x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţeta de suflet

Reţeta de suflet

de Simona Lazar    |    16 Mar 2011   •   21:32
Reţeta de suflet

156632-bucate03-4.jpgAbia aştept să trag o fugă în pădure şi să culeg niscaiva ierburi. Poate credeţi că gândul meu e la ghiocei şi viorele… Hmmm! Nu de flori îmi arde mie! Eu vreau să adun frunze aromate de leurdă, să-mi mai îmbogăţesc salatele şi ciorbele şi să fac curăţenia de primăvară a… sânge­lui. Leurda mai este cunoscută sub numele de „Usturoiul urşilor”. Francezii îi spun „ail des ours”, italienii – „aglio orsino”…

Ai noştri au mai numit-o „Ceapa vrăjitoarelor”, dar şi „Usturoiul ciorilor”. Să nu mă puneţi să vă explic de ce, cu toate că trebuie să existe şi nişte legende despre ea. Şi, oricum i-ar zice, trebuie să reţinem că este o plantă perenă, una dintre primele care apar primăvara prin câmpii şi în poienile pădurilor, oriun­de găsesc un sol umed şi bogat. E un de­purativ şi un detoxifiant ideal, dar ajută şi în vindecarea bolilor de piele. Totul este însă să folo­seşti planta verde, proaspătă. În zilele Postului Mare al Paştelui, leurda este un ingredient pe care nu ar trebui să îl ocolim. Se poate adăuga, proaspăt, tocat mărunt, în oricare dintre supele, tocanele sau salatele noastre.

Bulbii de leurdă pot şi ei fi folosiţi pentru prepararea unui mujdei care are şi proprietăţi tămădui­toa­re pentru bo­lile stomacului. Dacă nu ţineţi neapărat postul, leurda îşi va găsi locul şi într-un borş dres cu smân­tână, şi într-o omletă, şi în un­tul cu care ungeţi felii calde de pâine. Trataţi-l când ca pe usturoi, când ca pe ceapă, când ca pe un mă­nun­chi de verdeţuri. De fapt, el este unul dintre cele mai vechi condimente ale eu­ro­penilor şi chiar dacă noi, româ­nii, îl cam negli­jăm, alte neamuri l-au readus cu cinste în bucă­tărie. Păstorel Teodoreanu, marele nostru gastronom, a numit ustu­roiul ursului „un clasic al bucătăriei de primăvară”. E timpul să-l adăugaţi în bucate!

Bătălii... culinare
Scriam deunăzi despre un important concurs gastronomic desfăşurat la Istanbul. Săptămâna aceasta vă propunem o serie de reportaje de la un alt eveniment inclus în calendarul WACS (organizaţia mondială a şefilor bucătari), desfăşurat însă chiar în graniţele ţării noastre. Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber – cea mai importantă competiţie de gen din Europa – i-a reunit pe profesioniştii şi pasionaţii (amatori) gastronomiei într-o veche şi frumoasă urbe românească, la Iaşi, pentru... Cupa Moldovei. Cum au decurs „bătăliile” culinare, cu ce „arme” s-a luptat, ce strategii s-au folosit şi cine a învins, până la urmă, în competiţia culinară veţi afla din această ediţie a Jurnalului de bucătărie.

×
Subiecte în articol: editorial culinar