x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Preparate delicioase din ştevie

Preparate delicioase din ştevie

de Diana Radu    |    21 Mar 2008   •   00:00
Preparate delicioase din ştevie

În bucătăria tradiţională românească, ştevia este o legumă de bază pentru diferite preparate, fiind folosită de primăvara timpuriu până toamna târziu. De la ştevie se consumă în primul rând frunzele, care au un gust acrişor, asemănător cu cel al spanacului. Ele sunt spornice la curăţat. După preparare, sunt mai untoase decât cele de spanac.

În bucătăria tradiţională românească, ştevia este o legumă de bază pentru diferite preparate, fiind folosită de primăvara timpuriu până toamna târziu. De la ştevie se consumă în primul rând frunzele, care au un gust acrişor, asemănător cu cel al spanacului. Ele sunt spornice la curăţat. După preparare, sunt mai untoase decât cele de spanac.

 

Mâncăruri

Din ştevie se pot prepara salate simple sau în combinaţie cu alte legume (leurdă, ceapă verde, ridichi, roşii sau castraveţi), ciorbe sau diferite mâncăruri. Salata clasică de ştevie se face cu ceapă, tăiată solzişori, cu puţin ulei, zeamă de lămâie, mărar tocat mărunt, un praf de sare şi piper. Se poate garnisi şi cu felii de măsline. Foarte bine merge, în salata de ştevie, oul fiert tare, tăiat cubuleţe. Mâncarea simplă se face din: opt legături de ştevie, trei cepe, trei roşii, trei linguri de ulei şi sare. Ştevia se curăţă şi se spală bine apoi se bagă în apă fierbinte cu sare. Se lasă doar câteva minute în oală, apoi se scurge bine şi se toacă mărunt. Separat, ceapa curăţată se toacă solzişori şi se căleşte câteva minute în puţin ulei. Se adaugă ştevia mărunţită şi un praf de sare. După câteva minute se pun în cratiţă şi roşiile care în prealabil au fost curăţate de coajă şi date prin sită. Se lasă puţin la fiert, apoi se dă de pe foc. Se serveşte caldă, cu mămăligă şi ouă prăjite.

 

Diete

Bogată în vitamine şi săruri minerale (potasiu, magneziu, calciu şi fier ), ştevia este uşor de digerat. Nutriţioniştii recomandă dieta cu ştevie în tratamentul diferitelor afecţiuni, printre care se află şi cele dermatologice, cele hepatice şi cele hematologice. Dieta cu ştevie ajută la tratarea diabetului, reumatismului, tuberculozei, a ulcerului şi a tusei. Medicina naturistă recomandă însă decoctul de rădăcină de ştevie, în lupta contra anemiei. Decoctul se obţine dintr-o linguriţă de rădăcină de stevie rasă, care se fierbe într-o cană de apă, aproximativ cinci minute. Apoi se strecoară şi se consumă două căni pe zi, înainte de masă, una dimineaţa şi seara, înainte de culcare.

 

Sufleu de ştevie

Ingrediente: un kg de ştevie, două linguri de unt, două linguri de brânză rasă, trei ouă, o jumătate de ceaşcă de smântână, o lingură de făină.

Preparare: Ştevia curăţată se pune în apă fierbinte cu puţină sare. După ce se opăreşte, se scoate, se stoarce şi se toacă mărunt. Într-o cratiţă, se înfierbântă o lingură de ulei şi se adaugă făina. Când aceasta a prins culoare, se pune ştevia, se amestecă şi se adaugă treptat smântâna. Atenţie, trebuie mestecat încontinuu. După câteva minute, se dă de pe foc şi se pune jumătate din brânză. Dacă e cazul, se mai adaugă puţină sare. Când începe să se răcească această compoziţie, se adaugă gălbenuşurile, pe rând, şi se amestecă încontinuu. Apoi se pun albuşurile bătute spumă. Această compoziţie se toarnă într-o formă care a fost în prealabil unsă cu unt. Se stropeşte cu unt, se adaugă restul de brânză rasă şi se dă la cuptor. Se serveşte caldă.


Sarmale cu urdă în foi de ştevie

Ingrediente: 500 g urdă, două ouă, două linguri de griş, 500 ml borş, două legături de ceapă verde, două legături de mărar, o legătură de pătrunjel, o lingură de unt, două linguri de griş, sare, piper, foi de ştevie.

Preparare: Verdeaţa se toacă mărunt şi se amestecă cu urda. Se adaugă grişul, ouăle bătute, sarea şi piperul. Separat, frunzele de ştevie se opăresc în apă cu sare şi se lasă la răcit. Când pot fi ţinute în mână, se umplu frunzele cu respective compoziţie şi se aşează într-o cratiţă. Se toarnă deasupra borşul amestecat cu apă până le acoperă şi se adaugă untul. Se ţin la cuptor la foc mic.

 

Ştevie cu carne de miel

Ingrediente: 400 g carne, 500 g ştevie, două roşii, două cepe, patru linguri de ulei şI sare după gust.

Preparare: carnea se taie cubuleţe şi se prăjeşte în ulei încins. Când e aproape gata, se adaugă şi ceapa tăiată solzişori. Dacă e nevoie, se mai pune din când în când puţină apă. Separat, ştevia curăţată se opăreşte în apă cu sare iar apoi se scurge bine şi se toacă mărunt. Astfel pregătită, ştevia se adaugă peste carne şi se lasă câteva minute să fiarbă. În aceeaşi cratiţă se pun roşiile curăţate de coajă şi date prin sită şi se lasă la fiert. Când compoziţia a scăzut se dă de pe foc şi se serveşte caldă, cu mămăliguţă.

×
Subiecte în articol: două sare gastronomie apă ştevie ştevia