x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Serbări dionisiace la Pietroasele

Serbări dionisiace la Pietroasele

de Simona Chiriac    |    08 Oct 2008   •   00:00

La poalele Dealului Istriţa, în satul Pietroasele, renumit pentru tradiţia sa vitivinicolă, s-au adunat într-o zi de duminică (21 septembrie), către prânz, proprietari de crame, reprezentanţi ai pensiunilor din judeţul Buzău, săteni, dar şi oaspeţi sosiţi din zonele învecinate, curioşi să vadă ce surprize le va oferi prima ediţie a "Sărbătorii Tămâioasei", o adevărată… serbare dionisiacă.



La poalele Dealului Istriţa, în satul Pietroasele, renumit pentru tradiţia sa vitivinicolă, s-au adunat într-o zi de duminică (21 septembrie), către prânz, proprietari de crame, reprezentanţi ai pensiunilor din judeţul Buzău, săteni, dar şi oaspeţi sosiţi din zonele învecinate, curioşi să vadă ce surprize le va oferi prima ediţie a "Sărbătorii Tămâioasei", o adevărată… serbare dionisiacă.
Organizată de ANTREC România, filiala Buzău, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Buzău, evenimentul şi-a propus să repoziţioneze pe "harta vinurilor" o zonă în care licoarea bahică încă se mai produce după tehnologii transmise din generaţie în generaţie.
Aşa cum era şi firesc, sărbătoarea a fost deschisă prin reînvierea unui vechi ritual. Patru tinere din satul Chiojdu, îmbrăcate în costume populare, dansând şi chiuind, au călcat în picioare strugurii culeşi în acea dimineaţă. Cu cât dansul se încingea, cu atât mustul curgea mai aprig în vasele de lemn. La sfârşit, când şi dansul şi chiotele au încetat, doritorii au putut să guste cel mai proaspăt must. De fapt, o avanpremieră gustativă la ceea ce a urmat. Într-o parte, mese pe care erau aşezate fel de fel de preparate, păzite cu străşnicie – concursul gastronomic nu începuse încă. În altă parte, alte mese, pe care se aflau butoiaşe şi sticle cu vinuri albe sau roşii, struguri şi căni de lut. Peste tot, forfotind când într-o parte, când în alta, sute de oameni curioşi, dar mai ales pofticioşi. S-a mâncat mult şi bine şi s-au degustat vinuri de calitate.


Festin culinar

Trecând de la un stand la altul şi gustând câte o bucăţică din fiecare preparat (ce trebuia să cuprindă, printre ingrediente, vin, frunze de viţă sau struguri), la sfârşitul "călătoriei culinare" te simţeai un om… împlinit. Doamna Filica Avramescu, de la Pensiunea Camaradu din Chiojdu Mic, a pregătit turte pe plită (aluat frământat cu zeama în care au fiert frunze de viţă, copt apoi pe plita fierbinte), ruladă cu carne de viţel umplută cu tocătură de cârnaţi, colaci, gogonele din miel (de fapt un fel de chifteluţe cu piper, usturoi, cimbru şi, evident, carne de miel tocată), sărmăluţe şi plăcintă mocănească. Ştefan Varga, de la Pensiunea Casa Matei, din Berca, şi-a servit oaspeţii cu pui în sos de vin roşu şi o tartă cu şodou de vin. După o reţetă secretă, veche de 300 de ani şi lăsată moştenire de bunici şi străbunici, Ionel Gheorghe de la Pensiunea Frăsinet a pregătit pastramă haiducească şi cârnaţi de oaie. Ceea ce atrăgea însă ca un magnet privirile tuturor era un purceluş la tavă, umplut cu legume călite un pic înainte, ornat cu boabe de struguri, gătit aşa cum se face prin părţile Buzăului. Daniela Roşca, de la Pensiunea La butoaie, a pregătit "pâinea viticultorului", un preparat cu totul inedit. Alături de ea s-au aflat un pui la ceaun în sos de vin cu struguri, carne de vită la cuptor cu sos de vin, sărmăluţe în foi de viţă, prăjitură cu must şi vin dulce.


Câştigătorii…

După degustări şi deliberări, juriul a decis următorii premianţi ai concursului gastronomic: locul I – Daniela Roşca, Pensiunea La Butoaie, Pietroasele, locul II – Emilia Dragu, Casa Dragu, din Bădeni, locul III – Ştefan Varga, Casa Matei, Berca. Cât despre vinuri, acestea au fost o adevărată desfătare pentru simţuri. De altfel, specialiştii oenologi spun că vinul din acest an va fi unul dintre cele mai bune din ultimul deceniu. Vedeta incontestabilă a fost Tămâioasa de Pietroasele, un vin dulce de desert, care se face în cantităţi mici, necesitând îngrijiri speciale. Domnul Ionel Constantinescu, un specialist în ale vinului, fiul lui Gherasim Constantinescu (autorul primei Ampelografii româneşti), l-a descris cel mai bine: "Tămâioasa este unul dintre cele mai reuşite vinuri ale şcolii româneşti, europene, mondiale, este cel mai bun vin aromat. Cantităţile în care se face sunt mici şi pentru că piaţa europeană nu cere vinuri dulci, ci vinuri de masă". Cei mai buni podgoreni au primit premii la cele două categorii: vinuri albe (Marele trofeu – Vasile Roşca, locul I – Marin Lupu, locul II – Nicolae Stanciu, locul III – Nicolae Vlad), vinuri roşii (Marele trofeu – Marian Apostol, locul I – Aurelia Vişinescu, locul II – Marin Lupu, locul III – Vasile Roşca).


Amfitrion

"ANTREC a încercat şi de această dată să scoată Buzăul din anonimat şi să-i promoveze vinurile de calitate superioară. De aceea am lansat un nou program turistic – «Drumul cramelor». Orice turist care se cazează la pensiunile ANTREC din judeţul Buzău poate lua ghidul «Drumul cramelor de Buzău» – lansat cu ocazia Sărbătorii Tămâioasei – şi să plece într-o călătorie în care să cunoască vinul, oamenii, să afle cum sunt buzoienii şi cum e vinul de Buzău. Cu siguranţă va exista şi o a doua ediţie, cu mai mulţi participanţi, pentru că în acest moment se nasc orgolii la Pietroasele, la Breaza, la Năeni, la Săhăteni", ne-a declarat Cristina Partal, preşedinte ANTREC România.

×
Subiecte în articol: locul vinuri geografia vinului