecla rase. Cand sunt gata, se adauga carnea si orezul fiert. Se sareaza si se presara patrunjel tocat.

    ×