Ştiucă pe legume

LA PETRECERI  •  Fac deliciul meselor
Unele zile încep ciudat încă de dimineaţă. Eu şi căţelul, zgribuliţi de frig, umblam prin parc, pe ceaţă. Deodată, animalul ţâşni către o alee şi se proţăpi în faţa a doi bărbaţi aşezaţi pe o bancă.

Pe altă bancă, alături, m-am aşezat, să-mi aştept patrupedul care dădea semne de prietenie faţă de cei doi.

– Ce vrei băiatule?, îl întrebă unul dintre bărbaţi, care purta o haină din piele. Căţelul dădu din codiţă.

– Vezi şi el zice că eşti bleg! Mă, omule! Nu vrei să facem ceva din prăpădita aia a ta de cârciumă? Nu vrei să pui pe masă nişte somn, creveţi, ceva mai de soi?, zise celălalt, cu pardesiu.

– Nu! Vreau o cârciumă şi atât!, răspunse cel cu haină, cu o voce tristă şi visătoare.

– Eşti un bou! Nu înţelegi că tre’ să progresăm? Mă oftici!, zise cel cu pardesiu.

– Ba, nu! Eşti impulsiv! Şi baga... bont!, sughite omul. Eu stau aici şi-mi văd de afacere! Tu umbli ca un câine!, aici se întoarse către mine şi căţel şi zise: – Scuzaţi, el e cuminte, nu ca frati-miu! Scuzaţi! şi, e puţin beat! Ne-am sărbătorit onoma... stica, sughiţă iar. El e Mihai şi eu Gabi. Din păcate... suntem gemeni! Nu prea se vede. E cam ceaţă! E un lucru rar. Noi n-avem zi de naştere, ci numai de onomast...

– Treci la subiect! Vorbeam de local. Tre’ să-l modernizăm!, îi zise Mihai.

– Puţin, pen’ că e zonă munci... toare, cu oameni nevoiaşi!, răspunse Gabi din haina de piele. Nu măresc preţurile şi gata! Nu-ţi mai spun! şi pe sărăcie, tot vine omu’ să bea o ţuică! Nu schimb nimic! Nu vreau local de fâţe, fiţe!, zbieră el ca să se facă înţeles.

– Daaaa? Atunci să-i schimbi numele! "La chilcă" să-i zici! Pen’ că nu mai gătesc şi în cârciuma ta! Ai văzut ce ochi bulbucaţi aveau ăia când le-am pus pe masă platoul cu ştiucile? Ai văzut cum îi ieşeau ochii, ca la melc, lu’ Doru, marele...? Pipăia cu ochii ştiucile şi legumele că-mi venea să-i dau cu platoul peste ei?! A halit ditamai porţia! Marea sculă ce e! Bă, tot neam prost e, chiar dacă s-a ajuns!, îi zise Mihai cu năduf. Da’ are bani şi amici care-l ajută! Ăla nu umblă cu chilcă, ci cu rechini!

– Da, numai că pe el o să-l bage la mititica, pentru manglă şi alte alea! Ştii cum zice franţuzul? "Les amis de mes amis sont de M.A.I.!", şi izbucni în râs. Am pronunţat bine?  

– Râzi ca prostu’! Unii îl bagă, alţii îl scot, pen’că are bani! Tu, o să fii un neica nimeni! Chilcă! Da’ ce mă oftică e că mama zice la fel! Nu vreţi să progresaţi!

– Ba, da! Ea e PIR! Vezi? Progresu’...!, şi nu mai continuă. – Ea ştie mai bine! Ai un apartament, o maşină şi oftică pe toată lumea? Ai bani, ai femei, pardon, nu mă bag! Lucrezi la case mari... Eşti bine! Ce mai vrei? Eu sunt ca mama: trai modest dar sigur! Clar?! Hai că mi-e frig! Facem şedinţă şi la mama acasă.

S-au ridicat, şi-au cerut scuze şi au dispărut în ceaţa din parc. Eu şi căţelul... spre casă, cu gândul la ştiuci coapte, pe pat de fasole soia, gogonele de morcovei, sos de lămâie, ardei iute şi un vin alb, alb, alb...