Mancarii ii zice "tocan" si se face pe la stanile din Gorj. Este, cum imi spune domnul Mirel Radulescu (jurnalist si gurmand, care nu se sfieste sa-si puna dinainte sortul de bucatar, pentru a-si pregati mancarurile preferate): "un fel de bucate pentru ciobani puturosi". Cuvantul din urma nu are nimic degradant. Recunosc chiar o inflexiune calda in rostirea lui. Vorbim despre retete autentice, savuroase, insa atat de putin cunoscute astazi. Subiectul e provocator. Drept pentru care, nefiindu-mi dat sa gust din mult-slavitul "tocan", ii cer sa-mi zica barem reteta. (Sunt invitata totusi sa ma infrupt din bucatele acestea, intaia oara cand le va prepara - adaptate, fireste, conditiilor de gatit citadine).
"La stana la Novaci, cand li-i ciobanilor foame, sacrifica o oaie, o jupuiesc, ii scot maruntaiele si-o taie cu satarul in bucati potrivit de mari. Din oaia asta prepara tocanul. Ai nevoie numai de un ceaun de 50 de kile." Ei bine, ceaunul asta se asaza deasupra focului si se arunca in el toata carnea. Se pune capacul "si se lasa sa fiarba in saul si in zama ei, la foc molcom". Nici un alt ingredient nu e de folos la bucatele acestea. Doar o mana de sare si, "daca e oaia batrana, putina apa, sa-i ajute la fiert".Uit sa intreb ce-au mancat pe drumul de-ntors.