Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Încrezătoare, Eva muşcă din pulpa fructului aromat descoperind... oligozidele din măr - poate nu secretul vieţii veşnice, dar cu siguranţă secretul unei tinereţi lungi şi strălucitoare. Promisiunea Paradisului fără riduri. Mica poveste răsturnată a parabolei ispitirii lui Adam mi-a apărut foarte clar la o întâlnire pe care Yves Rocher a organizat-o pentru presa specializată pentru femei. Am participat din curiozitate. Probabil, dacă n-ar fi fost alungată din Rai, Eva n-ar fi cunoscut niciodată temerile îmbătrânirii. Nu ar fi fost conştientă nici de frumuseţea ei, nici de semnele devastatoare pe care trecerea timpului le lasă. Firele albe de păr, ridurile, petele de pe mâini, tremurul glasului... Dar coborând din Rai şi întemeindu-şi căminul său alături de Adam, Eva avea să cunoască puterea pe care frumuseţea feminină o are asupra bărbatului... Şi va dori să-şi păstreze mereu această frumuseţe. De mii de ani, femeile lumii au căutat elixirul tinereţii. Mă întreb care ar fi fost destinul frumoaselor istoriei dacă ar fi descoperit la vremea lor oligozidele din măr. Ce-ar fi fost Cleopatra? Ce-ar fi fost Diane de Poitier? Ce-ar fi fost Adelina Patti? Dar Catherine Deneuve? Claudia Schiffer, Cindy Crawford sau Angelina Jolie încă mai au vreme să încerce elixirul ascuns în pulpa unui măr. Doar că în locul lui Adam se află un tenace om de ştiinţă, Claude Fromageot. Mă opresc aici... vreau să mănânc un măr!
Poveste de Dragobete
Pe vremuri, dacă voia "să facă de dragoste" unui băiat, fata aduna zăpadă proaspătă, într-o cană de lut, o lăsa să se topească, apoi adăuga făină, sare şi puţină cenuşă din vatră şi făcea o turtă pe care o cocea pe plită. Turta aceasta o frângea în două şi jumătate o dădea flăcăului iubit, iar cealaltă jumătate o mânca ea. Mâncând din această turtă cu ingrediente atât de neobişnuite, băiatul ar fi iubit-o cu o dragoste curată ca zăpada, ar fi ars pentru ea precum focul în vatră şi şi-ar fi măcinat zilele şi nopţile doar cu gândul la ea, aşa cum se macină grâul între valţurile morii.
