x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţetele ce însoţesc sărbătorile din an

Reţetele ce însoţesc sărbătorile din an

de Simona Chiriac    |    09 Dec 2008   •   00:00

Hrana care leagă sufletele din cer şi cele de pe pământ. Hrana care curăţă şi vindecă. Hrana pentru sărbătoare, pentru post sau de zi cu zi. Acestea sunt ideile care stau la baza ultimei cărţi de bucate a Mariei Cristea Şoimu: "Reţete de post şi sărbători creştine". Gândită ca un îndreptar ideal pentru gospodinele aflate la începutul "carierei", dar şi pentru cele mai pricepute în ale bucătăritului, volumul nu este doar un cumul de reţete. El cuprinde descrieri şi utilizări ale unor ingrediente de bază în bucătărie, un dicţionar de termeni adeseori întâlniţi în cuprinsul dietelor şi regimurilor, dar şi o listă de alimente şi caloriile corespunzătoare fiecăruia în parte.



Interesant este că reţetele sunt raportate la timpul sacru, fiecărei sărbători corespunzându-i, pe lângă o scurtă amintire a principalelor semnificaţii şi ritualuri, anumite preparate tradiţionale, care, pregătite într-un anume moment din an, se umplu de har. Astfel, există reţete pentru lăsatul de sec, de post, pentru Postul Paştelui şi sărbătorile creştine cuprinse în post, pentru cei 40 de Sfinţi Mucenici, Masa de Bunavestire, Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor, Săptămâna Patimilor, Masa de Paşte, Sărbătoarea Crăciunului. Simple, dar gustoase, pot fi pregătite rapid în orice bucătărie.

Frigărui de legume

Vă oferim, spre exemplu, o reţetă de post, "frigărui de legume". Pentru şase porţii zdravene, aveţi nevoie de câte două vinete subţiri, ardei, cepe, roşii, 6 ciuperci, 6 foi de dafin, sare, ulei de măsline, usturoi pisat şi beţe de bambus pentru frigărui. Se spală legumele şi ciupercile, apoi se taie astfel: vânăta felii groase de 1-2 cm, ardeii sferturi, apoi jumătăţi de sferturi, ceapa în patru, apoi pe lat, ciupercile în două. Se face un sos din usturoi pisat (o căpăţână, sare şi 4 linguri de ulei de măsline, care se omogenizează). Se trec legumele prin sos, se înşiră pe frigărui de bambus, toate asortate după gustul fiecărei gospodine. La un capăt frigăruile au frunze de dafin, care nu lasă legumele să iasă de pe beţele de bambus, apoi se înşiră: vânătă, roşie, ceapă, ciupercă, etc. Se pun frigăruile pe grătar, se întorc des, se ung cu sosul de ulei şi usturoi. Se servesc fierbinţi, cu pâine proaspătă, cu sau fără salată.

Plăcintă cu morcovi

Ingrediente: (pentru 4-8 persoane) o jumătate kg morcovi, două mere, două pere, o portocală, 4 linguri de zahăr, 3 linguri de griş, sare, două linguri de zahăr farin, două linguri de ulei sau margarină, două linguri de făină, o cană de gem de caise sau piersici.

Preparare: Se curăţă morcovii de coaja de deasupra, se spală, se taie cuburi mici şi se fierb în apă caldă. După 20 de minute se pun zahărul şi sarea, se amestecă uşor, se adaugă grişul în ploaie şi se lasă să fiarbă un sfert de oră. Se amestecă în vasul în care fierb morcovii cu o lingură de lemn, pentru ca grişul să nu se prindă. Când compoziţia s-a îngroşat se pun fructele (spălate, tăiate cuburi mici, fără coajă şi seminţe) şi se mai lasă vasul pe foc mic încă 10 minute. Se unge o tavă cu margarină şi se pudrează cu făină, se răstoarnă amestecul. Se unge o tavă cu margarină şi se pudrează cu făină, se răstoarnă amestecul de morcovi şi fructe, se întinde un strat subţire de gem de fructe peste prăjitură, se coace la cuptor 20 de minute. Se răceşte în tavă, se taie şi se serveşte caldă sau rece, pudrată cu zahăr farin.

Ghiveci de iarnă

Ingrediente: o varză acră, un borcan cu fasole verde conservată, o ţelină, un păstârnac, un borcan de mazăre conservată, 6 cartofi, 4 morcovi, două cepe mari, fasole boabe fiartă, un pahar cu ulei, bulion de roşii, cimbru, piper boabe.

Preparare: Se pune varza în apă rece pentru o oră, după care se scurge, se toacă fâşii subţiri şi se pune într-o cratiţă mare cu uleiul. Când varza s-a înmuiat se pun peste ea morcovii, ţelina, păstârnacul şi cepele, toate curăţate şi tăiate felii mari. Se lasă să fiarbă acoperite cu o cană cu apă caldă un sfert de oră, după care se pun cartofii tăiaţi cuburi mici, bulionul de roşii sau roşii din conservă, puţină sare şi cimbru. Se acoperă cratiţa şi se lasă legumele să fiarbă înăbuşit jumătate de oră. Cratiţa cu ghiveci se decorează cu boabe de fasole albă fiartă separat, se pun boabe de piper şi se lasă în cuptorul fierbinte pentru trei sferturi de oră. Dacă nu mai are sos, ghiveciul se pune în cuptor cu o cană cu apă caldă şi se lasă să scadă. Se serveşte cald sau rece, cu pâine de casă.

Cartofi umpluţi cu zarzavat călit

Ingrediente: (pentru 4-6 persoane) 8-10 cartofi mijlocii, 3-4 roşii, o jumătate de varză, doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel, 4 linguri cu ulei, mărar şi pătrunjel frunze, o creangă de busuioc, sare.

Preparare: Se curăţă, se spală şi se toacă varza, morcovii şi pătrunjelul, se dau pe răzătoarea mare, se călesc împreună 10 minute în ulei fierbinte. Când s-au înmuiat se adaugă două roşii descojite şi tăiate felii subţiri şi se lasă vasul pe foc până când legumele nu mai au sos. Cartofii se spală, se fierb în coajă 20 de minute, se scot şi se curăţă cât sunt calzi, apoi se golesc de miez. Miezul bine fărâmiţat se amestecă omogen cu legumele călite. Compoziţia se sărează şi se piperează, apoi se umplu cartofii cu restul de umplutură. Se umple forma cu apă caldă, se presară busuioc peste cartofi şi se pune în cuptor pentru trei sferturi de oră. Cartofii se servesc calzi, cu verdeaţă tocată deasupra şi cu salată de sezon.

Găluşte cu cartofi

Ingrediente: 8 cartofi, 4 linguri făină, două linguri de margarină, sare, piper măcinat.

Preparare: Se spală cartofii, se pun la fiert în apă caldă cu sare, se scot după jumătate de oră şi se curăţă de coajă. Se zdrobesc cu furculiţa, se sărează şi se piperează, se amestecă bine cu două linguri pline cu făină şi se frământă cu mâna un aluat tare, care se întinde pe planşetă sub formă de sul gros de un deget. Se taie bucăţi lungi de 5 cm care se lipesc la capete ca nişte covrigei, se pun la fiert în apă clocotită şi se lasă să fiarbă la foc domol, fără clocote, 10 min. Se scot, se scurg, se pun pe platou şi se stropesc cu margarină topită. Se servesc lângă varză călită, chiftele de vinete sau salată de roşii picantă.

(Preparate din volumul "Reţete de post şi sărbători creştine")

×