Reteta de teatru

Jocul de-a teatrul. Jocul de-a nebunia. Jocul de-a viata. Osciland in permanenta intre nebunie si realitate, amestecand si confundand planurile, L. Pirandello creeaza in "Henric al IV-lea" un personaj cu care vrea sa tenteze limitele dintre adevar si fictiune, dintre teatru si realitate, dintre nebunie si luciditate.
Fara un actor de o forta si de o complexitate extraordinare, piesa lui Pirandello ar fi greu, daca nu imposibil de montat. De aceea, in spectacolul de la Teatrul Bulandra, in regia lui Liviu Ciulei, Henric al IV-lea este Marcel Iures. Sau Marcel Iures este Henric al IV-lea. Realitatea si fictiunea se confunda in permanenta si intreaga montare, prin extraordinara simplitate a mijloacelor regizorale folosite, devine o opera de arta. Scena in care Henric al IV-lea sta de vorba cu "slujitorii" lui credinciosi, in momentul cand se lasa inserarea, este un adevarat tablou. Stau cu totii in jurul unei mese pe care arde o lampa, dar de pe care mancarea lipseste, pentru ca in lumea fictiunii hrana nu este necesara. L. Ciulei impinge si el limitele dintre arte in acest fel, picturalitatea fiind unul dintre elementele cele mai importante ale spectacolului.

"Henric al IV-lea" este povestea in care omul se transforma in propriul sau actor. Personajul, un om al secolului sau, participa la o cavalcada organizata, unde cade de pe cal, se loveste la cap si pentru 12 ani isi traieste nebunia, involuntar, intorcandu-se cu sute de ani in urma, in hainele regelui Henric al IV-lea al Germaniei si inconjurat de slujitorii acestuia - actori angajati. Schimb de personalitate. Apoi, brusc, ratiunea ii revine si intelege ca se afla fixat in timp si in actiunile unui om din alt veac, dar continua sa-si simuleze nebunia timp de inca 8 ani. Si nimeni nu vede diferenta. Numai cand este fortat printr-un element care tine de prima lui existenta, iubirea pentru o femeie, (ce vine la el la "palat" insotita de amantul si de fiica ei), Henric va iesi pentru cateva clipe din rolul sau si il va rani pe amant. Iar din acest moment drumul nebuniei este fara intoarcere.

Actorie dusa la extrem. Iar diferenta consta in faptul ca actorii angajati sa-i fie suita se intorc la ei insisi (daca stiu clar cine sunt ei insisi) atunci cand e vorba de actiuni pur umane. In spatele acelor costume ei sunt altii si mananca, dorm ca acesti altii. Pe cand Henric tinde sa devina Henric in fiecare moment al existentei sale. Cu o trupa extrem de omogena, de la Cornel Scripcaru la Razvan Vasilescu, de la Serban Pavlu la Andreea Bibiri, spectacolul lui L. Ciulei, avandu-l pe Marcel Iures in rol principal, este unul dintre acelea care iti lasa gustul ametitor al excelentei.

INGREDIENT TEMPERA

"Jumulirea gastei" de Ignat Bednarik N-as putea sa spun de ce interesul pentru acuarela s-a redesteptat la romani dupa o lunga perioada de apatie. Poate ca pretul modic cerut pe foaia pictata cu culori de apa si dorinta de a deveni colectionar peste noapte stimuleaza imaginatia contemporanilor. Cert este ca, la bursa operelor de arta, acuarela nu mai e un gen minor! Ignat Bednarik reprezinta un exemplu in acest sens. Nascut in 1882, la Orsova, el a pictat viata intr-un jugendstil estetic caracteristic Germaniei anilor 1900, dar a ramas fidel si scolii picturale romanesti de la inceput de veac. O sinteza, remarcata in naturi moarte ("Scrisoarea"), peisaje ("Scene din Bucurestiul de altadata"), portrete ("Ioana", "Tanara fata la vioara", "Ziua mamei", "Porteretul sotiei"), ilustratii de carte (Regina Maria: "Calatorie in Tara Sfanta", Petre Ispirescu: "Basmele romanilor"). Tabloul pe care vi-l prezentam, "Jumulirea gastei", aminteste scene de gen ce apar la Grigorescu si Luchian. Desenul e robust - sugestia deplina: batrana si gasca jumulita fac un tot al sacrificiului vietii si al saraciei fara mila si speranta. (Tudor Cires)