PREPARATE DIN CARNE
PUI CU SOS DE MAIONEZA
|
INGREDIENTE:
600 gr file de pui
un ou
150 gr sos
de maioneza
250 ml ulei
o lamaie
o legatura
de verdeata
sare
piper
|
Se portioneaza fileul de pui, se sareaza, se pipereaza si se rumeneste in ulei incins.
Se face o maioneza mai subtire, din galbenusul de ou, un praf de sare si 200 ml ulei, adaugat picatura cu picatura. Se acreste cu zeama de lamaie, dupa gustul gospodinei.
Se asaza fileul pe o farfurie si se toarna sosul de maioneza peste el.
SFAT
Se serveste cu patrunjel verde tocat.
BAUTURA:
Pinot Gris
|
|
MUSCHI DE VITA CARAMELIZAT
|
INGREDIENTE:
800 gr muschi
de vita
150 gr zahar
sare
piper
o limeta
(lamaie verde)
salata verde
ulei
|
Se curata muschiul de pielite, se spala si se taie felii mai groase. Se bate fiecare felie, se sareaza putin, apoi se prajeste pe ambele parti intr-o tigaie cu ulei incins.
Separat se caramelizeaza zaharul, iar dupa ce feliile de muschi s-au rumenit, se toarna zaharul caramel peste fiecare felie in parte. Se asteapta pana se intareste caramelul, apoi se serveste cu zeama de limete.
SFAT
Se serveste cu salata verde.
BAUTURA: Cabernet
|
|
PUI TARANESC CU MAMALIGA
|
INGREDIENTE:
800 gr piept de pui
200 gr suc de rosii
150 gr smantana
o ceapa
200 gr malai grisat
ulei
sare
verdeata
|
Se taie pieptul de pasare cuburi mai mari, iar acestea se sareaza si se rumenesc in ulei incins. Separat, se pregateste un sos dintr-o ceapa tocata marunt si calita, sucul de rosii si sarea.
Sosul acesta se toarna peste pieptul de pui rumenit.
Separat, se pregateste o mamaliguta din malai, apa si sare. Se asaza pe o farfurie cateva bucati de pui, sos de rosii si un bot de mamaliga.
SFAT
Se serveste cu smantana si cu verdeata.
BAUTURA: Vin alb de buturuga
|
|
CEAFA AFUMATA CU LINTE
|
INGREDIENTE:
600 gr ceafa
afumata
400 gr linte
din conserva
50 ml ulei
un morcov
o ceapa rosie
o ceapa alba
o salata verde
patrunjel
piper
sare
|
Ceafa afumata se taie felii care se rumenesc pe ambele parti in ulei incins. Se curata morcovul, se spala si se taie rondele. Ceapa rosie si ceapa alba se curata, se spala si se taie solzisori.
Lintea se scoate din conserva si se lasa putin la scurs. Pe un platou se aranjeaza feliile de ceafa rumenite, rondelele de morcovi, ceapa si lintea. Se sareaza si se pipereaza dupa gust, adaugandu-se patrunjel verde tocat.
SFAT
Se asezoneaza cu salata verde.
BAUTURA: Vin rosu de buturuga
|
|
PREPARATE DIN PESTE
FILE DE SOMON CU ANDIVE
|
INGREDIENTE:
300 gr file de somon afumat
100 gr pasta de peste
o andiva
verdeata
zeama de lamaie
sare
|
Andivele se curata, se desfac in foi, se spala bine una cate una si se oparesc usor in apa cu sare.
Fileul de somon afumat se taie fasii pe lung, se stropeste cu zeama de lamaie, se umple cu pasta de peste (dupa gustul gospodinei) si se ruleaza. Fiecare rulou se asaza intr-o frunza de andiva.
SFAT
Se poate servi si cu sos picant, asezonat cu verdeata.
BAUTURA: Sampanie
|
|
HAMSII IN SOS PICANT
|
INGREDIENTE:
200 gr hamsii
100 gr suc de rosii
sare
piper boabe
lamaie si zeama de lamaie
verdeata
boia iute de ardei
|
Se aleg pestii mai mari, se curata, se spala si se fierb in apa.
Separat, se pregateste un sos din suc de rosii, boia iute, sare, piper, care se fierbe la foc mic. Dupa ce a fiert se adauga si zeama de lamaie dupa gust. Sosul obtinut se toarna peste pestele fiert.
SFAT
Se orneaza cu lamaie si verdeata.
BAUTURA: Traminer
|
|
SANDVIS CU TON SI LEGUME
|
INGREDIENTE:
200 gr ton
conservat
paine pentru
sandvis
un ardei rosu
un morcov
50 gr masline negre
50 gr masline verzi
50 gr porumb
100 gr maioneza
o lamaie
sare
ceapa
salata verde
|
Se curata ardeiul si morcovul si se taie cubulete. Se scoate continutul unei conserve de ton si se amesteca cu ardeiul si morcovul taiate. In continuare se scot samburii de la maslinele negre si de la cele verzi, adaugandu-se peste compozitia de ton si legume.
Se adauga de asemenea porumbul si se amesteca totul cu maioneza. Se sareaza si se pipereaza dupa gust. Cu aceasta compozitie se umplu painile pentru sandvis.
SFAT
Se serveste cu lamaie, ceapa si salata verde.
BAUTURA: Bere
|
|
SCOICI CU OREZ SI MAIONEZA
|
INGREDIENTE:
300 gr scoici
200 gr orez
200 gr orez
salbatic
150 gr maioneza
sare
piper
50 ml ulei
verdeata
curry
|
Se spala scoicile si se prajesc in ulei incins. Separat, se fierbe orezul obisnuit in apa cu sare si piper, iar pentru a-i da gust si culoare se adauga si putin curry. La randul lui, orezul salbatic se fierbe si el in apa cu sare si piper.
Pe un platou se aranjeaza gramajoare de orez colorat, orez salbatic si scoici. Maioneza se poate turna peste scoici sau se poate servi separat.
SFAT
Se orneaza cu patrunjel verde.
BAUTURA: Sampanie
|
|
PREPARATE DIN LEGUME
SOTE DE MORCOVI
|
INGREDIENTE:
doi morcovi
doua legaturi ceapa verde
o lamaie
ulei
sare
|
Se curata morcovii si se taie rondele. Se pun la prajit intr-o tigaie cu ulei incins. Lamaia se taie felii si se prajeste si ea la un loc cu morcovii.
Dupa cateva minute se adauga ceapa verde taiata bucati potrivit de mari si se lasa foarte putin pe foc, amestecand continuu atat cat sa nu-si schimbe culoarea.
Se pune apoi amestecul intr-o salatiera si se stropeste din belsug cu zeama de lamaie si se sareaza dupa gust.
SFAT
Se poate servi simplu sau drept garnitura la friptura.
BAUTURA: Merlot
|
|
SALATA DE CRUDITATI
|
INGREDIENTE:
5 cartofi
o ceapa rosie
o rosie
un ardei gras
o ceapa alba
doua oua
50 gr masline
100 gr maioneza
o salata verde
zeama de lamaie
sare
|
Se fierb cartofii, se curata de coaja si se taie rondele sau cubulete. Se taie si cepele solzisori, iar ouale se fierb tare, se curata si se taie rondele.
Intre timp, salata verde se spala si se taie taitei. Se pun intr-o salatiera cartofii, ouale, rosia taiate cubulete, ceapa si ardeiul feliat. Se amesteca totul cu maioneza, se stropeste cu zeama de lamaie si se sareaza.
SFAT
Se poate servi si cu masline.
BAUTURA: Tuica
|
|
OUA CU MAIONEZA
|
INGREDIENTE:
4 oua
50 gr maioneza
un ardei gras
o lingura
cu mustar
o salata verde
patrunjel
sare
piper
|
Se fierb ouale, iar dupa ce s-au racit si au fost curatate de coaja se taie in jumatate, pe lung. Se scot galbenusurile, se amesteca bine cu maioneza, mustarul se sareaza si se pipereaza dupa gust.
Cu aceasta crema se umplu jumatatile de ou. Deasupra se presara verdeata tocata.
SFAT
Se poate orna cu salata verde si ardei gras.
BAUTURA: Gin
|
|
CONOPIDA GRATINATA
|
INGREDIENTE:
o conopida
doua oua
doua linguri
cu pesmet
100 gr unt
100 gr smantana
verdeata
sare
|
Se desface conopida in buchetele potrivite ca marime, care apoi se spala si se oparesc in apa cu sare. Cand sunt gata fierte, se lasa cateva minute la scurs.
Separat, se bat ouale spuma cu un praf de sare si cu pesmetul. Buchetelele de conopida se dau prin acest amestec.
Se incinge untul intr-o tigaie si se pun buchetelele de conopida, lasandu-se atat cat e necesar pentru a capata o culoare aurie.
SFAT
Se serveste cu smantana si verdeata tocata.
BAUTURA: Palinca
|
|
PREPARATE DULCI
CHEC SAH
|
INGREDIENTE:
6 oua
o cana si jumatate de zahar
9 linguri de ulei
o cana si jumatate de faina
100 gr cacao
150 gr zahar pudra
200 gr unt
esenta de rom
150 gr ciocolata menaj
zeama de lamaie
|
Albusurile se bat spuma cu zaharul. Galbenusurile se freaca impreuna cu uleiul, ca la maioneza, apoi se amesteca si cu zeama de lamaie. Peste ele se adauga albusurile, amestecand cu lingura de jos in sus. Peste acest amestec se adauga faina in ploaie. Compozitia se imparte in doua, iar intr-una se adauga doua linguri cu cacao. Se toarna apoi fiecare parte in doua forme unse si tapetate cu faina. Se lasa sa se coaca la foc domol.
Se pregateste o crema din untul frecat cu zaharul pudra, restul de cacao si esenta de rom. Dupa ce blaturile s-au scos din cuptor si s-au racit se taie fiecare pe lung, in cate 4 fasii. Se asaza cate o fasie din fiecare culoare. Acestea se unesc intre ele cu crema obtinuta. Se topeste ciocolata si se toarna peste chec.
SFAT
Checul se taie a doua zi.
BAUTURA: Lichior de ciocolata
|
|
RULADA CU CREMA DE LAMAIE
|
INGREDIENTE:
BLAT
5 oua
5 linguri cu zahar
5 linguri cu faina
2 linguri cu apa
sare
CREMA
200 gr unt
150 gr zahar pudra
250 ml lapte
doua linguri
cu faina
zeama
de la o lamaie
|
Albusurile se bat bine cu zaharul. Galbenusurile se freaca cu un praf de sare, cu faina, apa si se toarna peste albusurile batute spuma. Cand compozitia s-a omogenizat bine se toarna intr-o tava unsa si tapetata cu faina. Se coace la foc potrivit.
Pentru crema se amesteca pe foc laptele cu faina, pana se ingroasa. Cand s-a racit se amesteca si cu untul care a fost inainte frecat bine cu zaharul pudra. Se picura putin cate putin zeama de lamaie, pana se omogenizeaza bine.
Dupa ce blatul s-a racit se unge cu crema de lamaie si se ruleaza.
SFAT
Se poate imbraca in nuca de cocos sau zahar pudra.
BAUTURA: Ceai verde
|
|
TORT DE CIOCOLATA
|
INGREDIENTE:
250 gr
pricomigdale
200 gr unt
150 gr alune
50 gr nuca
100 ml lichior de portocale
400 gr frisca
4 linguri cu apa
800 gr ciocolata menaj
doua linguri cu ulei
o portocala
|
Se zdrobesc pricomigdalele si se amesteca cu 100 gr unt topit si 100 gr alune. Se imbraca o forma de tort cu folie metalica si se intinde pasta pe aceasta folie, se preseaza bine si se pune la rece.
La bain-marie se topesc 700 gr ciocolata menaj cu 3-4 linguri cu apa. Se ia vasul de pe foc, se adauga alunele ramase (macinate), nuca pisata si restul de unt, lichiorul de portocale si coaja rasa de portocala. Frisca se amesteca usor cu crema rece si se toarna peste blat. Se pune la frigider.
A doua zi se rastoarna tortul pe un platou, astfel incat crema sa fie deasupra. Cu un cutit incalzit in apa fierbinte se netezesc marginile tortului. Ciocolata ramasa se topeste cu doua linguri cu ulei in bain-marie si se toarna deasupra cremei, ca o glazura.
SFAT
Tortul se poate imbraca si in frisca.
BAUTURA: Cappuccino
|
|
TARTA CU COACAZE
|
INGREDIENTE:
ALUAT
220 gr faina
150 gr unt
100 gr zahar
o lingura cu smantana
un galbenus
sare
CREMA:
doua linguri cu faina
doua oua
100 gr zahar
o ceasca de lapte
50 gr unt
zahar vanilinat
400 gr coacaze
|
Untul inmuiat se amesteca cu zaharul, galbenusul, smantana, sarea si faina. Aluatul se lucreaza repede, iar dupa framantare se pune in frigider pentru doua ore. Se intinde apoi o foaie, care se coace in forma rotunda de tarta sau se folosesc formele mici de tarte.
Intr-un vas, pe foc mic, se pun ouale cu zaharul, faina si zaharul vanilinat, amestecand bine. Treptat, se adauga laptele amestecand energic pana la ingrosarea cremei. Se pune apoi untul amestecand in continuare.
Dupa ce tarta s-a copt si s-a racit se toarna crema. Se asaza deasupra coacaze.
SFAT
Peste fructe se poate pune si frisca.
BAUTURA: Busuioaca de Bohotin
|
|
TOP articole pe Jurnalul.ro:
-
-
-
-
-