Poveştile vinului la ceas de iarnă

Vinul ştie să îi vorbească fiecărui om pe limba lui. Nu trebuie decât să stai să-l asculţi, să-i încerci puterile şi apoi să-ţi deschizi inima. Se va întâmpla ceva minunat.

Cosmin Florescu Zidurean, oenolog, scriitor şi producător, vorbeşte pe limba vinului. L-a cunoscut şi l-a ascultat îndeaproape, aşa cum se întâmplă întodeauna cu cei mai buni prieteni. Iar pentru că lumea vinului este fabuloasă şi plină de poveşti, şi-a deschis inima şi i-a făcut şi pe cei din jur să fie martorii acestei surprinzătoare experienţe. “Ghidul gustului – Iniţere în arta vinului”, volum apărut la Grupul Editorial Corint (autori – Cosmin Florescu Zidurean şi Eugen Demetercă), este o invitaţie adresată celor care doresc să afle mai mult şi preferă să bea un vin cu adevărat bun, fără a se lăsa înşelaţi de reclame sau persoane binevoitoare.

Autorul şi-a propus să realizeze un ghid de vinuri, care nu este doar pe măsura specialiştilor, ci la care pot “tânji” şi oamenii obişnuiţi. Asta a fost la început… Pagină cu pagină, cititorul se transformă în eroul pornit în căutarea “inefabilului pierdut”, parcurgând o călătorie iniţiatică plină de surprize. Totuşi, cei care cred cu tărie că tainele vinului pot fi aflate cu uşurinţă răsfoind paginile unei cărţi se înşală. Această descoperire trebuie să fie rodul unei experienţe personale.

Poftiţi la degustare!

Aşa se face că, lăsând la o parte termenii de specialitate, descrierea principalelor tipuri de vin sau a tehnologiei de producere (necesare spre a fi cunoscute ca punct de pornire în călătorie), cartea îşi propune încă de la început să-i seducă pe cititori. Şi cum o face? Într-un mod inedit, invitându-i pe toţi la o “degustare”. Fiecare soi de vin este însoţit de aprecieri originale şi poetice, simţindu-se în spatele cuvintelor gestul delicat al mâinii care duce spre lumină paharul, pentru ca licoarea să-şi dezvăluie tainele.

“Cine bea vin bea geniu”

Subiectele propuse cititorilor acoperă o gamă largă de interese, ceea ce ne face să credem că, fără doar şi poate, “ghidul gustului” ar merita apelativul de “abecedar al vinului”. Titlurile capitolelor sintetizează cel mai bine această dorinţă a autorului: “De ce bem vin?”, “Alegerea vinului”, “Aromele şi gustul vinului”, “Clasificări ale vinurilor”, “Terroir şi podgoriile româneşti”, “Vinurile lumii”, “Reguli de asociere a vinurilor cu preparatele culinare”, “Servirea vinului”, “Degustarea vinurilor”, “Istorii şi poveşti despre vin”… Un cititor atent va avea să se bucure de două ori: o dată pentru că a intrat în adâncul misterului prin care boabele de struguri capătă grai transformându-se în licoare, iar a doua oară, pentru că va tânji mereu după o aventură pe care nu a trăit-o încă, dar ar putea cândva să o trăiască.

“Nu vă speriaţi, nu citiţi, vă rog, acest ghid cu dicţionarul în mână. Veţi înţelege din context şi veţi învăţa această limbă cu paharul în mână, aşa cum am învăţat-o şi eu. Iar când primele bariere sunt depăşite, bucuriile care vă aşteaptă sunt mirabile. Baudelaire, acuzat că scrie bine fiindcă bea, a răspuns că bea ca să viseze. Şi a adăugat că, desigur, un poet visează ca un poet, iar un măcelar visează ca un măcelar. Haideţi să descoperim împreună poezia lumii vinului!” (Cosmin Florescu Zidurean – “Ghidul gustului – Iniţere în arta vinului”).

Destăinuiri

“Sincer, cartea a apărut dintr-o necesitate. Eu cred în civilizaţia vinului, eu cred în celelalte ţări cu un trecut comun (pe toţi ne leagă această poveste a vinului), cred că, dacă şi la noi cultura vinului ar ţine de educaţia generală, care este în firea unui om cultivat, ne-ar fi mai bine şi ne-am găsi mai uşor locul pe lumea asta. În această idee am scris acest abecedar, cu toată dragostea, şi încercând să comunic direct cu toţi cei care îl citesc. Să învăţăm de la alţii şi să învăţăm pe alţii ce ştim noi. E nevoie să comunicăm cu alte ţări. Dacă ştim să folosim experienţa lor pe soiurile noastre, pe tradiţiile noastre şi pe vorba noastră, cred că vom avea un viitor în vinurile noastre şi noi vom avea un plus în identitatea noastră culturală.” (Cosmin Florescu Zidurean)

Zghihară

“Se zice că numele îi vine de la turci, aceştia încercând să descrie gheara care le strângea gâtul când dădeau pe gât acest vin. Şi fiindcă nu puteau pronunţa corect româneşte nici cu, nici fără vin, a ieşit Zghihară. Şi se mai zice că, atunci când mâna Măriei Sale Ştefan rămânea lipită de cana de Grasă de Cotnari, toată curtea se muta la Huşi ca să-şi cureţe «instalaţiile» cu Zghihară. Era un soi autohton, proaspăt şi acid, direct şi puternic, un sălbatic al lumii vinurilor. Rar acumulează suficient zahăr ca să depăşească 11 grade tărie alcoolică şi este întotdeauna vinificat în sec. Excelent aperitiv, se însoţeşte minunat cu brânza telemea, cu zacuşti moldoveneşti, cu peşte afumat sau cu chitici tăvăliţi prin mălai şi rumeniţi în ulei încins. Nu este un vin pentru mese sofisticate, este simplu şi direct ca vioara cu goarnă. După două-trei pahare, înţelegi de ce nu se mai opresc moldovenii când se apucă de învârtit sârbe şi hore.”

(Cosmin Florescu Zidurean, “Ghidul gustului – Iniţere în arta vinului”).