Tablou rusesc şi pomană

O DULCEAŢĂ!  •  PRĂJITURĂ CU GEM, UŞOR DE PREPARAT.
Pe măsură ce avansează omul în vârstă se întâmplă să uite tot felul de lucruri, evenimente şi date. Pe unele le uită de-a dreptul, pe altele le "uită" intenţionat şi se scuză că-i bătrân.

Sâmbătă, pe la prânz, doi bătrâni discutau, pe bancă, în curtea bisericii noastre. Cei doi arătau ca nişte personaje dintr-un tablou rusesc. Mă dureau picioarele şi m-am aşezat lângă ei, aşteptând să se termine slujba. Am înţeles că unul, cu o căciulă din blană bătrână şi obosită, care avea doar doi dinţi pe gingia de jos, era nemulţumit de faptul că uitase o dată importantă din viaţa lui. Mai precis, ziua în care murise soţia lui şi a fost nevoit să-i facă pomană cu o lună întârziere! Dar, ce-l durea mai mult era faptul că nepoata lui, cea care-l ajutase să prepare bucatele pentru împărţit, uitase şi nu a preparat o anumită prăjitură preferată de răposată.

În timp ce moşul supărat îşi spunea necazul, celălalt moş cu mâinile pe genunchi, probabil că-l dureau, şi cu privirea niciunde, părea că ascultă. Deodată, acesta se întoarse şi-i zise: "Lasă mă că-i faci data viitoare! Acu’ s-o mănânce p-asta! Ce, nu-i bună? Să’ nţeleagă şi ea! Şi, tu de ce n-ai ştiut prăjitura? Că o făcea mereu! Doar p’ asta o ştia! A vrut mama s-o înveţe alta da’ nu s-a lipit nimic de ea!"

Moşul cu doi dinţi şi-i arătă râzând ghiduş şi zise: "Parcă mă-ta ştia alta! Ştia doar să facă mâncare, dar prăjituri, ioc!" "E, şi atunci ce pretenţii mai are?", întrebă celălalt moş, tot ghiduş.

Eu am tras concluzia că cei doi moşi erau cumnaţi. Unul vitregit de soţie, iar celălalt de soră.

"Mă, da cum de-am uitat eu data, nu ştiu şi pace?!", nu se împăca văduvul. "Păi, probabil că s-a săturat şi ea de pomenile tale! Şi ale fetei!", îi zise în râs fratele răposatei. "Mă, tu glumeşti cu chestiile astea, da’ ai să dai socoteală!", îl atenţionă văduvul. "Zău, te pomeneşti că n-o să-mi faci pomană sau o să mi-o faci uitată!", zise moşul frecându-şi genunchii. "Mă, nu râde că nu ştii ce uşurare îmi aduce în suflet atunci când îi fac pomană!", zise moşul strângându-şi ochii a plâns. "Te cred! Te bucuri! Parcă eu nu ştiu! Lasă, că şi eu aş fi făcut la fel! Păi, atunci când a venit la mine şi m-a spus lu’ a mea, că eram pe felie cu Geta de la roluit plase, crezi că n-aş fi strâns-o de gât, cât îmi era de soră? Şi când a venit şi-a făcut-o ţărancă? Bă, am multe pe suflet! Da, Dumnezeu m-a ajutat! Pă ea nu! Pă tine da! Aşa că, las’ că eu ştiu şi cât ai pătimit tu! Acu’ gata! Data viitoare eu nu mai vin la pomană! Dacă mă chemi la o ţuică, bine, dacă nu, nu! Dacă vrei să ştii, că uite sunt aici la biserică şi e păcat, dar tot ţi-o spun: eu sunt sigur că în sinea ta te bucuri că ai scăpat de o zgripţuroaică! Parcă nu ştiu că te şi bătea! Şi să-ţi mai spun una: dacă nu te bucuri, înseamnă că eşti un prost şi că e păcat că a murit înaintea ta!", îi zise fratele răposatei în timp ce se ridica cu greu de pe bancă. "Uite mă, că s-a terminat slujba! Na, că vine fii-mea cu coşuleţul! Hai, spre poartă, că dă ea câte ceva pe drum!", îi mai zise neconsolatului soţ, în timp ce-l înhăţa de mânecă. "Auzi mă, mi-am adus aminte care era prăjitura: îi zicea prăjitură cu gem! Las’ că-i spun fetei, şi-i face! Ai să vezi!", îi mai zise în timp ce se depărtau.