x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Sicilia - O zona bogata in arome

Sicilia - O zona bogata in arome

de Veronica Guzun    |    21 Iun 2005   •   00:00
Sicilia - O zona bogata in arome

Peninsula Sicilia nu a apartinut dintotdeauna Italiei. Ea a fost si sub dominatie greaca, araba sau habsburgica. Toate aceste culturi i-au influentat atat viata spirituala, cat si bucataria.

Sicilia este considerata un paradis al fructelor, pentru ca se gasesc toate sortimentele de citrice.

De asemenea, avand o clima variata si un sol fertil, Sicilia se poate mandri si cu legumele care cresc aici. Gheothe spunea: "Legumele din Sicilia sunt delicioase, in special laptuca are un gust foarte fin de lapte, iar pes-tele are cea mai fina aroma". Intr-adevar, fiind scaldata de ape, Sicilia are in specificul ei multe preparate din peste. Tonul are chiar un festival al sau care se numeste "Matazza del tonno". Este vorba de un ritual de prindere a pestelui, care probabil isi are originea inca de pe vremea fenicienilor. Festivalul are loc primavara cand tonul inoata prin stramtoarea Gibraltar pentru a depune icre in marea Mediterana. Preparatul cel mai popular la acest festival sunt pastele cu bottarga (icre de ton).

Pe parcursul secolelor, acesta insula a fost sub diferite dominatii. Fiecare perioada si-a lasat amprenta in gastronomia zonei.

ARABII. Cei care au conturat specificul bucatariei siciliene au fost arabii. In cele doua secole de dominatie ei au adus citricele, condimentele, stafidele, orezul, trestia de zahar si multe preparate savuroase. Cel mai important produs au fost totusi pastele. Un alt preparat este cus-cus-ul. La arabi el este servit cu carne, in Sicilia, insa, el se serveste cu peste, ceea ce ii da o aroma specifica gastronomiei din aceasta zona. O alta mostenire araba a fost si serbetul, sirop de fructe diluat cu apa. Serbetul, fiind considerat in Italia un stramos al inghetatei.

GRECII
Poporul elen a adus simplitatea in prepararea bucatelor, simplitatea care a accentuat savoarea legumelor crescute pe solul fertil sicilian. In Grecia se considera ca insusi Zeus a crescut cu miere, de aceea grecii au apreciat cel mai mult mierea siciliana obtinuta din flori de levantica.
×
Subiecte în articol: gastronomie sicilia