x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rinichi cu "felii" de mămăligă

Rinichi cu "felii" de mămăligă

13 Ian 2011   •   14:16
Rinichi cu "felii" de mămăligă
146329-bucate13-20-page-2-image-0001.jpgIngrediente: 4 bucăţi rinichi de porc, miere, o lingură cu mentă, o lingură cu co­riandru, 500 ml vin roşu demisec, o crenguţă de cimbru, două frunze de da­fin, 480 ml lapte dulce, 130 g mălai, 50 g parmezan, sare, piper, ulei, usturoi, roşii.

Mod de preparare:
1 Laptele se pune la fiert într-o oală împreună cu mălaiul, o linguriţă cu sare şi piper după gust.

2 Se adaugă două linguri cu ulei, parmezanul dat pe răzătoare, se amestecă şi după ce a fiert mălaiul se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

3 Când s-a răcit se taie pătrate sau dreptunghiuri şi se prăjesc în ulei încins până devin aurii. Ri­ni­chii se spală bine, se pun într-un bol, se presară menta şi coriandrul, frunzele de dafin, sare, piper şi cimbru.

4 Se toarnă puţin ulei şi o lingură cu miere, vinul roşu şi se amestecă, se acoperă cu folie alimentară şi se introduc la rece mi­nimum două ore.

5 Se pune totul într-o tavă, se introduce în cuptorul încins şi se coc la foc mediu până ce sosul scade şi carnea poate fi pătrunsă cu o furculiţă.

6 Se scot rinichii pe un tocător, se taie felii, se servesc alături de feliile de mămăligă calde şi sosul din tavă strecurat.

Sfat: Se servesc ca atare, cu mujdei sau o salată din roşii coapte cu usturoi şi cimbru.
Băutura: Pinot Noir

×
Subiecte în articol: caiet de retete preparate din carne