Reteta de suflet

O data cu sarbatoarea Schimbarii la fata - care sa tot fi fost cu mai bine de o saptamana in urma - a inceput si anotimpul "sa-si schimbe fata". Nu ploaia grea si lunga ce a urmat zilei aceleia a fost semnul, ci... mirosul de toamna, care a inceput sa se insinueze (mai ales diminetile). M-am obisnuit sa accept ca nimic nu e intamplator. Zilele trecute, de exemplu, drumul spre Muntele de Sare de la Slanic Prahova a curs printre dealurile cu pomi fructiferi de tot soiul - mai ales pruni si corcodusi, caci pe-acolo e raiul lor. Iar asta mi-a amintit ca, spre sfarsitul vacantei, noi, copiii, care haladuisem toata vara prin gradina si livada pline de surprize ale bunicilor, incepeam deja sa-i ajutam sa puna la adapostul camarii si al pivnitei, pentru iarna, fructe din soiurile mai timpurii. Mere si pere, mai intai, caci mult mai tarziu avea sa fie rostul gutuilor si al strugurilor, pastrati in zahar sau "hraniti" prin corzile lungi cu un capat intr-un vas cu apa.

Retetele batranilor, care aveau pivnita sapata in lutul moale al dealului, nu le cunosc azi prea bine. Nici pivnita veche nu mai este. Iar camara mea de la bloc nu are nicicum conditiile aceleia. Am cules insa, pentru domniile-voastre, sfaturi de la gospodine asezate, care stiu inca bine cum se pot pastra pentru iarna, ca tot le este sezonul acum, pepenii...

Pepenii verzi, dungati sau nu, culesi cam la vremea sfarsitului de august - cei din septembrie sunt buni pentru muraturi, miezul lor roz, astringent si parfumat, potrivindu-se cum nu se poate mai bine cu o tocanita cu carne de purcel - se pastreaza foarte bine in ladite sau cosuri de nuiele, umplute cu nisip si rumegus. "Sa aiba gospodina grija si sa-i aleaga pentru pastrat numai pe cei cu codita lunga de 2-3 cm, care n-a apucat sa se usuce. Cu putina ceara pentru sigiliu sau cu ceara de albine curata se inveleste capatul coditei" - imi spunea deunazi cineva, intr-un sat din campie. Cat despre pepenii galbeni, secretul este sa nu-i pui la pastrare pe cei foarte copti si coaja ceroasa, ci sa alegi cantalupi cu ochiuri alb-verzui, ca de navod. Aceia sunt buni de pastrat, cu capatul coditei la fel sigilat cu ceara de albine. Se pun in ladite de lemn, cu talas (ori rumegus), lasand putina distanta intre ei. Un alt secret e ca, in pivnita, ori in camara racoroasa, sa nu fie expusi curentilor de aer.