Profesorului iubitoriu se cade a-i mulţumi

La 28 septembrie, la un an de la trecerea "Voievodului dincolo de sala vieţii", foşti studenţi şi prieteni ai regretatului profesor Dan Horia Mazilu (specialist în domeniul literaturii vechi şi în istoria mentalităţilor, slavist, profesor universitar, critic şi istoric literar) s-au întâlnit la Mănăstirea Cozia pentru o slujbă de pomenire.

Timp de şapte ani la rând, mănăstirea a fost locul de desfăşurare a unei Şcoli de vară pe care domnul profesor a iniţiat-o, iar studenţi, masteranzi şi doctoranzi au transliterat cărţi vechi bisericeşti. Tot aici, cu bunăvoinţa părintelui stareţ Vartolomeu Androni, s-au înfiripat şi câteva cercetări antropologice, publicate mai târziu într-o revistă de specialitate.

Despre studenţii săi, profesorul afirma: "Mă despart de opinia care constată la tineri o totală lipsă de interes pentru munca de cercetare". Această încredere în discipoli i-a determinat pe aceştia să meargă întotdeauna mai departe.

Imagine a cărturarului şi a cavalerului desăvârşit
Printre "studioşii învăţăcei" (care va lupta cu siguranţă pentru ca literatura medievală să nu fie subminată de trendul literar contemporan) se află şi Adriana Gorgos, pentru care Dan Horia Mazilu este "imaginea cărturarului  şi a cavalerului desăvârşit... care vorbea o limbă din vechile hrisoave... A recitit literatura veche cu uneltele actualului, pe înţelesul tuturor".

Ana-Maria Mihail, studenta domnului profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, îşi aminteşte de "tonul prietenos al vocii, zâmbetul binevoitor şi tolerant, o bunătate înduioşătoare, o delicateţe a sentimentelor şi o ascuţime a gândirii lipsite de pretenţii, o eleganţă a vorbei şi a conduitei".

Dădea farmec fiecărui minut
De domnul profesor mă leagă multe amintiri frumoase, fiindu-i studentă, masterandă şi apoi doctorandă. În timpul Şcolii de vară l-am cunoscut şi pe omul Dan Horia Mazilu şi am încercat să-i stau cât mai mult în preajmă. Întotdeauna era apropiat de studenţi şi se oprea din lecturile lui pentru a oferi explicaţii care să înlăture orice nelămurire. Şi în timpul liber urcam în foişorul mănăstirii, plin de flori, loc destinat studiului, şi citeam alături de el. Bucătăria brâncovenească de la Mănăstirea Cozia a fost şi ea martora discuţiilor, chiar şi a glumelor cu care cărturarul condimenta orice moment.

Dan Horia Mazilu trăieşte prin ceea ce a dăruit fiecăruia dintre noi, prin bunătatea cu care a făcut din clipele petrecute împreună mici momente de revelaţie... Citindu-i şi recitindu-i cărţile, e imposibil să nu îi aud şi glasul, de care îmi este atât de dor...



Credinţa în nemurire şi Înviere
Nelipsită de la orice înmormântare sau parastas, coliva este expresia materială a credinţei noastre în nemurire şi Înviere. Este făcută din boabe de grâu, pe care Domnul Însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor: "După cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să dea roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune". (Ioan, 12,24). Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o cel plecat dintre noi. Legănarea colivei cu mâinile reprezintă expresia legăturii sufleteşti cu cei adormiţi, dar este şi un semn al învierii, asemănător celui din Sfânta Liturghie, când preoţii leagănă sfântul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului până la momentul când se spune: "Şi a înviat a treia zi, după Scripturi".