x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Seful are dreptate

Seful are dreptate

de Max Gourmet    |    02 Aug 2006   •   00:00
Seful are dreptate
CRONICA DE RESTAURANT
Prima data am mancat kurtos kolacs la Sfantu Gheorghe. Era, in centru, o patiserie unde oameni eleganti, cu pantofii lustruiti si mustati à la Franz Iosef se asezau la masute si discutau cu aprindere; ce anume, nu stiu… Insa si acum, cand vad kurtos kolacs, inima-mi tresare si ma intorc, cu gandul, in orasul secuiesc de demult. La drept vorbind, kurtos kolacs e o specialitate care se prepara relativ simplu: coca de cozonac, taiata sub forma de panglica, se infasoara pe un suport tronconic (de lemn sau de metal, mai nou), apoi se coace pe jar, folosind un dispozitiv pentru rulare. Din timp in timp se unge suprafata cu miere, iar la sfarsit, cu nuca macinata. Ca la orice cozonac, secretul consta in calitatea fainii si puterea jarului.

Cautand un kurtos kolacs si un pahar de borviz cu care sa-mi astampar si foamea si setea intr-o zi torida de iulie, am descoperit, nu departe de Ambasada Ungariei din Bucuresti, ceea ce aveam nevoie: restaurantul secuiesc "Szekely Vendeglo". Amenajat la subsolul unei cladiri, localul e o adevarata binecuvantare pe timp de vara: bine aerisit si bine racit, salonul principal, masiv dar nu greoi, cu mobilier popular stilizat si cu vesela din ceramica de Corund, este dragoste la prima vedere. A doua dragoste, mancarea, se dovedeste a fi cea de maturitate. O supa-gulas ("gulas leves") din carne de vita taiata cubulete si bine condimentata, servita in castronase-ceaunase penduland deasupra flacarii, reprezinta, la "Szekely Vendeglo", nu doar o provocare gastronomica, dar si un spectacol reusit. Ca antreu, am mai incercat clatitele secuiesti ("Szekely placinta"), cu o farsa din pui, ciuperci tocate si maioneza de casa, dupa care am atacat gustarea calda a celor 7 sefi ("A het vezer eledely"), denumire inventata, zice-se, de patronii romani-romani ai localului. Pe un platou de lemn au venit fierbincioare carnea de vita si de porc, coastele afumate (zise si "scarite"), sunca, sarmalele, doua feluri de carnaciori si varza calita, indemnandu-ma sa trec in revista toate mofturile sefilor mei cunoscuti. Dupa aceasta gustare consistenta, inchipuiti-va ca am facut cu greu fata ciupercilor secuiesti ("Toltott szekely gomba"), umplute cu branza si tavalite prin ou si pesmet, inainte de a fi prajite, apoi cartofilor traditionali, cu ceapa si boia, dar si puiului Atyla, in urma caruia s-a incumetat sa apara, la mare distanta, prajitura casei, "Somloy galuska"… O masa pe cinste, la care va sfatuiesc sa luati, inainte, o palinca originala; astfel ca, odata ajunsi la gustarea celor sapte sefi, sa uitati pana si ultimul complex de inferioritate!

×