Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Întâmpin uneori mici rezistenţe atunci când cer unui bucătar să îmi devoaleze reţeta lui secretă. E secretă, nu-i aşa?, şi, probabil, aşa trebuie să rămână. Însă vă mărturisesc că astfel de reacţii de retragere în carapacea tainelor culinare nu am întâlnit niciodată la marii bucătari pe care i-am cunoscut, ce-i "etoalaţi" (înstelaţi) cu însemne Michelin, cei cu un palmares uriaş în carieră. Dar ceea ce m-a fascinat cel mai mult a fost să aflu nu reţeta bucatelor, ci reţeta lor de viaţă şi de devenire în profesie. Printre bucătarii români la care am găsit aceeaşi însorită deschidere la dialog se numără şi foarte tânărul maestru al artei culinare Silvian Scornea, cel pe care l-am ales să fie "profesorul VIP" al celui de-al doilea curs în programul "Curcubeu", desfăşurat la Sighişoara (veţi citi în paginile următoare mai multe despre acest proiect iniţiat de Volker Reiter - Asociaţia Cultural Interetnică pentru Tineret din vechea cetate a saşilor), şi asta pentru că parcursul său profesional poate fi un exemplu pentru cei 20 de tineri din medii defavorizate incluşi în program. Şi cum n-ar fi aşa când este vorba despre un om care declară, fără emfaze inutile: "Meseria aceasta am început-o foarte de tânăr, la 14 ani, când am ajuns printr-o întâmplare într-un restaurant foarte mare, ca ajutor de bucătar, pe perioada vacanţei. Am început de la munca de jos, am făcut de toate, lucruri pe care le fac ajutorii de bucătar. Abia peste câteva săptămâni am început să fac o salată, apoi o gustare şi încet-încet am descoperit că acest lucru face parte din viaţa mea. Parcă mă născusem acolo, iar după doi-trei ani ajunsesem la concluzia că doar asta ştiam şi voiam să fac". 
O mărturisire a vocaţiei rostite cu modestie de cel care în 2004, la nici 27 de ani, devenea cel mai tânăr maestru al artei culinare din România, după ce participase deja, în acelaşi an, la olimpiada gastronomică, de unde s-a întors cu un premiu cu echipa. În 2008 avea să "recidiveze", ca olimpic bucătar. Cum să nu-i cer, aşadar, reţeta de viaţă?
ÎMBRĂŢIŞARE DE APE ŞI GUSTURI
Debutul lui septembrie se confundă, în gusturi, cu sfârşitul lui august. E, aşa, în perioada asta din an, un fel de îmbrăţişare de ape, la limita dintre două mări... cum, bunăoară, se amestecă tandru valurile Mării Tireniene cu cele ale Mediteranei. Dacă stai la vârful "şpiţului" cizmei italiene şi moi piciorul în apă, oare poţi să-ţi dai seama când te învăluie o mare sau alta? Cam aşa e şi cu sfârşitul-verii-începutul-toamnei prin care trecem acum. Oare harbuzul cu "doage" verzi şi miez roşu "împănat" cu sâmburi negri simte trecerea de la vară la toamnă sau, în nebunia asta de contraste de temperatură, nu-şi mai aminteşte decât că trebuie să ne astâmpere setea, fără să-i pese de anotimp?
