"Scurta ochire" a cartilor de bucate

Moda culegerii de retete culinare intr-o carte de bucate este foarte veche.

"De re coqvinaria" lui Apicius este singura carte de bucate pastrata integral din antichitate. Scrisa in secolul I d.Hr. in Roma Imperiala, ea a fost actualizata de-a lungul timpului atat din punct de vedere al limbii, cat si din punct de vedere al descoperirilor in arta gastronomica. Acest "canon al artei culinare" a avut totusi numerosi predecesori in Grecia si chiar la Roma. Athenaios, in opera sa "Banchetul inteleptilor", pomeneste despre Mithaikos (sf. sec. al V-lea i.Hr.), cel care a scris cel dintai un astfel de tratat culinar, intitulat "Carte de bucate", avand acelasi titlu in limba latina ca si lucrarea lui Apicius.

Nu stim care este locul acestui "manual al bucatarului antic", al lui Apicius, in istoria gastronomiei mondiale, dar am aflat ca in China, in anii 1300 i.Hr., a fost scrisa prima reteta din lume - salata de crap marinat.

Revenim la Apicius. Din multele sfaturi, aplicabile si astazi, alegem sfaturi de sezon din Cartea I - "Bucatarul grijuliu", despre: "Cum se conserva mult timp strugurii: se iau din vita struguri intregi; se reduce la o treime apa de ploaie si se varsa intr-un vas in care se adauga si strugurii. Se va smoli vasul, iar capacul va fi pus in ghips si se va pune intr-un loc racoros, unde soarele nu poate ajunge si, cand se doreste, pot fi gasiti struguri proaspeti; chiar si apa va fi data bolnavilor in loc de hydromel. De asemenea, daca sunt acoperiti cu orz, ii veti gasi intacti."

Sarim peste vremi, lipsa informatiilor obligandu-ne.

Editia "Larousse gastronomique", din anul 2000, precizeaza ca bucatarul francez Taillevent, pe numele sau Guillaume Tirel (1310-1395), este autorul celei mai vechi carti de bucate scrise in limba franceza, "Le Viandier". Numeroase copii au facut populara lucrarea, inainte de a fi tiparita. Fr. Villon, acest precursor al liricii moderne, o citeaza in al sau "Testament" (1450). Mai tarziu, bucatarul francez La Varenne (1618-1678), recunoscut pentru rigoarea din opera sa teoretica, foloseste din plin experienta inaintasului sau in lucrarea "Cuisinier franIais" (1651), care a marcat introducerea unor noi conceptii in arta culinara franceza.

SFANTUL FORTUNAT

Despre faptul ca scriitorii romani erau "gourmet", "gourmand" (adica rafinati) sau "gourmandise" (adica lacomi) avem multe dovezi. Despre cunostintele lor de istorie a gastronomiei stim mai putin. De aceea ne-a surprins Cezar Petrescu. In romanul sau "La Paradis General", aparut in 1942, despre boema Iasilor de dupa anul 1900, face referiri, de cunoscator, la Taillevent si opera sa, dar prezinta si alte docte informatii despre oameni si mancaruri. (ex. "Venantius Honorius Clemantianus Fortunatul, calugarul cu gust subtire pe care biserica l-a sanctificat ca sa-l sarbatoreasca in ziua de 14 Decemvrie, cu numele de Sfantul Fortunat, patronul bucatarilor")