Satul Olimpic

Recunosc, a fost o provocare. Un numar special dedicat artei culinare la Jocurile Olimpice de Iarna! Venind din partea unui reputat jurnalist de sport - dl Emanuel Fantaneanu, cel care ne-a fost alaturi pentru realizarea acestui numar inedit, presedintele Asociatiei Presei Sportive din Romania - subiectul mi s-a parut antrenant. Si daca in ceea ce priveste informatia propriu-zisa, "de la fata locului", ne-am bazat pe jurnalul de insemnari si pe memoria papilelor gustative a domniei sale, cu identificarea retetelor si gatirea preparatelor s-a ocupat exclusiv redactia Jurnalului de Bucatarie. Nu a fost chiar atat de usor sa gasim aproximativ 50 de "retete olimpice", din care sa operam ulterior o selectie, prezentandu-va dumneavoastra 37 de mancaruri speciale.

Cum practica celor mai multe dintre editiile "Olimpiadei Albe" a fost aceea de a propune oaspetilor un meniu din bucataria internationala, nu ne-am mirat sa gasim in meniul JO din Norvegia, de exemplu, ochiuri romanesti cu mamaliguta. Dar nu reteta asta lipsea din caietul dumneavoastra.

Pentru organizatorii Jocurilor Olimpice moderne - si al celor de iarna, in acest context - perspectiva asupra hranei sportivilor a cunoscut o evolutie speciala in ultimele opt decenii. Daca in 1924 masa se lua la restaurantele din statiunea Chamonix, fara a fi luata in seama o dieta anume (rafinamentul bucatariei franceze fiind de nedesmintit, insa), daca cele doua editii elvetiene (1928 si 1948) s-au remarcat prin austeritate, cele mai apropiate de noi au excelat prin varietatea propunerilor culinare. Putem vorbi chiar de preocupari speciale pentru acest domeniu, cum a fost cazul Jocurilor Olimpice de la Grenoble, Franta, in 1968, care au stat sub semnul Evului Mediu. Bucatarii francezi au facut un efort urias de a aduce la lumina vechile retete de la curtea regala a Frantei, intre care cele mai spectaculoase au fost mancarurile preparate dupa cartea "Le Cuisinier" a lui Guillaume Tirel zis Taillevent (1310-1395), primul maestru al artei culinare.

Tot asa, norvegienii, la Lillehammer, au adus pentru prima data in atentia sportivilor conceptul de "bucatarie regionala", ca alternativa la meniurile internationale. Iar japonezii au organizat chiar si un concurs de arta culinara si un forum consacrat "culturii culinare de la Nagano". Si, daca in ultimii 40-50 de ani s-a acordat o foarte mare importanta dietei pentru performanta, iar medicii s-au implicat foarte mult in organizarea regimului de masa, al meniului sportivilor, iata ca provocarile culinare sunt din ce in ce mai multe.

Lumea se misca. Inovatiile sunt posibile. Alimentatia nu mai este un outsider in cursa aceasta pentru o organizare reusita a unei editii a Jocurilor Olimpice. De la editia a II-a, din 1928, cand se nota, sec, ca meniul rigid si simplu este suficient si nu e necesar un supliment de masa, pana la meniul de pranz pantagruelic trimis de organizatorii torinezi ai celei de a XX-a editii tuturor delegatiilor nationale, cu luni inainte de competitie, s-a parcurs un drum lung. Cu schiurile, prin zapada atator decenii !

SI ARTA CULINARA

Juramantul olimpic Pierre de Coubertin a redactat acest juramant care se rosteste in cadrul Ceremoniei de Deschidere a Jocurilor Olimpice de catre un sportiv in numele tuturor participantilor: "In numele tuturor competitorilor, promit ca voi participa la aceste Jocuri Olimpice respectand cu fermitate principiile care le guverneaza, in adevaratul spirit al fairplay-ului, pentru gloria sportului si onoarea echipelor noastre."