Ţară, continent, insulă

Australia a atins două recorduri mondiale, fiind în acelaşi timp cel mai mic continent din lume, dar şi cea mai mare insulă.

Cu alte cuvinte: ţară, continent, insulă. Adăugaţi la toate acestea Marea Barieră de Corali, unică pe glob pentru peisajul mirific pe care îl oferă (raiul scufundătorilor din întrea­ga lume), plajele cu nisip fin şi ocea­nul cu valuri înspumate, cangurii, diavolii tasmanieni şi păsările emu...

"Terra australis incognita" era nu­mele pe care îl dădeau romanii unui ţinut cu totul misterios, presupus a se afla undeva în emisfera sudică. În se­colul al XVIII-lea, atunci când primii colonişti au întemeiat aici aşezări, pe continent se aflau peste 200 de naţii de indigeni australieni, ce vorbeau nu mai puţin de 250-300 de limbi (în total 600 de dialecte). Un adevărat Turn Babel de civilizaţii şi culturi, adăugându-se şi cele ale coloniştilor (europeni, asiatici sau americani).

Gastronomia australiană este şi ea la rândul ei un puzzle: arome, ingrediente şi texturi pe care trebuie să le combini astfel încât să obţii o imagine tentantă. Pentru început, este influenţa britanică, datorată primilor colonizatori care au ajuns aici. Urmează apoi aerul mediteranean şi exotismul asia­tic, din ce în ce mai mulţi colonizatori întemeindu-şi căminele în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Datorită deschiderii către lume şi a globalizării, au pătruns aici condimente şi ingrediente specifice bucătăriei arabe, dar şi noile tendinţe în gastronomie, bucătăria fusion sau cea de tip fast-food fiind unele dintre ele. Nu trebuie însă uitată nici bucătăria indigenă.

Un stimulent al prieteniei
Iată o imagine devenită clasică. O zi de week-end cu soare (că aşa e mai mereu în Australia). O casă îngrijită, o peluză de un verde proaspăt şi arome de... grătar. Fie că sunt legume, peşte sau alte tipuri de carne, grătarul l-am putea numi "îndeletnicirea naţională australiană". Se pregăteşte alături de prieteni şi se savurează doar în compania lor. De multe ori, cârnaţii sau fripturile sunt pregătite şi vândute în scopuri caritabile, la fel cum copiii ame­ricani vând prăjiturele vecinilor.

Care sunt preparatele cu care se răsfaţă australienii? Diferite tipuri de paste, pizza, salate, supe, risotto, curry, prăjituri, sucuri proaspete, vin alb, bere, dar şi cafea. Cu totul originale însă sunt preparatele pe bază de carne de cangur ("Kanka bangas" fiind cârnăciorii care au făcut celebră această regiune), "Plăcinta plutitoare" (o mică insulă în­tr-un ocean de supă de mazăre), "Damper" (un sortiment de pâine ce presupune rularea aluatului în jurul unui băţ, fiind apoi coaptă deasupra unui foc deschis) sau "Pâinea vrăjită" (de fapt, o felie de pâine albă unsă cu unt, peste care se presară zeci de bombonele multicolore de zahăr). Şi pentru că orice preparat trebuie pus în valoare de un vin potrivit, australienii ştiu cum să facă ca o masă să fie perfectă.

Plăcintă plutitoare
Este unul dintre preparatele rapide, care pot fi făcute la orice oră din zi şi noapte. În acelaşi timp, reprezintă marca sudului Australiei, fiind de altfel şi un mijloc de iniţiere a turiştilor în ceea ce are gastronomia australiană mai autentic. Australienii sunt convinşi că este mereu soluţia salvatoare când îţi revii după o petrecere zdravănă şi nu a mai rămas mai nimic prin frigider. Ai nevoie doar de trei ingrediente: o plăcintă obişnuită cu carne (care poate fi cumpărată de la orice supermarket), o supă de mazăre (la conservă, la plic - variantele sunt multiple) şi sos de roşii (adică multifuncţionalul ketchup). Mai întâi, se toarnă supa de mazăre într-o farfurie adâncă, iar în centru se aşază cu precizie plăcinta. Deasupra ei se toarnă suc de roşii. Cam asta ar fi tot. Cu o condiţie: trebuie servită cât mai repede, ca nu cumva să se scufunde insula-plăcintă. Există variante şi pentru vegetarieni: plăcinta cu carne poate fi înlocuită cu o alta care are în umplutură linte, conopidă sau fasole.

Biscuiţi ANZAC
Legenda spune că, în timpul Primului război mondial, femeile din Australia şi Noua Zeelandă pregă­teau nişte biscuiţi delicioşi şi în acelaşi timp uşor de păstrat, ce erau oferiţi soldaţilor (ANZAC era numele pe care îl purta Corpul de armată din Australia şi Noua Zeelandă). După multe zile de călătorie pe vapor, biscuiţii ajungeau la soldaţii care se puteau astfel bucura de gusturile familiare de acasă. Reţeta, de inspiraţie britanică, nu este foarte complicată. Se folosesc câte o cană de făină, zahăr, fulgi de ovăz şi miez ras de nucă de cocos, 120 g unt, două linguri de apă clocotită, o lingură de sirop şi o linguriţă de bicarbonat de sodiu. Se amestecă într-un vas toate ingredientele uscate. Într-o tigaie se topeşte untul şi se adaugă siropul, iar peste ele se toarnă bicarbonatul dizolvat în apa clocotită. Se pune totul peste ingredientele uscate. Se amestecă şi se iau linguriţe din compoziţie şi se aşază într-o tavă unsă. Se coc timp de 10-15 minute la 180 grade C.