Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Volumul 5 din "Poveştile bucătăriei româneşti" - care apare mâine, 13 august, împreună cu Jurnalul Naţional - propune un teritoriu de "atac" gastronomic ceva mai larg (şi mai compozit) decât până acum. Veţi avea şi domniile voastre prilejul ca, încercând reţetele adunate în carte de Radu Anton Roman, să aflaţi ba gustul borşului de peşte din Delta Dunării, ba pe cel al pitei armâneşti, ba savoarea unui gulaş secuiesc... Despre acestea toate veţi mai afla câte ceva, dincolo de pagina antropologică "raduantonromaniană", din reportajele pe care Jurnalul de bucătărie le-a făcut la Festivalul gastronomic "D'ale Gurii Dunării" - în comunităţile de lipoveni, ucranieni ori greci - sau în satele şi familiile de machidoni ori de secui. Însă acest al cincilea volum mai are o dimensiune gastronomică, aceea a stânilor de prin munţi. Rămânem datori cu reportajul potrivit... Dar nu şi cu reţeta cea nouă-veche, adevărat document de "arheologie culinară", pe care ne grăbim să-l alăturăm paginilor dedicate de R.A.R. universului mioritic. Anume pentru dv. şi în memoria lui Radu, vă voi scrie astăzi reţeta de plăcintă mocănească, aşa cum o fac din veac ciobanii din Carpaţii de Curbură, urmaşi ai celor din baladă. Mai întâi se ia un vas de lut (pentru gătit) şi se unge cu untură. Apoi se aşază felii de mămăligă rece (rămasă de cu seara). Se ia carne de la garniţă, mărunţită bine, se pune într-o tigaie de fontă şi se căleşte în untură, cu usturoi verde şi ceapă verde tocată. Se mai pune în tigaie şi slăninuţă afumată, şi cârnaţi... Se trage de pe foc. Se sparg câteva ouă şi se adaugă în tigaie, dimpreună cu ceva mărar şi pătrunjel tocat, apoi se amestecă şi se toarnă jumătate peste mămăliga din vasul de lut. Se acoperă cu alte felii de mămăligă rece, având grijă să se acopere totul bine, se toarnă restul de umplutură şi apoi din nou se pun felii de mămăligă. Ei, şi-acu' vine fala: mocanul amestecă smântână grasă cu brânză veche rasă, răstoarnă deasupra şi dă la cuptor, să se rumenească!
UN TROFEU RAR
A locuit acolo, între ei, în casele de stuf ale haholilor şi lipovenilor. Vreme de câţiva ani, el, ardeleanul dintre culmi de munte, făgărăşanul, s-a identificat cu lumea Deltei. "Cea mai spectaculoasă şi neobişnuită lume românească, o insulă, nici apă, nici pământ". A învăţat să gătească borşul de peşte în barcă, aşa cum fac pescarii din Deltă, iar dragostea pe care a prins-o pentru locuri, oameni şi bucate se simte în fiecare rând pe care l-a scris despre bucătăria deltaică. După câţiva ani, ei, "deltaicii", au dat numele lui celui mai prestigios premiu oferit în festivalul gastronomic "D'ale Gurii Dunării". Aşa, Radu Anton Roman s-a mai întors o dată printre cei care l-au iubit...
